Veaceslav Cernica, Director executiv al brokerului de asigurare ERVAX Grup susţine că sunt esenţiale modificările aduse cadrului normativ al asigurărilor odată cu intrarea în vigoare la 20 iulie 2012 a Legii Nr. 94 din 26.04.2012.
”Beneficiarii principali de pe urma acestor modificări sunt asigurătorii mari. Va scădea remunerarea forţei de vânzare, iar în aceste condiţii concurenţii lor mici nu vor putea atrage vânzători cu comisioane ce depăşesc cheltuielile de achiziţie prevăzute în tarif”, a spus Cernica.
Potrivit lui, interesele consumatorului final sunt mai greu sesizabile, acesta bucurându-se mai mult conceptual, deoarece va avea de a face cu brokeri şi asigurători mai serioşi (cu conturi separate, cu audit anual actuarial, gestiune financiară mai riguroasă). Pe de altă parte, schimbările din Legea cu privire la RCA amână cu încă 3 ani plăţile de despăgubire fără deducerea uzurii, ceea ce constituie un dezavantaj pentru consumatori, dar şi efectiv va determina scumpirea cu 20% a primelor de asigurare pentru persoane juridice (dacă în trecut legea lăsa posibilitatea de interpretare a calculului primelor de asigurare persoane juridice număr limitat, în prezent acestea vor plăti doar pentru opţiunea număr nelimitat).
”Vârful de lance” al legii îi afectează pe brokerii de asigurare. Acum aceştia trebuie să ţină un cont separat pentru primele de asigurare încasate cu destinaţie doar pentru asigurători şi plata despăgubirilor de asigurare. Totuşi, autoritatea de supraveghere urmează să precizeze mecanismul de lucru cu acest cont întrucât până în prezent singura activitate operaţională a brokerilor a constituit intermedierea de asigurări. Legea a adus un supliment de activitate permisă brokerilor: servicii de consultanţă şi inspecţie de risc.
Societăţile de leasing nu vor mai putea avea statut de asistent de broker pentru propriile contracte de asigurare”, a declarat Cernica.
Întrebat care sunt atuurile şi, poate, dezavantajele pentru domeniul asigurări aduse de noile modificări şi completări, Cernica a ţinut să menţioneze că era firesc ca multe dintre aceste modificări să fi fost incluse în prima redacţie a legilor vizate încă în anul 2006, întrucât multe din aceste „noutăţi” constituie nişte precondiţii pentru funcţionarea normală a societăţilor de asigurare şi a brokerilor de asigurare. Introducerea lor acum vine ca o schimbare radicală a modului obişnuit de lucru şi de aceea trezeşte o opoziţie firească şi cere un timp de adaptare.
”Chiar şi banala schimbare de modalitate de calcul a primelor de asigurare pentru persoane juridice este percepută ca o lovitură grea, pentru că unii asigurători vor continua să dea reduceri de primă, iar alţii vor avea prime mărite şi vor pierde clienţi. La mijloc este şi obişnuinţa, care are nevoie de timp pentru a fi remodelată”, crede Cernica.
Potrivit sursei citate, odată cu obligativitatea legală de implicare activă a actuarilor în activitatea asigurătorilor (calculul rezervelor, tarifelor, previziunilor financiare), va avea loc un salt calitativ de la procesul de asigurare primitiv la procesul de asigurare evoluat, bazat pe calcule actuariale (matematică şi statistică financiară).
”Sper ca era tarifelor intuitive, a rezervelor calculate greşit şi reducerilor „la tender” să ia sfârşit, cel puţin pentru asigurările tradiţionale. Părerea mea personală este că unele modificări sunt tardive (existenţa contului separat pentru brokeri, prevederile cu privire la actuar), iar altele mai puţin dezirabile (prelungirea perioadei de deducere a uzurii, majorarea primei pentru persoane juridice, existenţa cerinţelor de calificare doar pentru angajaţii brokerilor de asigurare). Trebuie să ţinem cont că modificările introduse recent în mare parte au fost preluate din directivele europene în vigoare de mai bine de 10 ani”, a spus Cernica.
La întrebarea dacă îndeplinirea acestor cerinţe va genera creşterea preţurilor la produsele de asigurare, Cernica a opinat că logic ar fi ca o creştere a costurilor să aducă o creştere a preţurilor, mai ales că în sfârşit aceste costuri vor fi calculate de către actuari şi ţinând cont de perspectivă, iar fondatorii asigurătorilor vor atrage atenţie nu numai la cifra de afaceri, dar şi la rentabilitate (unii vor fi surprinşi că a ţine banii în depozie bancare poate fi mai profitabil, deşi nu la fel de incitant).
Primele modificări operate la principalele acte normative din asigurări au şi fost puse în aplicare de către asigurători, având în vedere diminuarea comisioanelor pentru brokeri şi agenţi de asigurare pe liniile RCA şi Carte Verde. Am ajuns în situaţia în care nici asigurătorii şi nici brokerii nu vor putea acorda reduceri la asigurarea de răspundere civilă auto. Prin urmare, preţul la aceste produse va creşte.
”Noile modificări legislative vor genera costuri suplementare atât pentru asigurători, cât şi pentru brokerii de asigurare (actuar angajat, audit cu actuar, cont administrat separat, cursuri de şcolarizare şi certificate de calificare, cerinţe noi de sediu).
Prin această lege este evidentă preocuparea legiuitorului de a face cât mai clare regulile de joc pe piaţa asigurărilor, a scăpa de interpretări a prevederilor legale, dar şi de a penaliza mai aspru pe cei care ignoră cadrul normativ (în condiţiile în care au fost operate şi majorări ale amenzilor pentru brokeri şi asigurători).
Dacă nu va avea loc o reducere drastică a numărului de brokeri de asigurare pe piaţa locală în viitorul apropiat, cel puţin va fi sesizată o încetinire a înmulţirii acestora pe fundalul creşterii costurilor de operare, cerinţe profesionale, complicarea gestiuniii financiare a firmei, reducerea marjei de profit, apariţia unor noi concurenţi agenţi bancassurance”, a ţinut să menţioneze Cernica.
Cernica a mai spus că în ceea ce-i priveşte pe asigurători, beneficiile modificărilor legale sunt percepute diferit. Asigurătorii mari primesc doar beneficii: majorare de tarife şi reduceri de comisioane de achiziţie, un plus de siguranţă de lucru cu brokerii (existenţa conturilor separate).
Micii asigurători vor savura doar parţial din beneficiile resimţite de asigurătorii mari, dar vor avea de suportat şi cheltuieli operaţionale mai mari şi vor fi supuşi riscului de a pierde clienţi pe care în trecut îi deserveau pe linii de asigurare Carte Verde.
Anton Caba, preşedintele Asociaţiei brokerilor de asigurare – reasigurare constată că odată cu noile modificări şi completări au aparut în lege noţiuni noi ca agent bancassurance, assistance, cheltuieli de achiziţie, corespondent, iar unele noţiuni cum ar fi cele de asigurat, broker de asigurare şi/sau reasigurare, franşiză etc. au fost completate.
”Apreciez drept pozitiv noile modificări. Sunt mai multe avantaje, dintre care aş menţiona: pentru asigurători, posibilitatea de a contesta în instanţa de judecată actele emise de către organele de constatare a circumstanţelor producerii cazului asigurat, ajustarea la normalitate a comisioanelor şi stabilirea unor relaţii financiare mai transparente cu intermediarii.
Pentru brokeri, licenţa va avea un termen nelimitat, va lipsi necesitatea efectuării auditului extern.
O schimbare destul de dură, dar care va îmbunătăţi calitatea serviciului brokerilor de asigurare va fi iniţierea procedurii de a deţine două conturi, unul pentru încasarea primelor şi plata despăgubirilor, iar al doilea pentru activitatea curentă”, crede Caba.
Potrivit lui, este clar specificat pentru fiecare contract de asigurare că comisionul nu poate depăşi limita cheltuielilor de achiziţie, iar intermediarii nu vor mai putea opera cu comisioane, acestea urmând a fi plătite de asigurător doar prin transfer bancar. Este un atu pentru dezvoltarea pieţei deoarece ”aranjamentele” cu reduceri, practic, vor dispărea, însă va fi complicat pentru intermediari la etapa iniţială pentru că putem asista la sabotarea plăţilor de comisioane şi drept urmare, pentru mulţi intemediari va fi complicat să activeze.
Poliţele de asigurare vor putea fi comercializate expres în clădiri administrative sau la parterul clădirilor cu destinaţie locativă, adică dispare fenomenul de “vânzări de bulevard”. Se va interzice folosirea cuvintelor “asigurare” şi a derivatelor acestea de către persoanele care nu deţin licenţă pentru activitatea de asigurare (spălătorii auto, service auto, benzinării etc.).
”Un dezavantaj esenţial pentru brokeri este apariţia noţiunii de “agent bancassurance” în lege. Nu sunt sigur că este binevenită şi consider că această noţiune este rezultatul unui lobby puternic. Din punctul meu de vedere noile modificări vor da un ton de seriozitate activităţii de asigurare şi vor duce la schimbări esenţiale privind perceperea de către consumatori a noţiunii de asigurare. Abordarea clienţilor nu va avea drept atu preţul, ci se va baza pe alte criterii. Asigurările, încetul cu încetul, intră în faza de business transparent cu tendinţe sănătoase”, crede Caba.
Potrivit lui Caba, noile cerinţe nu ar trebui să aducă scumpiri, ”ba mai mult, consider că ele ar trebui să aducă mai mari profituri atât pentru asigurători, cu forţă de vânzare proprie, cât şi pentru intermediari, şi nu numai profituri, dar şi calitate pentru toţi cei implicaţi în proces”.
Tatiana Solonari