Interviu acordat în exclusivitate ziarului Capital Market de către Sfetlana Lupaşcu, director adjunct, direcţia reglementare şi autorizare asigurări din cadrul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare
– Cum comentaţi situaţia în domeniul asigurărilor, în general, pentru primele şase luni ale anului curent. Dar comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut?
– Piaţa de asigurări în perioada I semestru al anului 2011 se caracterizează prin creşterea indicatorilor care garantează stabilitatea financiară a companiilor de asigurări. Este de notat creşterea nivelului capitalului propriu cu 12,8 la sută faţă de perioada similară a anului precedent, majorarea valorii activelor cu cca 11,0 la sută, evoluţia mărimii rezervelor de asigurare cu 11,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Primele brute subscrise constituie 466,2 mil. lei, ceea ce a generat un progres de 6,2% în comparaţie cu perioada similară a anului precedent.
Factorii care au determinat dinamica acestor indicatori sunt capitalizarea pieţei de asigurări, susţinută de majorarea capitalului social, realizată de către acţionarii a 11 societăţi de asigurare, implementarea noilor cerinţe privind modul de formare a rezervelor tehnice, parcurgerea etapei incipiente de conformare a activelor la regulile de dispersare stabilite de Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorilor.
– Cum explicaţi faptul că piaţa de asigurări şi-a redus ritmul de creştere cu până la 6 la sută în prima jumătate de an?
– Dacă analizăm ritmul de creştere al pieţei de asigurări comparativ cu perioada similară a anului 2010 faţă de 2009, aş menţiona că în anul 2009 industria de profil se confrunta cu consecinţele declinului financiar mondial şi „evigurărilor a înregistrat diminuarea primelor brute subscrise în anul 2009 cu 2,5 la sută faţă de anul 2008. Astfel ritmul de creştere al industriei asigurărilor în anul 2010 faţă de anul 2009 poate fi caracterizat ca o redresare a pieţei de asigurări. Totodată, în prima jumătate a anului curent ritmul de creştere de 6,2 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 este motivat de numărul de contracte de asigurare încheiate care constituie 646 851, sau cu 40 855 contracte mai mult faţă de 6 luni ale anului 2010, ceea ce constituie 1,4 la sută. Ritmul de creştere al contactelor de asigurare încheiate în perioada primului semestru 2010 faţă de primul semestru 2009 notează 22,6 la sută (cu 117 667 contracte mai mult).
În acest context, putem remarca devansarea ritmului de creştere al primelor de asigurare subscrise în perioada de referinţă la asigurările de viaţă, asigurările de vehicule terestre CASCO, asigurări de bunuri în tranzit. Concomitent, cele mai semnificative diminuări ale ritmului de creştere al pieţei se înregistrează la asigurările de sănătate, asigurările de nave aeriene, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă şi externă Carte Verde, asigurarea de răspundere civilă generală, asigurarea de credite, asigurarea de pierderi financiare. Totodată, actualmente indicatorii menţionaţi exprimă caracterul stabil de dezvoltare a pieţei, iar concluziile finale vor putea fi trasate la finele perioadei de gestiune, după contabilizarea indicatorilor anuali.
– Pe clase de asigurări, s-a schimbat situaţia în vreun fel, în această perioadă?
– La capitolul prime brute subscrise putem menţiona că asigurările de bunuri au crescut cu 0,9 puncte procentuale, asigurările de răspundere civilă au parcurs o dinamică descendentă cu 1,9 puncte procentuale, serviciile de asigurare de persoane au crescut cu 0,9 puncte procentuale.
La capitolul despăgubiri şi indemnizaţii de asigurare, asigurările de bunuri au înregistrat o creştere cu 0,3 puncte procentuale, asigurările de răspundere civilă au reflectat creşterea indicelui cu 1,2 puncte procentuale, asigurările de persoane indică diminuarea cuantumului serviciilor prestate cu 1,1 puncte procentuale. Astfel, având în vedere dinamica indicatorilor generici, pe clase de asigurări se menţine o stare mai mult stabilă, cu devieri relative la primele brute subscrise pentru asigurările de bunuri în tranzit, asigurările de credite şi la despăgubiri achitate pentru clasele de asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale, asigurări obligatorii de răspundere civilă auto externă Carte Verde, asigurări de viaţă.
– Toate companiile de asigurări au înregistrat profit şi au activat conform normelor?
– Conform datelor recepţionate de la asigurători, profitul contabilizat în perioada de referinţă s-a micşorat de circa 3 ori în raport cu perioada primului semestru al anului 2010. Lideri, în sensul obţinerii profitului sunt companiile de asigurări MOLDASIG (profit de 26,7 mil. lei), MOLDOVA-ASTROVAZ (3,8 mil. lei) şi ACORD-GRUP (3,5 mil. lei). În total, aceste trei societăţi au realizat 82% din profitul întregii pieţe de asigurare. Totodată, remarcăm societăţile de asigurare care au înregistrat cele mai mari pierderi – DONARIS GROUP (pierderi de 8,0 mil. lei), GRAWE CARAT Asigurări (pierderi de 3,9 mil. lei), AFES-M (pierderi de 2,0 mil. lei). Unul din motivele contabilizării profiturilor reduse şi pierderilor este formarea de către companiile de asigurări a rezervelor tehnice conform noilor reguli şi cerinţe impuse de Regulamentul privind rezervele tehnice de asigurare, în vigoare din 01 aprilie 2011.
Totodată, pe parcursul semestrului I din 2010, de către CNPF au fost retrase licenţele a 3 societăţi de asigurări, ca urmare a nerespectării de către acestea a cerinţelor minime de capitalizare, iar unei societăţi de asigurare i-au fost aplicate proceduri de remediere financiară şi măsuri prudenţiale care continuă până în momentul actual.
– Cât a cheltuit un cetăţean al Republicii Moldova, în medie, pentru produse de asigurare în primele şase luni ale anului curent? A crescut acest indicator?
– Discrepanţa dintre complexitatea serviciilor de asigurare oferite şi evoluţia lentă a procesului educaţional şi de informare în masă a populaţiei despre utilitatea asigurărilor evoluează în sens negativ. Astfel, dacă punem accent pe populaţia economic activă din republică, pe parcursul semestrului I al anului 2011, pentru a beneficia de protecţie de asigurare s-au utilizat în medie mijloace financiare în sumă de 350 lei per locuitor, sau cu 25,6 lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, când s-au cheltuit 324,4 lei de către fiecare cetăţean.
– Ce puteţi spune la capitolul daune achitate de către companiile de asigurări? Cum au evoluat lucrurile comparativ cu primul semestru din 2010?
– În perioada supusă totalizării au fost achitate daune în mărime de 172,9 mil. lei, fiind în creştere cu 17,8 mil. lei, ori cu 11,5% mai mult în comparaţie cu perioada lunilor ianuarie-iunie din anul trecut. Este de remarcat că, în mod curent, achitările despăgubirilor pentru asigurările de accidente s-au micşorat cca de 2 ori, daunele pentru asigurările de sănătate au crescut de 2 ori, în special pentru asigurările de sănătate cu valabilitate în Republica Moldova. Au crescut considerabil despăgubirile pentru asigurările de incendiu şi alte calamităţi naturale ale clădirilor, caselor, apartamentelor, daunele achitate pentru asigurările bunurilor, culturilor agricole. Pentru desdăunarea persoanelor păgubite prin accidente de autovehicule în afara republicii, asigurătorii au achitat de 1,5 ori mai mult în comparaţie cu perioada similară a anului precedent. La categoria „asigurări de viaţă”, despăgubirile achitate s-au diminuat cu 2,4 mil. lei.
Tatiana Solonari