E în firea moldoveanului să privească cu invidie în grădina vecinului. Mai nou, în „ograda” autorităţilor de reglementare. Şi Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF), nu face excepţie. Auzi spunându-se că ba mulţi bani toacă, ba că nu face nimic, chiar dacă cel ce face aceste afirmaţii nu-şi dă seama care e rostul instituţiilor respective.
Care, însă, este situaţia reală? CNPF, de exemplu, supraveghează peste 550 de participanţi profesionişti ai pieţei financiare nebancare. Trei domenii distincte are Comisia în competenţa şi responsabilitatea sa – asigurările, piaţa de capital, precum şi microfinanţarea. Sectorul bancar intră în atenţia Comisiei în măsura în care băncile sunt societăţi pe acţiuni şi participanţi la piaţa de capital.
Sunt tei sectoare foarte diferite. Trebuie să ai şi specialişti foarte diferiţi, bine instruiţi, cu dedicaţie pentru fiecare segment.
CNPF este o autoritate publică autonomă, care autorizează şi reglementează activitatea participanţilor pe piaţa financiară nebancară, precum şi supraveghează respectarea de către ei a legislaţiei. Iar aceasta înseamnă elaborarea de acte legislative şi normative, de politici în domeniu, adoptarea şi menţinerea unui cadru regulatoriu şi de supraveghere a participanţilor pieţei financiare adecvat pentru reducerea riscurilor sistemice, precum şi pentru prevenirea practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase în sectorul financiar, în scopul protejării intereselor clienţilor şi investitorilor. În plus – consultanţă acordată participanţilor, seminare, atestări etc.
Comisia are 120 de angajaţi. Este o cifră impunătoare? La prima vedere. Să luăm, de exemplu, asigurările. În total pe piaţă activează 15 companii. Cifra asigurătorilor nu este comparabilă cu cea a băncilor, valoarea primelor încasate se ridică la 1,5 miliarde de lei. Dar numărul de clienţi este impunător. Peste 600 mii de clienţi doar pe segmentul asigurare auto. Permanent în examinare se află câteva sute de petiţii. Iar o petiţie în asigurări înseamnă un dosar, ce vizează două părţi aflate în conflict. Direcţia respectivă a Comisiei are însă un personal de 18 oameni, care se preocupă doar de asigurări. Petiţiile, însă nu constituie unica lor grijă. Reperfectarea licenţelor, controalele, inspecţiile şi reglementarea sunt activităţi pentru care sunt necesare eforturi considerabile. Şi asta în condiţiile în care cele mai mari companii de asigurări au sute de angajaţi.
Acelaşi lucru se poate spune şi de sectorul microfinanţare. Direct vorbind, reglementarea, monitorizarea şi supravegherea în acest domeniu, dar mai ales în ceea ce priveşte asociaţiile de economii şi împrumut este, de fapt, un act de binefacere al Comisiei. O regulă este valabilă pentru orice autoritate de reglementare, inclusiv CNPF, prestează servicii în raport cu plăţile pe care le primeşte. Nu se întâmplă acelaşi lucru şi în cazul asociaţiilor de economii şi împrumut. Numărul lor se ridică la 300. Este mai mult un fenomen social, decât economic. Dar şi pe acest segment există reglementare prudenţială. Sunt printre singurele instituţii ce ţin de competenţa Comisiei care au dreptul de a accepta depuneri de la cetăţeni. CNPF trebuie să urmărească cum sunt folosiţi aceşti bani, cum sunt gestionaţi, oferă consultanţă, conducătorii sunt atestaţi, certificaţi, sunt organizate cursuri. Volumul de lucru este enorm, dar Comisia primeşte de la aceste asociaţii doar 500-600 mii de lei pe an, în medie circa 2000 de lei de la fiecare asociaţie. Spre comparaţie, asigurătorii plătesc în jur de 6-8 milioane de lei. Astfel, eforturile de supraveghere şi reglementare a asociaţiilor de economii şi împrumut sunt subvenţionate din piaţa asigurărilor şi cea de capital.
Calitatea politicilor promovate de o instituţie şi serviciilor oferite depinde de finanţarea acesteia. Parlamentul a aprobat pentru anul 2015 un buget al Comisiei de 21,1 milioane la venituri şi de 21,8 milioane de lei la cheltuieli. E mult sau puţin? Anul trecut bugetul a fost de 27 milioane. În acest an s-a tăiat ca în „carne vie” din salarii, peste 1,4 milioane per total. Este cea mai mare modificare pe minus a bugetului. Şi asta în condiţiile în care pe parcursul a şase ani salariul angajaţilor CNPF este sub nivelul retribuţiei pe domeniul activităţi financiare. Consecinţele se resimt. Circa 20 de angajaţi au depus cereri de plecare de la CNPF. Spre exemplu, a plecat şeful direcţiei asigurări. S-a concediat un şef de direcţie pentru reprezentare juridică, care avea în sarcină toate dosarele în care este implicată Comisia în instanţele de judecată.
Este adevărat, că peste 70 la sută din buget este direcţionat la remunerare. Dar această constatare contează prea puţin, când vezi că salariul mediu lunar la CNPF prognozat pentru 2015 este cu aproape 30 la sută sub nivelul celui primit de persoanele antrenate în activităţi financiare. S-au redus la maximum cheltuielile pentru deplasări în interes de serviciu, inclusiv peste hotare. Şi asta în condiţiile în care Comisia este membră a unui şir de organizaţii internaţionale. Iar relaţiile cu acestea, participarea la reuniunile organizate de instituţiile respective, asigură un plus de competitivitate. Din motive financiare, CNPF a fost nevoită să suspende calitatea de membru al organizaţiilor internaţionale de specialitate (IAIS, ICGN, WOCCU). De asemenea, şi cheltuielile capitale au fost reduse de la circa 1 milion la 400 de mii de lei.
Austeritatea, se pare, a intrat pe uşa CNPF, înainte ca aceasta să afecteze economia, care va agrava şi mai mult situaţia.
De menţionat că modalitatea prin care se finanţează o instituţie de genul Comisiei, care are în competenţă reglementarea unei pieţe, nu este o chestiune pur tehnologică financiară, ea determină calitatea politicilor care trebuie să fie promovate, accentele care sunt puse. În cazul în care instituţia este finanţată de la buget, adică de contribuabili, în activitatea sa, ea trebuie să se conducă, întâi şi întâi, de interesele consumatorului. Atunci când instituţia este finanţată de participanţii pieţei, pe lângă interesele consumatorului, care este un principiu universal, apare şi protejarea participanţilor pieţei.
Se discută mult despre taxe. Ba că-s mari, ba că au fost introduse noi taxe. Este clar că nimeni nu va accepta să plătească un leu în plus. Fie că e o companie mică, fie că e o societate cu mii de angajaţi şi profituri de milioane. Însă orice taxă este o plată pe care o efectuează contribuabilul pentru anumite servicii. Orice taxă nu este stabilită de dragul taxei sau pentru a „umplea buzunarul” Comisiei. CNPF primeşte de la participanţii pieţei nişte plăţi, respectiv, le oferă servicii. Unul din servicii este promovarea intereselor acestora.
Mulţi percep noţiunea de taxă regulatorie ca un instrument prin care Comisia, chipurile, poate să influenţeze calitatea procesului pe piaţă. Taxa regulatorie nu este politică fiscală. Ea este acea plată pe care o primeşte Comisia pentru serviciile de reglementare a pieţei, de regularizare a relaţiilor. Cu aceste taxe, care sunt minore, nu poţi motiva sau descuraja anumite procese. Nu este politica fiscală, prin care poţi influenţa serios anumite lucruri.
Parlamentul trebuie să regleze cu acest instrument capacităţile financiare ale Comisiei de a-şi onora obligaţiile, pe de o parte şi, pe de altă parte, să corespundă necesităţilor şi nivelului pieţei. Mulţi cred că dacă la tranzacţia pe bursă se pune o taxă de 0,1%, dar nu 0,3%, astfel vor fi stimulate tranzacţiile. Nu prin aceasta se stimulează piaţa, ci prin politici fiscale.
Sunt taxe care au fost majorate, au fost, de asemenea, introduse taxe noi în 2015. Să luăm, de exemplu, domeniul asigurărilor. Crearea şi întreţinerea sistemului RCA Data, ce ţine de asigurarea obligatorie a răspunderii civile auto, a fost pe seama cheltuielilor suportate de către Comisie. Bugetul pentru 2015 prevede o taxă percepută de la companiile de asigurări pentru orice primă subscrisă, pentru a dezvolta sistemul.
Ar putea fi reduse taxele? În anii 2010-2011 Comisia avea solduri de 11-18 milioane de lei. Acum are doar 3 milioane. Dar, deşi, potrivit legii, taxa de la emisie este de 0,5%, CNPF percepe 0,4%. Taxele la tranzacţiile în afara pieţei reglementate sunt mai mari, taxa pe piaţa extrabursieră este de 0,5 la sută din volumul tranzacţiei, achitată de fiecare participant. Taxa pe piaţa bursieră este cu mult mai mică, de 0,08 la sută din volumul tranzacţiei.
Însă, se pare, nu mai are rost discuţia despre taxe, dacă priveşti la situaţia reală. Aceasta este destul de complicată. Piaţa de capital, practic, nu funcţionează. Se datorează şi faptului că piaţa se află în tranziţie la un nou sistem, potrivit noii Legi privind piaţa de capital. Pe de altă parte, şi situaţia economică s-a inhibat. Încasările au coborât la 10 la sută din nivelul anului trecut. Asigurătorii au plăţi constante, deşi piaţa este într-o uşoară descreştere. Cel de-al treilea sector, de microfinanţare, a fost şi rămâne subvenţionat.
Vlad Bercu
