Statistica spune clar: în cel de-al treilea trimestru al anului 2019, salariul mediu lunar pe ţară a constituit 7385 lei. Raportată la starea de lucruri din anul 2013, schimbarea pe care o atestam în toamna anului trecut indica dublarea remunerării.
Orice creştere are ca efect logic o schimbare în bine şi pe dimensiunea bunăstării cetăţeanului. Aceeaşi perioadă, însă, se caracterizează oarecum printr-o evoluţie a inflaţiei care nu a cruţat veniturile cetăţeanului.
Studiul FRIEDRICH-EBERT-STIFTUNG “Situaţia salariaţilor din Republica Moldova” arată că dacă creşterea nominală a veniturilor salariale din 2015 până în 2018 a fost de 40 la sută, în termeni reali aceasta nu a constituit decât 20 la sută. În termeni nominali, salariul mediu la nivel de ţară a crescut în fiecare an cu peste 10 la sută începând cu 2014. Inflaţia ridicată însă a făcut ca în termeni reali salariile să crească nesemnificativ până în 2016. Abia după acest an, prin temperarea creşterii preţurilor s-a făcut ca respectivele creşteri salariale să influenţeze bunăstarea râvnită de toată lumea, ritmul creşterii reale fiind bunăoară în anul 2018 de 9 la sută.
Analiza la care facem referinţă constată anumite diferenţe între sectorul bugetar şi cel real. În fond, această diferenţă a existat aproape întotdeauna, în fruntea plutonului fiind de fiecare dată sectorul real. Şi în ultimii ani, 2018–2019, salariul mediu pe care l-au ridicat bugetarii a fost cu 16 la sută sub nivelul salarului mediu în sectorul real. E de recunoscut că diferenţa a fost şi mai mare în anul 2016 – 19 la sută, dar statul a intervenit recunoscând că salariile mici în entităţile sale perpetuează probleme legate de calitatea muncii, a serviciilor, afectând domenii cum ar fi medicina şi educaţia.
Deşi contextul era unul care ar fi obligat statul să adopte tonalităţi rezervate, se insista totuşi pe obligativitatea ca sectorul real să garanteze un anumit nivel minim de remunerare, cerinţe pe care el însuşi nu le lua în vedere. Spuneam, cu alte ocazii, că, deşi formula politici care ţinteau întreaga economie, în zona sa de lucru – sectorul bugetar, aceste politici nu erau impuse. De aici şi abordarea selectivă care a dus la menţinerea unui nivel scăzut de remunerare şi la întârzierea creşterii bunăstării generale.
Autorii studiului consideră că e corect să se vadă în ce măsură starea de lucruri constatată este un fenomen care ne aparţine în exclusivitate şi dacă acesta se înscrie cumva în careva tendinţe regionale. Se ajunge la concluzia că, “în pofida creşterilor din ultimii ani, salariile din R. Moldova rămân printre cele mai mici la scară regională. Doar Ucraina plăteşte tribut dificultăţilor de natură geopolitică şi economică prin care trece, situaţie care face ca salariile statului vecin să fie mai mici”. Anul 2019, însă, afişează cifre aproximativ egale. Acelaşi an, însă, caracteristic pentru Moldova prin acţiuni mai dinamice, face ca salariile de la Chişinău să fie comparabile cu cele din Georgia şi Armenia. Pentru a fi mai concludenţi, cităm din acelaşi studiu: “Deşi salariile exprimate în euro au crescut cu 66% din 2011 până în 2018, iar creşterea anuală medie din ultimii patru ani a fost de 10%, a doua cea mai rapidă creştere printre ţările Europei Centrale şi de Est – doar în România salariile au crescut mai repede. Salariile brute din Republica Moldova rămân cu 44 la sută mai mici decât în ţara din Uniunea Europeană cu cele mai mici salarii – Bulgaria. Diferenţele faţă de Serbia sau Macedonia de Nord sunt de aceeaşi mărime. Salariul mediu din Republica Moldova este în continuare sub jumătatea salariului mediu din România, de trei ori mai mic decât în Polonia, de patru ori mai mic decât în Slovenia sau Estonia, de nouă ori mai mic decât în Franţa. În medie, un salariat din Germania câştigă într-o lună cât câştigă un salariat din Moldova într-un an. Aceste discrepanţe foarte mari nu pot fi estompate cu creşteri salariale cu câteva puncte procentuale peste cele ale ţărilor din vest. Mai mult decât atât, ritmul actual de creştere nu face decât să adâncească diferenţele salariale dintre Republica Moldova şi ţările din vest”.
Relevant în acest sens este exemplul Germaniei, o ţară care în ultima perioadă a investit destul de mult în industria din R. Moldova. Din 2014 până în 2018, salariul mediu din Germania a crescut de la 3527 euro până la 3880 euro, ceea ce reprezintă o creştere cumulată de 10 la sută. În acelaşi timp, salariile din Republica Moldova au crescut cu 45 la sută, de la 225 euro până la 325 euro. Exprimată în bani, însă, creşterea din R. Moldova – de doar 100 de euro – este mult mai mică decât cea de peste 350 euro din Germania. Se face limpede că această, să zicem, raportare matematică ne dezavantajează destul de grav, însă pentru contextul în care muncim şi trăim, pentru Moldova, această sută de euro înseamnă nespus de mult.
Discrepanţele au şi o geografie mai îngustă, altfel zis cifrele de la Chişinău nu coincid cu cele de la Şoldăneşti. Dimpotrivă, de multe ori decalajele sunt impresionante şi chiar alarmante. Studiul arată că salariile din municipiul Chişinău sunt cu mult mai mari decât cele din raionul Donduşeni, care are cele mai mici salarii. Salariile din Chişinău sunt cu 20 la sută mai mari decât cele din Bălţi, a doua regiune din ţară după nivelul salariilor. Printre raioane, cele mai mari salarii sunt în Criuleni, cu 37 la sută mai mari decât cele din Donduşeni.
În Republica Moldova, cele mai defavorizate raioane din punct de vedere al nivelului salarial sunt cele din nord, din cauza distanţelor destul de mari faţă de centrele economice importante. Astfel, raioanele Briceni, Ocniţa, Donduşeni, Glodeni şi Făleşti au înregistrat în nouă luni ale anului 2019 salarii medii de sub 5000 lei. Pe de altă parte, în raioanele din centru-est, Rezina, Orhei şi Criuleni salariile medii au depăşit 6000 lei. Cifrele nu sunt influenţate în niciun fel de bunăvoinţa angajatorului. Ceea ce le face să fie diferite este prezenţa sau absenţa unor unităţi industriale cum ar fi cele textile, extragerea nisipului şi a calcarului la Criuleni, producerea cimentului la Rezina sau auto la Orhei.
O comparaţie la nivel salarial indică diferenţe de salarii destul de clare şi destul de fundamentate. Bunăoară, angajaţii din sectorul Informaţii şi Comunicaţii au cele mai mari salarii medii înregistrând în perioada 2016–2019 cea mai mare creştere, în valoare de peste 4 800 lei, ajungând la o valoare medie de 15 895 lei în nouă luni ale anului 2019. Doar salariaţii din domeniul financiar şi asigurări, precum şi cei din Producţia şi Furnizarea de Energie au avut salarii medii mai mari de 10 mii lei în 2019. Lista poate fi continuată cu creşteri procentuale semnificative în ultimii ani în sectoarele Activităţi Profesionale, Ştiinţifice şi Tehnice, Construcţii, Transport şi Depozitare. Deşi tot cu termenul “creştere” s-a operat şi în cazul sectoarelor Sănătate şi Asistenţă Socială şi Învăţământ, salariile din aceste domenii rămân şi mai departe foarte mici şi sunt sub media pe ţară.
Evident, nivelul de remunerare pe care îl avem în prezent este unul care nu ne satisface, însă aşa cum corelaţia dintre remunerare, investiţie, producere, vânzări şi alte componente este obligatorie, doar un efort general în toate aceste sensuri poate duce la creşterea remunerărilor.
Constantin Olteanu
