Noutate, dar nu pentru superstiţioşi. În Moldova vor rămâne 13 bănci comerciale. Unibank fuzionează cu Banca de Economii. Detalii nu sunt făcute publice, dar se cunoaşte, cu siguranţă, că în rezultatul schemei de fuzionare statul va păstra pachetul său de 33,33% în noua instituţie consolidată. Astfel, consolidare activelor este mai degrabă o noutate pozitivă decât una negativă. Dar despre asta mai târziu.
De la declararea independenţei Moldovei, în diferite perioade, numărul băncilor ajungea chiar până la 20. Sunteţi gata să vă amintiţi denumirea băncilor care au lucrat cândva pe piaţa noastră dar din diferite motive au fost lichidate? Vi le prezentăm în ordine alfabetică: Basarabia, BancoSind, Businessbanca, Banca Turco-Română (BTR)-Moldova, BIID Moldova-Bulgaria, Capital-Bank, ISB grecesc (Moldova), banca Guinea, InvestPrivatBank, Întreprinzbancă, banca VIAS. În total sunt 11, nimeni nu a uitat?
Dintre toate aceste instituţii, doar ISB grecesc (Moldova) a reuşit să se retragă cu demnitate de pe piaţă. În 1999 instituţia a fost absorbită într-o formă civilizată de FinComBank. Şi acesta a fost primul caz de pe piaţa noastră când două bănci comerciale au fuzionat. A mai fost o încercare în 2001-2002, când au fuzionat BusinessBanca şi PetrolBank, însă, acţionarii acestora nu au putut ajunge la un numitor comun şi, în final, cea de-a doua instituţie a fost redenumită în EuroCreditBank, iar prima, peste o perioadă, a fost lichidată.
În timp ce la începutul anilor 90 ai secolului trecut şi până nu demult unii experţi internaţionali afirmau că pentru Moldova sunt suficiente 5-6 bănci mari, oponenţii lor considerau că numărul băncilor va fi determinat cu tipul de piaţă. Însă, cu toţii au fost de acord că ţara trebuie să se aştepte la consolidarea sistemului bancar. După mai multe lichidări, a doua fuziune din istoria moldovenească va avea loc după 15 ani de aşteptări.
Mai exact, după un an de la capitalizarea Băncii de Economii, aceasta fuzionează cu Unibank.
Să facem o incursiune în istorie. Banca de Economii este fosta filială a Băncii de Economii (Sberegatelinii Bank) a URSS în RSSM. După declararea independenţei Moldovei, banca a fost redenumită (denumirea a fost tradusă din rusă în limba de stat).
La mijlocul anilor 90, un grup de antreprenori au contractat de la bancă un împrumut şi în baza lui au cumpărat un pachet mare de acţiuni, devenind astfel proprietari. Tranzacţia a avut loc în conformitate cu legislaţia în vigoare la acel moment. Dar în scurt timp, statul a decis să readucă banca sub controlul său. Din aceste considerente s-a decis reevaluarea activelor instituţiei în conformitate cu valoarea de piaţă. Într-un final, statul şi-a majorat cota până la pachetul de control de 56,13 la sută.
În istoria recentă, Banca de Economii a avut succese şi căderi. Spre deosebire de băncile comerciale private, această structură financiară a fost supusă influenţei politice şi fiecare Guvern nou “se linguşea” pe lângă acest activ de stat tentant. Chiar a fost stabilită şi o evaluare internaţională a băncii. Faţă de structura financiară şi-au declarat interesul organizaţii financiare europene mari, dar până la privatizare nu s-a ajuns.
În primăvara anului trecut, din cauza portofoliului de credite de o calitate proastă, indicele capitalului normativ al băncii a fost mai mic de 200 mil. lei. Aceasta ar fi putut servi motiv pentru regulator să interzică băncii cel puţin să lucreze cu persoanele fizice până la redresarea situaţiei. Însă, Banca Naţională nu s-a decis să facă acest lucru. Guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, a declarat atunci că actele normative dau dreptul, dar nu obligă, iar Banca de Economii este o structură financiară formatoare de sistem, de aceea Banca Centrală nu se grăbeşte, astfel dând posibilitatea conducerii şi acţionarilor băncii să redreseze situaţia, pentru a nu permite prăbuşirea întregului sistem bancar.
Printr-o decizie a Parlamentului, acţionarii privaţi ai BC Banca de Economii au obţinut permisiunea să asigure o emisie suplimentară pentru majorarea capitalului. Dar statul nu a avut bani pentru a participa la emisie şi în rezultat cota sa de acţiuni s-a redus la 33,33 la sută. Acest pachet totuşi rămâne de blocaj. Adică, orice decizie importantă a acţionarilor privaţi trebuie să fie coordonată cu statul.
Fuzionarea Unibak cu Banca de Economii are, mai degrabă, o alură pozitivă şi nu va aduce prejudicii statului. Dimpotrivă, în rezultatul fuziunii, cota statului va fi mai scumpă. Să vedem cifrele la data de 1 august 2014.
Unibank, aşa ar părea, nu este deloc o structură financiară mică. După majoritatea activelor, banca ocupă locul 5 din 14 instituţii financiare ale ţării (Banca de Economii – locul 4). La capitolul active lichide, Unibank ocupă locul 5 (Banca de Economii – locul 2). La capitolul mărimea depozitelor atrase, banca ocupă aceeaşi poziţie 5 (Banca de Economii – locul 3), iar la capitolul creditare – locul 4 (Banca de Economii – locul 7).
Banca de Economii încă nu are un indicator foarte bun la calitatea creditelor, dar asta este un rezltat al crizei în care a ajuns. În ultimul an, indicatorul calităţii se îmbunătăţeşte în fiecare lună.
Încă nu se cunosc detaliile financiare ale fuziunii, însă vom încerca să presupunem că într-o bancă unită mulţi indicatori vor fi lideri în sistemul bancar: activele – 18,7 mlrd. lei; active lichide – 8,2 miliarde lei;. volumul depozitelor – 15,5 miliarde lei; volumul de credite – 4,75 miliarde de lei (locul 4); CNT – 0,83 mlrd. lei (locul 4). Banca de Economii are 576 reprezentanţe în toată ţara şi mai mulţi angajaţi decât orice altă structură financiară. După fuziune, şi la capitolul indicatori financiari va deveni cea mai mare structură financiară privată din Moldova.
Actualul CNT al Băncii de Economii numără 540,2 mil. lei (banii acţionarilor), iar statului cu cota sa de 33,33% îi aparţine un echivalent de 180 mil. lei. După fuziune, capitalul noii bănci va fi de 832,9 mil. lei, unde statul va deţine tot 33,33% din acţiuni, ceea ce ar număra în echivalent 277,6 mil. lei.
Până la capitalizare, la 1 august 2013, CNT al băncii era de 200,2 mil. lei (unde statul deţinea 56,13% din acţiuni, ceea ce în echivalent reprezentă 112,37 mil. lei). În august a avut loc emisia suplimentară, care a majorat CNT al băncii până la 384,5 mil. lei (la 1 octombrie), dar a redus cota statului până la 33,33 la sută.
În rezultatul fuziunii Unibank cu Banca de Economii, statul va deţine, după un an de la scandaloasa emisie suplimentară, o cotă de 277,6 mil. lei, sau aproape de 2,5 ori mai mare decât până la emisie.
Istoria Unibank nu este mai puţin interesantă. Banca a fost fondată în 1993 în oraşul Hînceşti. În 1997, 100% de acţiuni au fost achiziţionate de compania LUKoil – Europa şi în 1998 oficiul central se transferă la Chişinău. În continuare are loc o dezvoltare clasică: extinderea reţelei, servicii noi etc. Iar în 2002, pachetul integral de acţiuni a fost divizat în 21 de pachete cu o mărime de până la 5%, care au fost vândute la 21 de acţionari (rezidenţi şi nerezidenţi). Adică fiecare acţionar nou deţinea un pachet care nu depăşea 5%, nivelul pentru care nu este nevoie de permisiunea Băncii Centrale pentru achiziţionare.
În tot acest plan de fuzionare, întrebări apar şi pentru acţionarii Unibank – la ce le-ar trebui acest proces? Şi deoarece acţionarii celor două bănci nu se grăbesc cu declaraţii sau comentarii, nu ne rămâne decât să presupunem că acţionarii Unibank şi ai Băncii de Economii sunt aceleaşi persoane. Este oare adevărat?
Se pare că doar un răspuns pozitiv la această întrebare dă un sens financiar real tranzacţiei de fuzionare a celor două bănci: se crează o administrare comună (cu reducerea cheltuielilor); se extinde şi se optimizează reţeaua bancară (de ce ar trebui întreţinute două filiale într-o localitate mică?); are loc schimb de tehnologii (Unibank a lansat anul trecut primul card contactless MasterCard) şi multe alte beneficii aduce această fuzionare, mai ales dacă proprietarul este una şi aceeaşi persoană.
Dar cu toate astea, ca într-un final Banca Naţională şi organizaţiile financiare internaţionale care fac afirmaţii insistente despre lipsa de transparenţă a acţionarilor în mai multe bănci, să nu mai aibă întrebări la subiect. Atunci nici resursele internaţionale, care sunt mai ieftine decât pe piaţa internă, nu se vor lăsa mult aşteptate. Şi toate vor contribui la dezvoltarea sistemului bancar, a clienţilor şi a acţionarilor băncilor.
