Interviu cu Alexandra Can, manager S.A. ARTIMA, ex-ministrul Industriei al Republicii Moldova.
– Doamnă Alexandra Can, întreprinderea condusă de Dumneavoastră este orientată în special spre pieţele străine de desfacere. Unul dintre partenerii Dvs. strategici este o companie din Germania. În acest context, aş dori să vă întreb cum au influenţat activitatea ARTIMA evoluţiile din ultima vreme din ţările UE.
– De mai bine de 15 ani, S.A. ”Artima” exportă producţia fabricată în ţări din Euorpa: Germania, Italia, Belgia, România.
Desigur, situaţia economică în ţările spre care se exportă producţia, influenţează direct şi activitatea economică a întreprinderilor din Moldova. Scăderea capacităţii de plată influenţează volumul vânzărilor şi preţul produselor.
Ne menţinem pe piaţa europeană exclusiv graţie standardelor înalte de calitate ale produselor noastre.
– În opinia Dumneavoastră, care sunt impedimentele în creşterea volumului de export al întreprinderii pe care o conduceţi?
– În situaţia noastră, cea mai gravă problemă este lipsa forţei de muncă. Plecarea masivă peste hotare în căutarea locurilor de muncă bine plătite a acutizat această problemă. Actualmente la întreprinderile producătoare de mărfuri şi servicii activează o mare parte de pensionari, invalizi şi persone fără pregătire specială. Întreprinderile asigură pregătirea profesională a muncitorilor.
La S.A. „Artima”, de exemplu, 21,6% din angajaţi sunt la vârsta de pensionare, 25,5 la sută dintre angajaţi au peste 50 de ani, iar 36,4% au vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani. Tineretul până la 30 de ani constituie doar 16,5%! Atare situaţie conduce la o productivitate scăzută a muncii, mult sub nivelul productivităţii din alte ţări. Este foarte greu, aproape imposibil, de angajat specialişti cu pregătire şi experienţă în domeniul tehnologiei practicate de întreprindere, creatori de modele, ingineri şi lăcătuşi în toate domeniile necesare unei întreprinderi. Specialiştii respectivi, care mai activează în prezent, deja sunt pensionari, iar tineretul emigrează în continuare din ţară.
– Ideea că „în Moldova există forţă de muncă ieftină şi calificată” este un mit sau o realitate?
– Forţa de muncă în Moldova nu mai este la fel de ieftină. Să nu încurcăm noţiunile precum costul serviciilor oferite de forţa de muncă, care este salariul ridicat de angajat şi puterea de cumpărare a salariilor.
Din cele expuse mai sus, este destul de clar că nu mai putem face faţă concurenţei la capitolul „productivitate a muncii”.
În afară de aceasta, costul resurselor energetice, al serviciilor, lipsa materiei prime pe piaţa internă, taxele şi impozitele directe şi indirecte ridică mult costurile produsului finit.
Fluctuaţia cursului valutar nefavorabil pentru exportatori agravează şi mai mult situaţia întreprinderilor exportatoare de mărfuri şi servicii. Astfel, devine mai atractiv importul de mărfuri. Ceea ce se şi întâmplă în ţara noastră în ultimii 20 de ani.
– Cum credeţi, costurile creditelor bancare pentru îndreprinderi şi aplicarea la obţinerea creditelor de leasing pentru procurarea utilajelor contribuie la modernizarea puterii de producţie?
– Creditele bancare pot fi antrenate pentru modernizarea utilajelor şi tehnologiilor, cu toate că sunt prea scumpe şi se oferă pe termen încă destul de scurt. Băncile sunt prea puţin interesate de soarta de mai departe a clienţilor lor.
O problemă serioasă este taxa pe valoare adăugată, care trebuie să fie achitată înainte de intrarea utilajelor în ţară. TVA majorează costul utilajelor cu 20% în momentul procurării. Industriaşii mereu au solicitat organelor abilitate să scutească de TVA importul utilajelor pentru întreprinderile producătoare, însă deocamdată nu au fost înţeleşi.
– Există în Republica Moldova o politică clară şi bine gândită de susţinere a întreprinderilor care sunt orientate spre export?
– Există acte normative, programe de stat şi instituţii menite să promoveze politici de promovare a exporturilor, însă ele sunt ineficiente. Această stare de fapt se confirmă prin decalajul import-export în favoarea importului în ultimii 15 ani. Există şi exemple în care mărfurile produse în unele ţări au ocupat masiv diverse pieţe pe diverse continente. Spre exemplu, ţările indo-chineze, unde programele de stat de susţinere a exportatorilor sunt clare şi atractive. Din punct de vedere financiar, exportatorii au avantaje mari pentru crearea locurilor de muncă şi exportul producţiei. Ţările respective sunt şi foarte atractive pentru investitorii străini, iar dezvoltarea solicită investiţii.
Întreprinderile depun efort pentru depăşirea problemelor. Spre regret, în perioada de instabilitate social-politică, dialogul cu organele puterii în stat este mai puţin eficient.
– Care sunt obiectivele întreprinderii pe care o conduceţi pentru anul 2012?
– Anul trecut S.A. ”Artima” a reuşit să îndeplinească un şir de acţiuni orientate spre conservarea şi eficientizarea consumurilor tuturor resurselor energetice şi materiale. În anul 2012, urmează să întreprindem măsuri pentru majorarea productivităţii muncii, care ar conduce la majorarea volumelor exporturilor şi micşorarea costurilor aferente unităţii de produs. Programul minim este să nu admitem prăbuşirea economică a întreprinderii. Programul optimist ne obligă să fim mai buni decât înainte, impunându-ne ca o întreprindere care activează şi este cunoscută în ţară şi peste hotarele ei.
A dialogat Gabriel CĂLIN
