Valoarea operaţiunilor cu carduri emise de băncile moldoveneşti a depăşit în prima jumătate de an 8 mld. lei

Potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), valoarea operaţiunilor cu carduri a crescut în prima jumătate de an cu 21,5% faţă de perioada similară a anului trecut şi a atins 8,15 mld. lei, la un total de tranzacţii efectuate în ţară cu carduri emise în Moldova de peste 8,5 miliarde, transmite MOLDPRES.

Moldovenii au scos din bancomate în primele şase luni ale anului 7,87 mld. lei, retragerile în numerar reprezentând 96,5 la sută din totalul operaţiunilor. Populaţia foloseşte cardurile în continuare pentru a scoate bani din bancomat şi mult mai puţin pentru a plăti mărfuri sau servicii fără numerar, chiar dacă dotarea tehnică a unităţilor comerciale pentru plăţile cu carduri se îmbunătăţeşte. Astfel, în ultimul an au fost instalate 536 POS-terminale şi doar 59 de bancomate.

“O mare parte din deţinătorii de carduri, mai ales cei care primesc salariul pe card, nu sunt clienţii unităţilor comerciale în care poţi achita cumpărăturile cu instrumente de plată electronică”, astfel explică factorii bancari şi experţii financiari ponderea înaltă a retragerilor de numerar în totalul operaţiunilor, care în ultimii ani s-a modificat nesemnificativ.

În prima jumătate a anului 2011 plăţile cu cardul în magazine, benzinării sau alte unităţi de prestare a serviciilor ori comerţ au atins valoarea de 282,8 milioane de lei, faţă de 179 milioane de lei în perioada similară a anului trecut.

Datele oficiale mai arată că operaţiunile cu carduri emise în Republica Moldova, efectuate în străinătate, au crescut mai rapid decât tranzacţiile de acasă, respectiv cu 27,6%. În primul semestru din 2011, peste hotare au fost efectuate operaţiuni cu carduri emise în Moldova în valoare de 506 milioane de lei. Circa 71,4 la sută din operaţiunile cu carduri efectuate de moldoveni peste hotare au fost făcute fără numerar, adică s-a plătit pentru cumpărături sau servicii cu cardul.

Pe de altă parte, străinii au cheltuit în Republica Moldova cu 14,9% mai mult, comparativ cu prima jumătate a anului 2010. În ianuarie-iunie 2011 valoarea operaţiunilor efectuate în Republica Moldova cu carduri emise în străinătate s-a cifrat la 742,9 milioane de lei.

În R. Moldova, la sfârşitul lunii iunie 2011 se aflau în circulaţie 850 255 carduri bancare valide, dintre care 146 833 au fost eliberate pe parcursul lunilor ianuarie-iunie.

Potrivit BNM, reţeaua de acceptare a cardurilor a ajuns, la sfârşitul primului semestru, la 8 399 dispozitive speciale, dintre care 7 492 POS-terminale, majoritatea instalate la comercianţii din reţelele comerciale pentru a facilita plăţile prin card, notează MOLDPRES.

Numarul ziarului: 
Nr.31 (400) din 3 august 2011