BERD şi-a înrăutăţit în descreştere prognoza economică pentru Moldova, anticipând o stagnare pentru anul 2015. Experţii economici sunt, însă, de părere că creşterea economică va fi negativă ca urmare a instabilităţii politice, precum şi a înrăutăţirii relaţiilor economice cu principalii parteneri comerciali: Federaţia Rusă şi Ucraina.
Expertul economic, Viorel Chivriga susţine că situaţia poate fi cu mult mai gravă faţă de anticipările BERD. Anul 2015 nu pare a fi un an în care să înregistrăm nişte progrese economice. Este un an cu o pronunţată instabilitate economică şi politică, iar acest lucru poate să aibă nişte urmări nefaste pentru economie. „Este un an al reformelor serioase în sectoarele economiei, care dacă nu vor fi realizate vom bate pasul pe loc”.
Chivriga e de părere că Republica Moldova are parte de multe riscuri pe plan regional. În primul rând, situaţia economică în statele vecine, Rusia şi Ucraina, este una dificilă. În al doilea rând, avem nişte probleme pe care „le-am împrumutat” ca urmare a tărăgănării implementării reformelor şi care ţin de diversificarea exporturilor. Producem puţin şi în industrie, şi în agricultură.
„Pe de altă parte, situaţia financiară este supusă riscurilor având în vedere ceea ce s-a întâmplat în 2014 în sistemul bancar. Mai multe bănci au înregistrat rezultate financiare foarte proaste, ceea ce arată că situaţia acestor instituţii financiare este prost gestionată”, a precizat Chivriga.
BERD susţine, în prognoza de acum o săptămână, că prăbuşirea economiei ruseşti va avea un impact negativ asupra ţărilor din regiune, inclusiv a Republicii Moldova. Încetinirea economiei ruseşti va afecta ţările din CEE şi Asia Centrală, prin intermediul remitenţelor, comerţului şi investiţiilor. Instituţia financiară europeană se aşteaptă la o contracţie, în medie pe regiune, de 0,3 la sută, comparativ cu previziunile de creştere mult mai optimiste din septembrie de 1,7 la sută.
Viorel Chivirga a afirmat că în Republica Moldova există o mulţime de probleme şi nu crede că un Guvern pe care nu-l avem va putea să le rezolve. Pentru anul curent expertul anticipează o recesiune.
În acelaşi timp, expertul economic e de părere că, deşi ţara noastră are nevoie de reforme, în condiţiile unui Guvern minoritar nu vede cine şi-ar putea asuma rolul de reformator. Pe de altă parte, ca urmare a situaţiei creării unui Guvern minoritar, susţinerea de la partenerii de dezvoltare ar putea fi cu mult mai mică şi una condiţionată.
Chivriga atrage atenţia că remitenţele, care sunt colacul de salvare pentru Republica Moldova, vor înregistra nivele mult mai mici faţă de anii precedenţi. „Transferurile din străinătate vor fi în scădere ţinând cont de situaţia din Federaţia Rusă. Or, anul 2015 este unul destul de specific, chiar dacă avem pe masă Acordul de Asociere, cineva trebuie să-şi asume rolul de reformator. Însă, ţinând cont de ultimele evoluţii pe plan politic, eu nu văd cine ar putea face acest lucru”.
Totodată, economistul Roman Chircă anticipează o descreştere economică ca urmare a înrăutăţirii relaţiei cu Federaţia Rusă, a lipsei unui fundal economic, precum şi a unor reforme care să asigure o creştere economică. Republica Moldova nu are o sursă de creştere economică ca urmare a lipsei industriei şi investiţiilor care să genereze un avans economic.
„O recesiune economică a Republicii Moldova este una evidentă. În statele cu o economie dezvoltată are loc o descreştere neesenţială a economiei, iar Republica Moldova, care este dependentă de importuri, este pasibilă unei scăderi economice mult mai mari”.
Referindu-se la situaţia din sistemul financiar, Chircă a precizat că nivelul de creditare va fi unul mai mic, dar şi resursele vor deveni mult mai scumpe, de rând cu depozitele.
„În lipsa unor industrii, pragul de descreştere va fi unul cu mult mai mare în Republica Moldova. Eu văd un scenariu mult mai pesimist în anul 2015. În 2008, când s-a produs o criză a lichidităţilor în UE, impactul a fost mult mai lejer, or, acum avem o situaţie mult mai dificilă care vine din zona Federaţiei Ruse. O descreştere de 8% îmi pare neverosimilă, dar dacă criza din Federaţia Rusă se aprofundează există toate premisele ca Republica Moldova să înregistreze un astfel de rezultat”, a conchis Chircă.
Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică, într-o analiză publicată, precizează că anul 2014 a fost marcat de o serie de evenimente ce au avut atât o conotaţie pozitivă, cât şi una negativă pentru economia moldovenească, ceea ce va avea efecte nefaste pentru economia ţării în anul curent. Nu sunt disponibile datele ce ar permite efectuarea totalurilor pentru anul precedent, dar, în pofida riscurilor externe care se vor menţine şi în anul curent, precum şi a provocărilor ce relevă din mediul economic intern, ţara a reuşit să menţină un ritm pozitiv de creştere. Mai mult decât atât, creşterea înregistrată în primele trei trimestre a atins şi chiar a depăşit aşteptările multora. Fiind la început de an, conjunctura factorilor interni şi externi prevesteşte un an economic deloc uşor, în care ţara va trebui să facă faţă unei serii de provocări. Producţia relativ înaltă din anul 2014 riscă să genereze pierderi în anul 2015, în condiţiile în care nu vor fi identificate pieţe de desfacere pentru bunurile fabricate. În context, cel mai vulnerabil fiind sectorul agroalimentar, importantă este asistenţa asigurată antreprenorilor în dezvoltarea planurilor de marketing şi dezvoltarea infrastructurii economice de procesare. În condiţiile menţinerii incertitudinii în spaţiul estic, agenţii economici vor fi nevoiţi să înveţe să dezvolte planuri de afaceri viabile şi abilitatea unei gestiuni mai bune a riscurilor. Totodată, deosebit de importantă în contextul dat, este susţinerea reformei în domeniul modernizării infrastructurii calităţii şi a agenţilor economici de a se ajusta la standardele internaţionale de calitate.
Astfel, incapacitatea formării Guvernului riscă să împiedice implementarea reformelor promovate. Neimplementarea Foii de parcurs privind sporirea competitivităţii, precum şi a altor documente de dezvoltare naţională şi sectorială relevante, vor necesita multă voinţă politică şi o atitudine consecventă, inclusiv din partea societăţii civile pentru a obţine rezultatele scontate în termeni optimi. În contextul semnării Acordului de Asociere cu UE şi asigurării unui acces mai liber a agenţilor europeni pe piaţa moldovenească, urmează a fi amplificate eforturile în vederea consolidării factorilor primari şi de eficienţă pentru sporirea competitivităţii.
„Alegerile locale care se planifică a fi organizate în vara anului 2015, ar putea crea situaţii în care vor apărea divergenţe între autorităţile publice locale şi cele centrale care, la fel, ar putea condiţiona nerealizarea reformelor promovate”, se mai spune în analiza Institutului de Economiei, Finanţe şi Statistică.
În acelaşi timp, este vorba şi de incapacitatea valorificării fondurilor externe care ar putea fi atrase în vederea realizării diverselor proiecte de dezvoltare socio-economice, precum şi de menţinerea conflictului în spaţiul estic şi, respectiv, a Republicii Moldova într-o zonă geopolitică cu riscuri înalte pentru investitorii străini.
Victor URSU