Belarus va livra R. Moldova piese pentru asamblarea troleibuzelor şi tractoarelor

Joi, 13 octombrie, în cadrul şedinţei Comisiei interguvernamentale de cooperare moldo-belarusă pentru colaborarea comercial-economică a fost semnat un număr record de acorduri şi protocoale. Cele mai importante documente semnate prevăd promovarea reciprocă a investiţiilor şi comerţului bilateral, exportul de vinuri şi divinuri moldoveneşti în R. Belarus, dar şi asamblarea la Chişinău a troleibuzelor şi tractoarelor de prelucrare a viilor şi a viţei-de-vie.

„Republica Belarus este un partener comercial important pentru ţara noastră. Remarc cu plăcere, că colaborarea noastră a înregistrat o creştere cu 50% a cifrei de afaceri în primul semestru al anului curent”, a menţionat viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.

În cadrul evenimentului, a fost semnat un acord de colaborare între Primăria municipiului Chişinău şi Comitetul Executiv al oraşului Minsk, potrivit căruia până în iunie 2012, la Chişinău va fi asamblat primul troleibuz, iar până la sfârşitul anului 2012 – circa 30 de unităţi. Proiectul urmează a fi realizat între SA „Belkommunmash” din oraşul Minsk, Republica Belarus şi ÎM „Regia Transport Electric Chişinău”, iar Primăria municipiului Chişinău urmând să asigure garanţia financiară pentru executarea acestuia. Piesele pentru asamblarea troleibuzelor sunt de fabricaţie belarusă şi vor sosi în Republica Moldova până la sfârşitul acestui an. Costul asamblării celor 30 de troleibuze va fi acoperit de municipalitate. Cheltuielile sunt estimate la aproximativ 5 mil. euro.

Potrivit primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă, iniţiativa asamblării la Chişinău a troleibuzelor, în baza experienţei uzinei „Bel­kommunmash” SA, a fost lansată în luna martie a anului curent, în cadrul vizitei sale la Minsk. Atunci între cele două primării a fost semnat protocolul de intenţie în acest sens. Între timp, specialiştii din cadrul SA „Belkommunmash” au analizat sistemul actual de reparaţie a troleibuzelor din cadrul RTEC, după care a fost luată decizia de a demara şi asamblarea unităţilor de transport public.

Un alt acord a fost semnat între compania „Agrofermoteh” şi ÐÓÏ „Ñìîðãîíñêèé àâòîàãðåãàòíûé çàâîä” pentru asamblare comună, a tractoarelor „Belarus” modificate pentru prelucrarea livezilor şi viţei-de-vie. Valeri Ivanov, vicepremierul belarus, a menţionat că dintre cele 1500 de tractoare fabricate în 2010, circa 600 de unităţi au fost importate anume de Republica Moldova. El a mai spus că asamblarea tractoarelor la Chişinău va reduce considerabil costul lor, fiind în acelaşi timp, şi o posibilitate de a le exporta pe piaţa regională unde există cerere. Ivanov nu exclude că, pe viitor, unele piese pentru tractoare vor fi fabricate tot la Chişinău.

În cadrul şedinţei Comisiei a mai fost semnat protocolul de cooperare între Organizaţia pentru Atragerea Investiţiilor şi Promovarea Exporturilor din Moldova, MIEPO, şi organizaţia similară din Belarus, Centrul naţional de marketing şi conjunctură a preţurilor, Programul de cooperare între ministerele Tineretului şi celor de Externe etc. Printre priorităţile de cooperare în domeniul industrial se numără şi participarea investitorilor industriali din Belarus în activitatea parcurilor industriale. În acest sens, Ministerul Economiei va informa instituţiile interesate din Belarus despre oportunităţile investiţionale în parcurile industriale din Republica Moldova.

Totodată, părţile şi-au exprimat interesul în atragerea şi promovarea reciprocă a investiţiilor şi au convenit să examineze posibilitatea extinderii exportului de vinuri şi divinuri moldoveneşti îmbuteliate, în Belarus. În context, Valeriu Lazăr a spus că repatrierea valutei de către exportatorii moldoveni este o dificultate temporară şi că Ministerul Economiei a elaborat, în comun cu Banca Naţională, un proiect de modificare a Legii privind repatrierea mijloacelor băneşti care urmează a fi examinată şi aprobată de Parlament. Conform modificărilor propuse, va fi mărit termenul de repatriere şi va fi anulată amenda pentru încălcarea acestuia. Lazăr susţine că exportatorii au interesul să repatrieze banii şi să-i utilizeze în afaceri.

Potrivit datelor Ministerului Economiei, comerţul bilateral între R. Moldova şi R. Belarus a constituit în lunile ianuarie-iulie 2011, în jur de 137,8 mil. dolari, în creştere cu 45,8 mil. dolari sau cu 49,8% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Republica Belarus ocupă locul 8 în topul ţărilor-parteneri comerciali ai Republicii Moldova.

Lilia Platon

Numarul ziarului: 
Nr.41 (410) din 19 octombrie 2011