Stocul de investiţii străine directe, acumulat către sfârşitul anului 2012, a fost evaluat la 3,338.79 mil. USD, fiind în creştere cu 5,3 la sută faţă de anul precedent.
Potrivit datelor Băncii Naţionale, participaţiile la capital social şi venitul reinvestit au fost de 2,568.82 mil. USD, împrumuturile intragrup (alt capital) au constituit 769.97 mil. USD.
Ponderea majoră în stocul investiţiilor străine directe acumulate în capitalul social (52.7 la sută) le-a revenit investitorilor din ţările Uniunii Europene, 11,6 la sută – din ţările CSI, iar 35,7 la sută – din alte state.
De menţionat că circa un sfert din investiţiile UE în Republica Moldova provin din Olanda şi Cipru, companiile investitoare din aceste ţări fiind în majoritate de tip SPE (Special Purpose Entity – entitate cu destinaţie specială), utilizate ca intermediar. Evoluţia stocului de ISD în capitalul social al sectorului bancar a fost marcată de majorarea investiţiilor din Germania (ProCredit Bank) şi de diminuarea stocului de investiţii din Austria (vânzarea de către grupul austriac Vienna Capital Partners a întregului pachet de acţiuni Unibank).
Majorarea stocului de ISD în capitalul social al altor sectoare a fost determinată de intrări noi din Olanda, Italia, SUA şi alte ţări.
Potrivit datelor BNM, cel mai mare volum de investiţii străine directe acumulate în Moldova a revenit sectorului financiar – 28,4 la sută din volumul total. În industria prelucrătoare s-au făcut investiţii de 23,2 la sută, în sfera comerţului cu amănuntul şi angro – 16,7 la sută.
Investiţiile străine directe în sfera afacerilor imobiliare a fost de 9,9 la sută, în sfera livrărilor de energie electrică, gaz şi apă – 8,6 la sută.
Investiţiile în transport şi comunicaţii a constituit 6,8 la sută din volumul total, în sănătate şi protecţie socială – 1,5 la sută, în agricultură – 1,4 la sută, în afacerile hoteliere şi restaurante – 1,1 la sută.
InfoMarket