Agricultura ecologică este văzută de mulţi experţi drept soluţia care ar putea preveni o criză alimentară în viitor, populaţia lumii confruntându-se cu o lipsă tot mai acută de alimente. În viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) a UE, ce va intra în vigoare la 1 ianuarie 2014, sectorul agriculturii ecologice va avea o mai mare importanţă, printre măsurile de reformare a PAC numărându-se şi câteva prevederi legate de protecţia mediului. Astfel, agricultorii vor fi încurajaţi să utilizeze tehnici simple de producţie, care să asigure protecţia mediului şi vor primi bani în plus dacă vor utiliza tehnici de tipul rotaţia culturilor, menţinerea păşunilor permanente, acoperirea solului iarna cu plante care produc materie organică, precum şi nelucrarea capetelor de parcelă pentru a evita erodarea solului. Or, problema erodării solului este extrem de stringentă şi pentru Republica Moldova, iar tranziţia către agricultura ecologică pare soluţia cea mai viabilă. Aprecierile au fost oferite de Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), în studiul “Agricultura ecologică în Republica Moldova: perspective locale şi regionale”, elaborat recent.
Rezultatele studiului vor servi drept temei pentru decizia de a investi în agricultura ecologică şi vor fi prezentate potenţialilor investitori şi/sau parteneri de dezvoltare în vederea elaborării conceptului, designului şi modelului de operare în Republica Moldova.
Potrivit datelor prezentate în studiu, agricultura ecologică s-a extins vertiginos în Republica Moldova în ultimii ani, culturile vegetale ecologice dominând acest sector. În perioada 2003-2011, suprafeţele cultivate certificate ecologic au crescut de 270 ori, de la 80 ha la 22 102 ha. Pe lângă faptul că agricultura ecologică stimulează biodiversitatea şi conservarea landşafturilor tradiţionale, care, ulterior, pot fi fructificate şi capitalizate de unele industrii conexe, precum eco-turismul, practicarea agriculturii ecologice contribuie la reducerea efectului de seră datorită reducerii emisiilor de noxe prin utilizarea combustibililor fosili, precum CO2, metan, oxid de azot şi pulberi.
Alexandru Cotorobai este preşedinte al unei Cooperative de cultivare a plantelor etero-oleaginoase, printre care trandafirul, mărarul, isopul, levănţica ş. a. Piaţa de desfacere o constituie ţările UE (Franţa, Germania). Alexandru Cotorobai spune că agricultura ecologică nu e un moft. „În lipsa resurselor pentru procurarea fertilizanţilor, pesticidelor, combustibililor etc., aceasta este unica opţiune (naturală) de cultivare a culturilor agricole”. Însă, în afară de riscurile climaterice şi piaţa mică de desfacere, mai există şi problema certificatului ecologic emis de autorităţile naţionale, care nu este recunoscut în UE. În acest caz, uleiurile se certifică în Franţa sau Germania.
Vladimir Simaşco, de asemenea, practică agricultura ecologică şi cultivă levănţică. Într-un an favorabil, cooperativa condusă de acesta recoltează 1 t flori de levănţică per ha. Producţia de ulei în anul de recoltă 2012 s-a ridicat la 1t, relativ 50% din potenţialul real. Diminuarea volumului producţiei s-a datorat condiţiilor climaterice adverse. Pentru a reuşi, în perioada de recoltare, circa 120-150 persoane sunt antrenate în recoltarea levănţicii, la care se adaugă alte 60 persoane angajate cu normă deplină. Forţa de muncă se formează din rândurile populaţiei din sat. Domnul Simaşco susţine că se confruntă cu aceeaşi problemă a certificatului, pe care îl obţine în Germania pentru a putea exporta uleiul de levănţică.
Privită prin optica forţelor de producţie, agricultura este dominată de producţia gospodăriilor casnice, ceea ce trădează caracterul ei fărâmiţat şi puţin rentabil. Datorită penuriei rurale, agricultura mai rămâne o activitate de subzistenţă. Sectorul este dominat covârşitor de agricultura convenţională (99% în termeni de suprafeţe aflate în circuitul agricol), ceea ce stimulează dezechilibrul ecologic între ecosistemele antropice şi naturale, dozele mărite de input-uri externe, precum fertilizanţi, combustibili şi pesticide.
Un scenariu moderat de creştere anuală cu 10,6% a suprafeţelor ecologice în perioada 2012-2026 ar putea mări această suprafaţă la 100.000 ha, echivalent cu atingerea unei cote de 4% din terenurile agricole utilizate, ceea ce ar duce la exporturi de cca. 52 000 – 53 000 t producţie ecologică, în cele mai pesimiste cazuri.
Vorbind despre beneficii, menţionăm că agricultura ecologică creează mai multă valoare pentru fermieri, sesizabilă nu doar în preţurile de desfacere mai mari cu 20%. Precum zonele economice libere şi parcurile industriale reprezintă metode punctuale de atragere a investiţiilor private în economie, agricultura ecologică este o nişă pentru atragerea investiţiilor şi inovaţiilor în sectorul agricol. Atât capitalurile internaţionale, cât şi cele locale pot participa în acest proces. Agricultura ecologică poate contribui la asigurarea durabilităţii agriculturii în general. O asemenea abordare a tehnologiilor agrariene asigură durabilitatea sectorului în întregime.
Agricultura ecologică contribuie la reducerea efectului de seră datorită reducerii emisiilor de noxe prin utilizarea combustibililor fosili, precum CO2, metan, oxid de azot şi pulberi. Unele cercetări internaţionale arată că, în dependenţă de produsul cultivat, agricultura ecologică poate contribui cu reducerea a peste 6-60% a emisiilor responsabile de efectul de seră. Solurile utilizate în agricultura ecologică asimilează un nivel superior de carbon, corespunzător unui nivel de 2t CO2/ha pe an. În plus, producerea bio-combustibililor de către fermierii din agricultura ecologică poate contribui la diversificarea surselor de energie verde şi regenerabilă şi reducerea dependenţei de combustibili fosili, cu echilibrarea balanţei energetice naţionale.
La fel, calitatea solurilor poate fi ameliorată cu circa 20% prin respectarea condiţiilor asolamentului, un atribut indispensabil al agriculturii ecologice. Aceasta influenţează pozitiv asupra valorii de piaţă a terenului. La un preţ mediu de vânzare a unui hectar de teren arabil de 600 USD, adaosul de capitalizare pentru 3% din terenurile agricole utilizate se ridică la 9 mil. USD. Oportunităţi similare există şi pentru sub-sectorul producerii seminţelor şi materialului săditor. Agricultura ecologică stimulează biodiversitatea şi conservarea landşafturilor tradiţionale care, ulterior, pot fi fructificate şi capitalizate de unele industrii conexe, precum eco-turismul. Conservarea biodiversităţii şi expansiunea zonelor naturale protejate sunt în măsură să restabilească echilibrul dintre factorul antropic şi mediul natural.
Având în vedere nivelul mic de practicare a agriculturii ecologice în R. Moldova, piaţa locală de desfacere a produselor ecologice este aproape inexistentă. În schimb, comercializarea produselor ecologice pe pieţele europene a evoluat constant. Astfel, premizele dezvoltării sectorului agriculturii ecologice naţionale trebuie legate, cel puţin pe termen mediu, exclusiv de pieţele de export. Acestea sunt mature şi pot „digera” produsele ecologice autohtone, oferind preţuri juste producătorilor autohtoni. Dezvoltarea unui model de agricultură ecologică care ar exclude piaţa locală ar fi, însă, o greşeală. Aparte de efectele pozitive asupra echilibrului biologic al naturii, sănătăţii şi aspectului de dezvoltare a comportamentului social responsabil, consumul de produse ecologice pe piaţa locală creează oportunităţi imense pentru industrii conexe (comerţ, eco-turism, medicină netradiţională etc.).
Politicile Guvernului trebuie orientate spre evitarea unui asemenea dezechilibru, iar primul pas ar fi revizuirea politicii de subvenţionare prin reintroducerea unei măsuri de sprijin pentru sector. Deşi reprezintă doar o fracţiune din agricultura convenţională naţională, agricultura ecologică are potenţial pentru dezvoltare. În 2011, doar 3% din exporturile naţionale de produse agricole şi ale industriei alimentare sunt exporturi de produse agro-alimentare ecologice (5% din valoarea exporturilor de cereale, legume şi fructe). Cu toate acestea, în perioada 2003-2011, suprafeţele organice au crescut de la 80 ha la 22 102 ha (x270 ori).
Există o serie de factori generali şi specifici care pot contribui la promovarea sectorului agriculturii ecologice la nivelul unui veritabil motor de creştere în agricultură în Republica Moldova. Factorii generali pot fi atribuiţi dezvoltării agriculturii în ansamblu: creşterea nivelului investiţiilor, dezvoltarea şi civilizarea pieţei interne de desfacere, ameliorarea calităţii culturii de administrare şi management în agricultură, ameliorarea infrastructurii rurale: drumuri, sisteme de irigare etc. Factorii specifici pot avea un impact imediat asupra eco-agriculturii naţionale: stimularea conversiunii terenurilor, aplicarea subvenţiilor, dezvoltarea ţintită a cererii interne pentru produse ecologice, promovarea brandului de ţară la export. Factorii specifici pot fi deduşi, cel mai des, din evoluţia acestui sector pe plan global.
Conform unor scenarii de creştere a suprafeţelor ecologice, exporturile naţionale de produse organice ar atinge, în 2026,86-87 mil. euro în condiţiile materializării unui scenariu moderat şi 130 mil. euro în condiţiile materializării unui scenariu optimist. Aceste scenarii nu iau în considerare creşterea preţurilor la producţia agricolă, efectul multiplicator al generării acestor venituri în economia naţională, alte avantaje pecuniare şi relative de care poate beneficia societatea.
Studiile de caz arată că în Republica Moldova există suficiente modele de comportament „eco” în rândul agricultorilor. Există, însă, şi o problemă în comunicarea acestor exemple şi susţinerea preluării acestor modele. Cel mai des, aceste comportamente provin dintr-o bună şi responsabilă înţelegere a perisabilităţii resurselor naturale agricole. În prezent, unele estimări arată că cel puţin 40% din terenurile arabile sunt afectate de eroziune. Unii agricultori recomandă chiar introducerea sancţiunilor pentru manifestări de comportament iresponsabil al agricultorilor, cum ar fi supra-salinizare, eroziune şi reglementarea unor proceduri de cultivare a culturilor care contribuie la reechilibrare.
Cristina MIRON
