Înainte de rechemarea de către Banca Naţională (BNM) a licenţelor Băncii de Economii, Băncii Sociale şi Unibank, activele lor constituiau 1,4 mlrd. lei, a declarat într-o conferinţă de presă guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea.
Potrivit agenţiei “INFOTAG”, bancherul a spus că în momentul retragerii licenţelor, băncile au returnat 369 mil. lei, astfel, indicele activelor lor, în prezent, este estimat la 1,105 mlrd. lei. În total aceste bănci au returnat 613 mil. de lei.
Guvernatorul BNM a atras atenţia presei asupra dificultăţilor legate de comercializarea activelor băncilor lichidate, exemplificând cazurile în care administratorii unei bănci nici după 20 de licitaţii consecutive nu pot vinde apartamentele la Soroca.
Vorbind despre activitatea agenţiei de detectivi Kroll, guvernatorul BNM a spus că personal contactează cu specialiştii agenţiei, iar la fiecare şase-şapte săptămâni primeşte rapoarte despre activitatea desfăşurată.
El a evidenţiat trei direcţii pe care lucrează Kroll: stabilirea prejudiciului, pregătirea procedurilor de returnare a banilor, precum şi elaborarea strategiei juridice necesare pentru returnarea banilor în Moldova.
Fiind întrebat dacă BNM are în prezent pârghii eficiente cu ajutorul cărora poate preveni furtul banilor din bănci, şeful acesteia a dat de înţeles că regulatorul încă nu dispune de tot necesarul pentru a garanta excluderea pe viitor a unor asemenea cazuri.
La întrebarea corespondentului “INFOTAG” cât de curând BNM va reduce indicele rezervelor obligatorii pentru bănci, acesta a spus că “în prezent se observă o lichiditate înaltă în sectorul bancar”. Guvernatorul BNM a spus că “acesta este un semn că economia nu absoarbe resurse financiare mari. Prin intermediul altor indicatori ai politicii monetar-creditare BNM vine pe piaţă cu oferte mai atractive pentru creditarea sectorului real al economiei”.
Vorbind despre relaţiile cu FMI, Sergiu Cioclea a remarcat că jumătate din timpul său de lucru îl dedică conlucrării cu partenerii externi şi anume FMI, cu care RM este interesată în semnarea unui Memorandum de cooperare.
“În ultimii doi ani s-a creat un anumit nivel de neîncredere din partea FMI şi a Băncii Mondiale. În curând vor avea loc două sesiuni cu misiunea FMI, una la sfârşitul lunii mai şi alta puţin mai târziu. Guvernul şi BNM vor veni cu informaţii detaliate despre situaţia curentă din economie şi politicile desfăşurate de executiv şi bancă pentru stabilizarea situaţiei macroeconomice şi a sectorului financiar-bancar”, a spus guvernatorul BNM.
El a informat că în cadrul reuniunii anuale recente a FMI şi BM la Washington, delegaţia moldovenească a avut 40 de întrevederi, scopul cărora a fost de a restabili cât mai curând sprijinul financiar al RM din partea partenerilor externi.