Luând în consideraţie necesitatea dezvoltării serviciilor financiare electronice, Ministerul Economiei a elaborat un proiect de lege care va reglementa condiţiile de informare a consumatorului la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare. Documentul este în concordanţă cu directivele europene în acest domeniu şi prevede condiţii clare şi univoce dintre furnizori şi consumatori.
Potrivit proiectului de lege, reglementările se vor aplica serviciilor financiare cu amănuntul, cum ar fi cele bancare, de asigurări, de plată şi de investiţii, inclusiv fondurile de pensii, care sunt negociate la distanţă prin orice mijloc care nu necesită prezenţa fizică şi simultană a părţilor contractante. Totuşi, autorii documentului precizează că furnizorul de servicii şi consumatorul vor avea o întâlnire fizică la care se va semna contractul, iar informaţia va fi stocată pe suport durabil, în aşa fel încât să nu mai fie posibilă operarea modificărilor.
„Deşi pare să aibă o arie de aplicare restrânsă, o lege care să protejeze consumatorii în cazul serviciilor financiare la distanţă este foarte necesară. Situaţia actuală din domeniul utilizării mijloacelor de comunicare la distanţă pentru consumatori şi modul de prestare de către băncile comerciale şi sectorul nebancar al acestui tip de servicii financiare la distanţă denotă un şir de probleme. Spre exemplu, furnizorii de servicii financiare au forme diferite şi neunificate de informare a consumatorilor despre condiţiile pe care le oferă la prestarea serviciilor, astfel consumatorii nu au posibilitatea de a le compara şi a-şi folosi dreptul de a alege sau nu sunt fixate reguli transparente referitor la baza de calculare a preţului care să permită verificarea sumei totale de plată pentru serviciul prestat”, susţine Anatolie Silitrari, şeful Direcţiei protecţia consumatorilor şi supravegherea pieţei, Ministerul Economiei.
Astfel, scopul proiectului de lege este reglementarea modului de informare a consumatorilor până şi după încheierea unui contract la distanţă privind serviciile financiare comercializate dintre instituţiile financiare, prestatorii de servicii de plată, participanţii profesionişti la piaţa financiară nebancară etc. şi consumatori, dar şi stabilirea cadrului juridic de reglementare a comercializării la distanţă a serviciilor financiare de consum într-un act naţional consolidat.
„Uniunea Europeană a adoptat mai întâi legea privind serviciile financiare la distanţă, apoi cea privind contractele pentru creditele de consum. La noi s-a procedat invers, deoarece sectorul financiar bancar este mai dezvoltat decât cel nebancar. Dar trăim într-o societate care tinde spre servicii digitale dezvoltate. Spre exemplu, utilizăm servicii bancare electronice sau facem achitări de servicii comunale prin intermediul terminalelor de plată. Acestea sunt reglementate de regulamente separate care nu oferă consumatorului o bună protecţie, căci el nu ştie ce informaţii să solicite sau de ce drepturi beneficiază”, spune Silitrari.
Însă, chiar şi în UE au fost constatate încălcări la acest capitol, deşi legea funcţionează de ceva timp. În 2012, la nivelul întregii comunităţi europene s-a desfăşurat o investigaţie a paginilor-web a instituţiilor care oferă credite de consum, pentru a verifica dacă consumatorii primesc informaţiile la care au dreptul în baza legislaţiei UE privind comercializarea serviciilor financiare la distanţă înainte de semnarea unui astfel de contract de credit. Au fost verificate 500 de pagini-web şi s-a constat că în 70% dintre cazuri prezenţa unor probleme, cum ar fi neincluderea informaţiilor standard necesare, ofertele au omis informaţii esenţiale pentru luarea unei decizii, costurile au fost prezentate în mod incorect etc.
De aceea, informarea consumatorului înainte de încheierea contractului la distanţă cuprinde obligaţii instituite prin norme juridice. La etapa preliminară încheierii unui astfel de contract sau ofertă, consumatorul trebuie să primească informaţia corespunzătoare care îi va permite să evalueze adecvat serviciul financiar care îi este oferit şi pentru a face astfel o alegere avantajoasă. La această etapă furnizorul este obligat să ofere consumatorului informaţii clare, precise şi corecte cu referinţă la obiectul contractului la distanţă, procedura de acces şi condiţiile de securitate, comunicarea termenelor, dreptul de revocare, despăgubirile etc. Conţinutul informaţiei care urmează a fi oferită în momentul semnării contractului este tipizat, şi respectiv proiectul legii prevede cerinţele de informare a consumatorului şi condiţiile de utilizare a unor astfel de servicii financiare cu utilizarea diferitor mijloace de comunicare.
O prevedere extrem de importantă a documentului este că furnizorul de servicii financiare trebuie să informeze despre costul total pe care consumatorul îl are de plătit pentru achiziţionarea serviciului financiar, inclusiv toate taxele, comisioanele, cheltuielile aferente şi toate tarifele achitate de către consumator, ori achitate prin intermediul furnizorului. Iar în cazul în care nu poate fi indicat un cost total exact al serviciului financiar respectiv, furnizorul este obligat să informeze consumatorul asupra modalităţii de calcul care să permită consumatorului să verifice costul total. Totodată, dacă este cazul, furnizorul emite o notificare care să indice că serviciul financiar este legat de instrumente care implică riscuri speciale asociate trăsăturilor lor specifice sau operaţiunilor care trebuie executate sau al căror preţ depinde de fluctuaţiile de pe pieţele financiare care nu se află sub controlul furnizorului şi că nu poate fi prezentată o estimare a evoluţiei viitoare raportată la performanţele statistice precedente.
Deoarece este ştiut că un consumator poate fi de acord cu un contract încheiat la distanţă, dar mai apoi să regrete faptul că l-a semnat, în proiectul de lege privind serviciile financiare la distanţă este introdus dreptul de revocare. „Este un drept esenţial pentru orice consumator, deoarece are la dispoziţie o perioadă de 14 zile în care se poate retrage din contract, fără penalităţi şi fără de a invoca anumite motive”, precizează Anatolie Silitrari.
Consumatorul se poate retrage din contract, dacă a semnat contractul înainte de a primi condiţiile contractuale, spre exemplu, în cazul unui contract de asigurare semnat pentru a obţine o acoperire imediată sau dacă a primit condiţiile contractuale, dar a fost convins în mod necinstit să încheie un contract în perioada de gândire.
În cazul în care consumatorul îşi exercită dreptul de retragere după ce a convenit deja asupra prestării, inclusiv parţiale, a serviciului, acesta poate fi obligat să plătească furnizorului contravaloarea serviciului prestat. Însă, potrivit proiectului de lege, preţul serviciului sau baza de calcul al acestuia trebuie să fie comunicate în prealabil consumatorului.
Totodată, documentul prevede şi anumite tipuri de servicii financiare care nu cad sub incidenţa acestui drept de retragere, mai cu seamă a căror costuri depind de fluctuaţiile de pe piaţa financiară din afara controlului furnizorului. E vorba, în primul rând, de operaţiuni de schimb valutar, instrumente ale pieţei monetare, valori mobiliare negociabile, titluri de participare la organisme de plasament colectiv, contracte futures, contracte forward privind rata dobânzii, contracte swap privind rata dobânzii, cursul de schimb şi acţiuni (equity swaps) sau opţiuni de cumpărare sau vânzare a instrumentelor menţionate la prezenta literă, inclusiv contractele similare cu decontare finală în fonduri. Autorii documentului susţin că această măsură a fost luată pentru a exclude orice manevre speculative.
Pentru contractele la distanţă care au ca obiect asigurările de viaţă şi cele privind pensiile individuale, a fost stabilit un termen de 20 de zile calendaristice în care consumatorul îşi poate exercita dreptul de revocare.
„Acest proiect, cu siguranţă, va suporta modificări, deoarece este abia la etapa de consultare, însă conceptual cred că este bine format şi este asigurată respectarea unor drepturi esenţiale ale consumatorilor”, conchide Silitrari.
Autorităţile de supraveghere, potrivit documentului, sunt Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor în domeniul financiar-bancar şi Comisia Naţională a Pieţei Financiare în domeniul financiar nonbancar, care trebuie să asigure controlul privind respectarea cerinţelor de informare precontractuală încheierii unui contract cu privire la comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de consum, respectarea termenelor de rambursare pentru plata serviciului prestat înainte de revocarea din contractul la distanţă şi respectarea utilizării altor mijloace de comunicare la distanţă dacă nu a fost obţinut acordul consumatorului.
Lilia Platon
