Circa 30 de reprezentanţi ai mediului de afaceri şi experţi din domeniu au participat, joi, 26 septembrie curent, în a doua parte a Atelierului de lucru dedicat Strategiei de dezvoltare a pieţei de capital din Republica Moldova, eveniment organizat de Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF).
Prima parte a Atelierului a avut loc miercuri, 25 septembrie, fiind dedicată instituţiilor şi autorităţilor implicate în procesul de aprobare şi implementare a Strategiei.
Întrunirea a fost organizată cu scopul de a prezenta aspectele esenţiale ale strategiei şi de a face un schimb de opinii între autoritatea de supraveghere şi reprezentanţii mediului de afaceri cu privire la condiţiile necesare pentru impulsionarea pieţei de capital şi sporirea încrederii în această piaţă.
Participanţii la şedinţă au subliniat importanţa unui document de politici publice pentru dezvoltarea pieţei de capital din Republica Moldova şi s-au referit la constrângerile existente pentru atingerea obiectivului dat. Totodată, reprezentanţii mediului de afaceri s-au arătat deschişi de a sprijini eforturile CNPF de elaborare a Strategiei menţionate, prin înaintarea unor sugestii şi propuneri de îmbunătăţire a cadrului existent în procesul de consultare publică a documentului.
Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF