Uniunea Europeană planifică să aloce Moldovei 410 mil. euro până în 2017 pentru susţinerea reformelor prevăzute de Acordul de asociere Moldova-UE

Acest lucru este prevăzut de Memorandumul de înţelegere privind suportul oferit Moldovei pentru perioada 2014-2017, semnat la Chişinău de catre premierul Iurie Leancă şi comisarul european pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, Johannes Hahn. A fost menţionat fapul că Mecanismul unic este orientat spre acordarea ajutorului necesar pentru îndeplinirea angajamentelor şi scopurilor politicilor prevăzute în Acordul de asociere al Moldovei cu UE, precum şi stabileşte cadrul ulterior pentru acordarea asistenţei strategice Moldovei în 2014-2017 în scopul realizării agendei de asociere.

Această asistenţă va merge prio­ritar pentru reforma administraţiei publice, dezvoltarea agricolă şi rurală, reforma poliţiei şi managementul frontierei. Toate domeniile vizează elemente-cheie ale dezvoltării sociale şi economice şi contribuie la promovarea supremaţiei legii şi asigurării securităţii. Johannes Hahn a menţionat că semnarea Memorandumului reflectă voinţa politică a conducerii Uniunii Europene şi a Moldovei de a acorda ajutor conform priorităţilor stabilite în cadrul Mecanismului unic de susţinere. Aceste priorităţi au fost stabilite şi coordonate în cooperare strânsă cu Guvernul Moldovei, în baza Strategiei Naţionale de Dezvoltare Moldova-2020. Interlocutorii au subliniat că UE este principalul partener al Moldovei în planul acordării asistenţei financiare concrete şi a cunoştinţelor tehnice, şi deja cooperează cu Moldova în diferite domenii. Printre acestea se numără: reformarea sistemului justiţiei, a energeticii, sistemului medical, în sfera educaţiei şi culturii, finanţelor publice, comerţului şi dezvoltării economice, precum şi în domeniul transportul public şi alimentării cu apă.

InfoMarket

Numarul ziarului: 
Nr.43 (563) din 12 noiembrie 2014