ADEX Energy dezvoltă soluţii software end-to-end pentru managementul energiei, automatizarea activelor şi optimizarea portofoliilor de energie regenerabilă şi stocare. Fondată în Bulgaria, compania gestionează peste 4.000 de active de energie regenerabilă conectate în Europa de Sud-Est - acoperind energie solară, eoliană şi stocare - cu o capacitate totală gestionată de peste 5 GW, inclusiv mai mult de 13 GWh de capacităţi BESS (stocare). Recent, firma a intrat şi pe piaţa din România, unde l-a numit pe Mihai-Florin Necula în funcţia de country manager, ADEX Energy.
După mai bine de zece ani petrecuţi în comunicare şi marketing, unde a lucrat alături de organizaţii din educaţie, mediu şi sănătate, Ioana Breazu a decis să transforme experienţa acumulată într-un proiect propriu. Aşa a luat naştere, în 2022, Eduact, o iniţiativă care îşi propune să aducă mai multe oportunităţi copiilor din şcoli vulnerabile.
Fondurile europene pentru promovare pot schimba mai repede un business agricol decât o investiţie într-un utilaj, iar cazul Sana Plant Extract din Cătunu, judeţul Dâmboviţa, este unul dintre exemple. Producătorul brandului Aromela împreună cu Staţiunea de Cercetare Pomicolă Băneasa a derulat un proiect de circa 200.000 de euro, finanţat din fonduri europene, pentru promovarea produselor locale şi a soiurilor româneşti de fructe.
Grupul polonez cyber_Folks, care şi-a crescut constant prezenţa pe piaţa de găzduire web din România cumpărând pe rând furnizorii locali, ţinteşte acum un alt nivel la nivel regional: prin fuziunea cu Shoper, cea mai mare platformă poloneză de magazine online, şi prin achiziţia PrestaShop, construieşte un campion regional de e-commerce evaluat la aproape un miliard de euro, listat la Bursa de la Varşovia. Mişcarea este semnalată drept una dintre tranzacţiile-vedetă din tehnologie de raportul M&A Index Poland pentru trimestrul al doilea din 2026, realizat de Navigator Capital şi FORDATA.
România are asigurată jumătate din finanţarea planificată pentru 2026, planul de finanţare al statului fiind realizat în proporţie de 49%, în linie cu strategia stabilită de Ministerul Finanţelor, fără a fi nevoie să se recurgă la prefinanţare, ca în anii anteriori, a spus Alexandru Nazare, ministrul finanţelor.
Inflaţia rămâne una dintre principalele provocări, şi nu doar în România, ci în întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est (ECE), astfel că, deşi am putea vedea în România o scădere bruscă a inflaţiei în a doua jumătate a acestui an, cererea slabă a consumatorilor şi reducerea preţurilor la energie ar putea reduce şi mai mult inflaţia în a doua jumătate a anului 2027.
DRUID, unul dintre cele mai cunoscute start-up-uri româneşti de inteligenţă artificială, a raportat pentru 2025 afaceri de 49,3 mil. lei (9,8 mil. euro) pe plan local, în creştere cu 11,5% faţă de 2024, conform datelor raportate la Ministerul Finanţelor. Compania a rămas pe pierdere, însă aceasta s-a redus de la 52 mil. lei în 2024 la 40 mil. lei.
Compania de comunicare şi brand marketing Graffiti Plus (GRF+) va intra la tranzacţionare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti joi 16 iulie, marcând o premieră pentru piaţa locală de capital, fiind prima companie de profil de la BVB. Societatea a derulat plasamentul privat în perioada 22-27 ianuarie, atrăgând de la investitori suma de 3 milioane de lei.
Marile festivaluri de divertisment, de muzică şi artă, dar mai ales de muzică, au fost înainte de comunism şi ceva timp după unul dintre mirajele Occidentului pentru est-europeni.
Start-up-ul Quotient AI, cofondat în Statele Unite de către românca Iulia Neagu, a ales să vândă operaţiunile către gigantul american Databricks la nici doi ani şi jumătate de la lansare, în ciuda faptului că obţinuse o finanţare iniţială în valoare de 5,5 milioane de dolari. Decizia acestui exit rapid, în detrimentul atragerii unei noi runde de investiţii pentru a creşte independent, a fost dictată de realitatea dură a pieţei de inteligenţă artificială (AI), care a devenit extrem de scumpă şi necesită volume colosale de putere de calcul şi capital financiar şi uman pentru a scala produsul.
Pagini