În R.Moldova va fi interzisă privatizarea publicaţiei Monitorul Oficial, a monitoarelor oficiale raionale, municipale şi alte publicaţii periodice

Acestea sunt prevederile Legii cu privire la administraţia proprietăţii publice şi deetatizarea ei, potrivit cărora aceste publicaţii sunt incluse în lista proprietăţii de stat nepasibile de privatizare.

Pe lângă Monitorul Oficial în lista obiectelor nepasibile de privatizare au fost incluse monitoarele oficiale raionale şi municipale, UTA Găgăuzia precum şi publicaţiile periodice tematice: Agricultura Moldovei, Vama, Buletinul Achizitiilor Publice, Capital Market, Protecţie Socială, Mediul Ambiant, Curier Medical, Oastea Moldovei, Florile Dalbe, Noi, Alunelul, Legea şi viaţa, Asigurarea Socială, publicaţia Academiei de Ştiinţe, etc.

Anterior, vicepremierul, ministrul Economiei Valeriu Lazăr, a menţionat că încă în anul 2010 la iniţiativa unui grup de deputaţi, în pofida avizului negativ al Guvernului, Parlamentul a adoptat o lege potrivit căreia statul trebuie să se retragă de pe piaţa publicaţiilor periodice şi să creeze premize pentru privatizarea acestora. Era vorba despre implementarea în Moldova a directivelor Consiliului Europei şi UE pentru asigurarea libertăţii de expresie şi a concurenţei pe piaţa media prin refuzul statului de a finanţa publicaţiile periodice. Ministrul Economiei a menţionat că după o analiză a situaţiei şi consultări publice ministerul a făcut o listă a publicaţiilor periodice fondate de Guvern şi organele centrale şi locale ale administrării publice, care nu pot fi privatizate, Ministrul Economiei a menţionat că publicaţiile periodice de stat care nu sunt incluse în lista proprietăţii de stat nepasibile de privatizare pot fi lichidate, transformate în publicaţii oficiale de documente după conceptul Monitorului Oficial sau pot fi deetatizate.

InfoMarket

Numarul ziarului: 
Nr.26 (497) din 10 iulie 2013