Interviu oferit ziarului Capital Market de către Călin Tomuleţ, director general al companiei „Intact Asigurări”.
– Compania „Intact Asigurări” este una proaspăt înregistrată care, acum o lună, a obţinut licenţă de activitate pe piaţa de asigurări din R. Moldova. Care au fost activităţile principale pe care v-aţi axat în această perioadă scurtă?
– Activităţile de bază au fost mai mult cele organizatorice, principalele fiind amenajarea punctelor de vânzări şi instructajul personalului, organizarea accesului la RCA Data etc.
– Cine face parte din echipa „Intact Asigurări” şi care sunt planurile de dezvoltare a companiei?
– Echipa companiei este compusă din profesionişti, toţi cu experienţă în domeniul asigurărilor. Eu am o experienţă de peste 10 ani în domeniul asigurărilor, din anul 2006, ocupând funcţii în cadrul societăţilor „Moldcargo” SA şi “Klassika Asigurări” SA. Din echipă mai fac parte: Leontieva Evghenia, contabil şef cu o experienţă de 20 ani în cadrul companiilor „Asito” SA şi „Acord Grup” SA, Bulat Sergiu, şeful Serviciului asigurări, cu o experienţă de 9 ani la societăţile „Moldasig” SA, „Victoria Asigurări” SA şi „Garanţie” SA şi Moraru Victor – şeful Serviciului daune, cu o experienţă de 9 ani la companiile „Artas” SA şi „Klassika Asigurări” SA.
– Se cunoaşte că societatea a intrat pe piaţă prin preluarea companiei „VitoriAsig”, care anterior şi-a depus benevol licenţa. Procesul de preluare a companiei a fost încheiat? „VitoriAsig” şi-a onorat toate obligaţiile contractuale faţă de foştii clienţi sau acestea au fost transferate la „Intact Asigurări”?
– Nu suntem o companie nouă de asigurări şi nici nu am preluat vreo companie. Anul acesta am împlinit 20 ani de la înfiinţare, prima denumire a companiei fiind “Victoria” SRL, după care în 2007 s-a schimbat denumirea în “Asigurări Generale VitoriAsig” SRL, în urma unei hotărâri judecătoreşti.
În 2012 compania şi-a schimbat forma juridică de organizare din SRL în SA (cerinţă impusă de legea cu privire la asigurări), după care a depus benevol licenţa. În 2016 am schimbat denumirea companiei din “Asigurări Generale VitoriAsig” SA în „Intact Asigurări Generale” SA. La fel, au fost desemnate noi persoane în funcţiile de răspundere începând cu directorul, consiliul societăţii şi cenzorii. Anul acesta a fost încheiată procedura de reorganizare din SRL în SA prin înregistrarea acţiunilor la CNPF şi am obţinut din nou licenţa.
După depunerea benevolă a licenţei în 2013 şi până în 2016 au fost achitate toate despăgubirile de asigurare, conform contractelor de asigurare care au fost încheiate.
– Care sunt produsele de asigurări pe care „Intact Asigurări” se va concentra?
– Am obţinut licenţa pe clasele de asigurări clasice care se vând în Republica Moldova: asigurări de accidente, de vehicule terestre, bunuri, răspundere civilă auto şi generală şi asigurare subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură. Totodată, dorim să aducem o nouă abordare pe piaţa de asigurări, cu produse inovatoare, nu ne concentrăm pe un produs anume dar încercăm să diversificăm portofoliul.
– „Intact Asigurări” va avea propria reţea de vânzări sau planifică sa-şi comercializeze serviciile prin intermediul brokerilor?
– Compania are propria reţea de vânzări în toate cele 11 oraşe ale Republicii Moldova, aceasta fiind şi o cerinţă obligatorie prevăzută de lege. Nu ne limităm doar la acestea, dar intenţionăm să deschidem şi în celelalte localităţi subdiviziuni ale companiei.
Desigur serviciile de asigurare vor fi comercializate şi prin intermediul brokerilor, astăzi avem deja încheiate contracte cu câţiva dintre ei, care au fost selectaţi după unele criterii.
Politica companiei este de a diversifica canalele de vânzări şi ne propunem să fim prezenţi în toate raioanele ţării cu câte un punct de vânzare.
– Ce părere aveţi despre asigurările în agricultură? Acestea vor face parte din portofoliul companiei?
– Considerăm că asigurările în agricultură sunt foarte slab dezvoltate în RM, însă au o perspectivă reală de a evolua. Acesta a şi fost motivul pentru care am solicitat includerea în licenţă şi a acestei clase de asigurări. Desigur la dezvoltarea acestui tip de asigurări o influenţă o are şi politica statului în domeniul subvenţionării prin stabilirea cuantumului subvenţionării. Vom acorda o atenţie sporită acestui tip de asigurare.
– În opinia Dvs., ce ar trebui de îmbunătăţit pe piaţa locală de asigurări?
– Credem că sunt foarte multe de îmbunătăţit pe piaţa locală de asigurări, cum ar fi tarifele de asigurare, comisioanele pentru intermediere, lipsa reglementărilor pe unele tipuri de asigurare etc.
– Cum credeţi, ce acţiuni trebuie să întreprindă companiile pentru a convinge clienţii de utilitatea serviciilor de asigurare, dar şi pentru a deveni mai credibile în faţa acestora?
– În primul rând, cetăţenii RM nu au cultura asigurărilor, din această cauză este greu de a convinge pe cineva să se asigure. Cetăţenii se asigură doar dacă acest tip este obligatoriu cum ar fi RCA şi Cartea Verde sau este necesar de a asigura bunul gajat pentru bancă sau de a asigura autoturismul procurat în leasing.
Pentru a deveni mai credibili în faţa clienţilor, companiile de asigurări trebuie să acorde mai multă atenţie etapei încheierii contractului prin explicarea detaliată a celor mai importante clauze cum ar fi: franşiza, obligaţiile asiguratului, determinarea cuantumului despăgubirii de asigurare etc. Totodată, companiile de asigurări trebuie să fie cât mai corecte la despăgubiri.
– Vă mulţumesc pentru interviu.
A discutat Lilia Alcază