Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) şi Proiectul Tehnologiile Viitorului în Moldova, finanţat de USAID şi Suedia şi implementat de Chemonics International, au încheiat marţi, 21 februarie curent, un Acord de parteneriat care are drept scop dezvoltarea soluţiilor alternative de finanţare pentru IMM-uri prin obligaţiuni corporative şi fonduri de investiţii.
În acest sens, părţile semnatare şi-au propus să coopereze pentru a promova soluţiile alternative de finanţare, a facilita lansarea fondurilor de investiţii în scopul stimulării dezvoltării şi creşterii sectorului IMM, inclusiv şi prin lansarea şi susţinerea amendamentelor la legislaţia Republicii Moldova.
În cadrul ceremoniei de semnare, preşedintele CNPF, Cornelia Cozlovschi, a subliniat că „Dezvoltarea pieţei de capital şi facilitarea accesului la finanţare pentru toate tipurile de investitori reprezintă una din priorităţile autorităţii de supraveghere nebancară. Împreună cu un astfel de partener, cum este Proiectul Tehnologiile Viitorului, ne propunem să realizăm cu succes obiectivul dat. Suntem siguri că, odată cu diversificarea paletei de instrumente financiare prin posibilitatea utilizării celor mai noi tehnologii şi îmbunătăţirea accesului la piaţa de capital, se vor deschide noi perspective de dezvoltare pentru IMM-uri, dar şi pentru dinamizarea economiei naţionale”.
La rândul său, Doina Nistor, directorul Proiectului Tehnologiile Viitorului, a menţionat că „IMM-urile reprezintă motorul unei economii, care, pentru o creştere durabilă, au nevoie de investiţii pe termen lung. Parteneriatul nostru are ca obiectiv să implementeze mecanisme noi de finanţare care vor susţine strategiile de afaceri ale companiilor pentru iniţierea sau creşterea exporturilor, dar şi pentru eficientizarea proceselor operaţionale”.
Notă: Proiectul Tehnologiile Viitorului în Moldova, finanţat de USAID şi Guvernul Suediei, este un program de 5 ani, care are obiectivul de a stimula dezvoltarea economiei digitale, creative şi ecologice din Moldova în parteneriat cu părţile interesate din tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), inginerie, industrie uşoară, sectoare media digitale, valorificând inovaţia şi noile tehnologii pentru a stimula competitivitatea şi integrarea ţării noastre pe piaţa internaţională. Proiectul contribuie la consolidarea unei forţe de muncă cu abilităţi digitale, pregătită pentru viitor şi flexibilă şi la fortificarea legăturilor dintre educaţie şi sectorul privat.
Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF