Agricultura este domeniul cu cea mai mare pondere în PIB, dar şi cu cei mau mulţi angajaţi. În perioada anilor 2010–2016 când a avut loc o creştere continuă a populaţiei ocupate în agricultură, numărul celor angajaţi formal în acest sector s-a diminuat aproximativ cu 20 de mii.
În prezent, ca şi pe parcursul ultimilor ani, forţa motrice a ocupării informale a fost agricultura. “Începând cu anul 2010 ocuparea informală în plan sectorial a început să se concentreze tot mai mult în sectorul agricol. Ponderea acestui sector a crescut către anul 2016 faţă de 2010 cu 13 p.p. până la 76,4% din totalul forţei de muncă ocupate informal. Schimbarea a avut loc nu doar în termeni relativi, dar şi absoluţi, majorându-se în aceeaşi perioadă de la 223 mii la 338,6 mii persoane ocupate informal în sectorul agricol.
Această sporire vertiginoasă, deşi a fost însoţită de o diminuare a ocupării informale în restul sectoarelor non-agricole, a cauzat şi creşterea ocupării informale totale până la 36,6% din totalul populaţiei ocupate. Ambele cifre de 76,4% şi 36,6% au atins valori-record pentru indicatorii respectivi, cel puţin pentru ultimii 14 ani. De asemenea, este de remarcat faptul că majorarea ocupării totale în agricultură nu are loc doar din cauza influxului populaţiei din alte sectoare sau a populaţiei de peste hotare, dar şi a migraţiei locurilor de muncă din sectorul formal al agriculturii”, se arată în analiza Expert Grup.
Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, cele mai mari ponderi ale salariaţilor care lucrează doar în baza unei înţelegeri verbale sunt estimate în agricultură (40,8%), iar cele mai mari ponderi ale salariaţilor care primesc salarii „în plic” se estimează pentru activităţile de agricultură (43,2%).
Republica Moldova rămâne ţara din regiune cu cei mai mulţi angajaţi în agricultură cu o pondere a angajaţilor de 33,7%. Pentru comparaţie, în România media angajaţilor în acest sector constituie 29%. Potrivit datelor Eurostat, media UE a persoanelor ocupate în agricultură a fost anul trecut de 5%, iar pentru servicii – de aproape 70%.
Creşterea ocupării totale în ultimii ani are loc preponderent din contul creării locurilor de muncă informale. Această tendinţă a continuat şi în anul 2016, pe fondul creşterii ocupării informale în unităţile de producţie mai puţin productive şi în gospodăriile casnice care produc pentru consumul propriu. Desigur, ocuparea informală creşte şi în întreprinderile sectorului informal, dar în ultimii trei ani în mod deosebit s-a accelerat ocuparea în gospodăriile casnice şi în anul 2016 aceasta practic s-a egalat cu numărul celor angajaţi în întreprinderile informale. Cel mai probabil, sursa forţei de muncă pentru genul dat de activitate sunt emigranţii din Federaţia Rusă, care s-au ciocnit cu înăsprirea condiţiilor economice şi a politicii de combatere a migraţiei neautorizate.
Potrivit Expert Grup, ocuparea informală creşte preponderent din contul celei formale. Acesta este un factor suplimentar care agravează problema majorării ocupării informale. Pe parcursul ultimilor 6-7 ani, ponderea ocupării în întreprinderile din sectorul formal s-a redus aproximativ cu circa 10 p.p., de la aproximativ 79% a forţei de muncă ocupată în anul 2009 (anul când indicatorul respectiv a atins valorile maxime din ultimul deceniu) la 69% în anul 2016. Scăderea are loc nu doar în termeni relativi, cum s-ar fi explicat prin factorul stagnării forţei de muncă ocupate în sectorul formal şi creşterea numărului celor angajaţi informal, dar are loc şi în termeni absoluţi. Astfel, numărul celor angajaţi formal a scăzut de la 937,4 mii persoane în anul 2009 la 839,1 mii în anul 2016, în timp ce numărul celor ocupaţi informal în aceeaşi perioadă a crescut de la 355,4 mii la 443,3 mii persoane. Deci, are loc un proces înrădăcinat de migraţie a locurilor de muncă din sectorul formal în cel informal. Reducerea respectivă a afectat în egală măsură locurile de muncă formale şi cele informale din sectorul formal al economiei. În perioada anilor 2009– 2016, din reducerea totală de 98,3 mii locuri de muncă în sectorul formal, aproximativ 46% au fost locuri de muncă informale. Pe de-o parte este îmbucurător faptul că companiile din sectorul formal reduc numărul de locuri informale, acestea constituind 7,5% din totalul persoanelor angajate în sectorul formal în anul 2016 faţă de 11,6% în anul 2009. Problema majoră însă este că reducerea angajării informale în sectorul formal al economiei are loc prin migraţia acestora în sectorul informal, dar nu prin legalizarea lor în economia formală. De asemenea, o îngrijorare sporită constituie pierderea a circa 50 mii locuri de muncă formale în perioada anilor 2009–2016 în favoarea celor informale.
În anul 2016, productivitatea muncii a crescut cu aproximativ 2,8% faţă de anul precedent în termeni reali. Această creştere s-a datorat aproape exclusiv dinamicii pozitive ale acestui indicator în sectorul formal al economiei. În general, productivitatea în acest sector al economiei a crescut constant în termeni reali pe întreaga perioadă a anilor 2003– 2016 fără să înregistreze rate de creştere negative, chiar şi în anii cu cele mai majore şocuri economice.
În sectorul întreprinderilor informale şi a gospodăriilor casnice, evoluţia, însă, a fost una diametral opusă. Dinamica productivităţii în sectorul informal a fost foarte volatilă în perioada analizată, înregistrând evoluţii involutive tocmai în perioada când a început să crească ocuparea în acest sector, deci după anul 2010. Diferenţa dintre rata de creştere a salariilor şi a productivităţii muncii în termeni reali a fost de circa un punct procentual. Aşa cum s-a menţionat mai sus, un factor important în creşterea lentă a productivităţii muncii este majorarea ocupării în sectorul informal, în care productivitatea stagnează sau descreşte. Tendinţa dată persistă deja pe parcursul mai multor ani şi constituie o provocare semnificativă pentru competitivitatea economiei naţionale.
În ceea ce priveşte prognozele pieţei muncii, economiştii de la Expert Grup spun că una dintre principalele provocări pentru piaţa muncii este amplificarea ocupării informale din ultimii ani. Problema constă nu atât în creşterea numărului persoanelor ocupate cu locuri de muncă informale, ci în structura acestei ocupări şi a impactului asupra sectorului formal. În special, se disting câteva tendinţe recente în sectorul informal al economiei naţionale care pot genera riscuri majore pentru creşterea economică durabilă, printre principalele fiind amplificarea ocupării informale în unităţile de producţie cu cele mai scăzute capacităţi de dezvoltare economică şi în gospodăriile casnice. Practic, populaţia angajată în aceste unităţi este preocupată de supravieţuire şi nu de integrarea în condiţiile economiei de piaţă. Drept rezultat, în ultimul deceniu, dinamica productivităţii muncii din gospodăriile casnice practic nu s-a schimbat în termeni reali, fiind în uşoară scădere în anul 2016 faţă de anul 2003.
Concentrarea respectivă, pe lângă faptul că a atins valori record, indică şi asupra problemelor structurale în economia naţională. În primul rând, creşterea ocupării în agricultură este preponderent din contul locurilor de muncă informale, ceea ce deloc nu contribuie la modernizarea acestui sector. În al doilea rând, alte sectoare ale economiei nu generează destule locuri de muncă formale, ci dimpotrivă le reduc.
Practic, creşterea ocupării din ultimii ani a fost însoţită de diminuarea numărului de locuri formale. Tendinţa dată, dacă va persista, va avea consecinţe serioase în lanţ asupra productivităţii şi ratei de creştere a salariilor, deoarece doar în sectorul formal productivitatea muncii a fost constant în creştere în ultimul deceniu. Deci, mai puţină forţă de muncă în sectorul formal este echivalent cu rate de creştere mai lente a productivităţii muncii la nivel macroeconomic.
Creşterea mai rapidă a salariilor faţă de productivitate cel mai probabil va persista. Pentru anul 2017 este prognozată o creştere a salariilor în termeni reali de aproximativ 7,9%. Deoarece, cel mai probabil, tendinţele recente cu ocuparea şi productivitatea în sectorul informal nu se vor schimba radical, decalajul dintre ratele de creştere a productivităţii muncii şi a salariilor la nivel macroeconomic va persista şi în anul curent, subminând în continuare competitivitatea.
Victor URSU
