O delegaţie a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, condusă de vicepreşedintele autorităţii Vladimir Rusnac, a participat săptămâna trecută la Bruxelles la o reuniune explicativă privind legislaţia europeană în domeniul serviciilor financiare. Delegaţia Republicii Moldova, condusă de negociatoarea-şefă Cristina Gherasimov a mai reunit şi alţi oficiali şi funcţionari publici din cadrul Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale a Moldovei şi Ministerului Afacerilor Externe.
În cadrul reuniunii, reprezentanţii Comisiei Europene au prezentat fiecare act juridic din acquis-ul UE în domeniul serviciilor financiare, concomitent pentru Republica Moldova şi pentru Ucraina şi au oferit mai multe explicaţii apărute în procesul de armonizare a legislaţiei financiare adresate de către autorităţile din cele două ţări.
În perioada următoare, o nouă rundă de discuţii va avea loc, în cadrul căreia, membrii grupului de lucru responsabili de serviciile financiare din partea Republicii Moldova vor prezenta reprezentanţilor Comisiei Europene cadrul normativ corespunzător fiecărui capitol din acquis-ului UE prezentat la etapa explicativă.
Comisia Naţională a Pieţei Financiare va avea contribuţii la 4 din cele 6 grupuri de domenii (clustere) discutate: Valori fundamentale, Piaţa internă, Competitivitate şi creştere incluzivă şi resurse naturale, Agricultură şi coeziune. Legislaţia din aceste domenii cuprinde peste 180 de acte normative la nivelul Uniunii Europene.
Reuniunile de la Bruxelles reprezintă o bună oportunitate de a consolida dialogul şi comunicarea cu reprezentanţii Comisiei Europene pe capitolele de negociere, prin stabilirea unor contacte directe cu oficialii europeni. Instituţiile implicate în procesul de aliniere a legislaţiei ar trebui să coopereze strâns şi să îşi coordoneze eforturile pentru a asigura o abordare unitară şi coerentă în procesul de armonizare a legislaţiei financiare.
Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF