Salariul mediu nominal brut în R. Moldova a fost de 5906,5 lei, în primul trimestru al acestui an, fiind în creştere cu 13,2%, faţă de trimestrul I 2017, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS). În acelaşi timp, creşterea reală a salariilor, dacă e să luăm în calcul indicele preţurilor de consum, a fost de 7,6%.
În perioada analizată, în sfera bugetară câştigul salarial mediu lunar a constituit 5408,1 lei (+14,4% faţă de trimestrul I 2017), în timp ce în sectorul real al economiei, sporul salarial a fost de 12,5%, remunerarea medie fiind egală cu 6108,1 lei.
Conform statisticilor oficiale, cele mai mari lefuri medii în această perioadă le-au ridicat angajaţii din domeniul informaţiei şi comunicaţiilor – 13089,4 lei (+13,2% faţă de trimestrul I 2017), din sectorul financiar şi cel de asigurări – 11262,6 lei (+14,7%), din domeniul producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat – 9803,5 lei (+12,4 la sută) şi cei din administraţia publică şi apărare; asigurări sociale obligatorii – 8307,2 (15,4%).
La polul opus, cel mai prost rămân a fi plătiţi angajaţii din agricultură, silvicultură şi pescuit – 3713,3 lei (+13,7%). La fel, salarii oficiale foarte mici primesc angajaţii din domeniul artei, activităţilor de recreere şi de agrement – 3685,1 (+11,1%) şi cei antrenaţi în activităţile de cazare şi alimentaţie publică – 4075,5 lei (16,6%).
Situaţia e puţin mai bună în domeniul industriei. Potrivit BNS, remunerarea brută lunară în industrie a constituit în medie 5905,5 lei (+11,9 la sută), inclusiv în industria extractivă – 5089,2 lei (+18 la sută) şi în cea prelucrătoare – 5438,1 lei (+12,1 la sută).
De notat că în aceeaşi perioadă, câştigul salarial mediu lunar în domeniul învăţământului a fost de 4679,5 lei (+14,5%), în domeniul transportului şi depozitării a constituit 5470 lei (+14%), în domeniul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor – 5509,2 lei (+16,9%) şi în domeniul construcţiilor – 5597,8 lei (+17%).
Ministerul Economiei şi Infrastructurii prognozează că în perioada anilor 2018–2020 salariul mediu nominal în ansamblu pe economie va creşte cu aproximativ 17,9% şi va atinge 7250 lei în anul 2020, iar fondul de remunerare a muncii se va majora cu aproximativ 18,3%, atingând suma de 50,4 mlrd. lei sau 26,5% în raport cu PIB.
Potrivit reprezentanţilor ministerului, creşterea salariului nominal mediu lunar şi a fondului de remunerare a muncii va fi condiţionată de înviorarea sectorului real, în special, din contul dezvoltării sectorului privat şi trecerii unui număr considerabil de personal în sfera businessului mic şi mijlociu.
Varianta actuală de prognoză nu prevede modificări ale pieţei muncii în următorii ani. Astfel, creşterea numărului populaţiei ocupate în anii 2018–2020 va constitui 0,2% anual, iar productivitatea muncii va creşte cu aproximativ 4%. Această previziune a fost elaborată şi coordonată cu experţii Fondului Monetar Internaţional.
La începutul acestui an, Guvernul a aprobat hotărârea privind cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru 2018, în mărime de 6150 lei. Potrivit prevederilor, cuantumul prognozat al salariului mediu pe economie se aplică la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale, dar şi la reexaminarea anuală a salariilor lunare ale cadrelor didactice.
Lilia Alcază