Sărăcia şi lipsa de perspectivă pustiesc satele Republicii Moldova. Majoritatea localităţilor rurale au ajuns nişte aşezări fantomă, depopulate şi sinistre, pline de case pustii, dărăpănate şi cu uşi ferecate. Mediul rural era în urmă cu mai bine de 30 de ani un adevărat rezervor demografic. Fabricile comunismului se bazau pe munca ţăranilor aduşi din sate. Astăzi însă satele sunt pe cale de dispariţie. Nu demult, Guvernul a aprobat Regulamentul privind acordarea subvenţiilor pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural.
Astfel, urmează a fi implementate un şir de măsuri de dezvoltare rurală, care, în final, vor duce la stoparea declinului economic şi social, inclusiv vor combate fenomenul de depopulare a satelor. În acest sens, vor fi implementate proiecte de dezvoltare a infrastructurii publice (drumuri publice, străzi) şi a serviciilor furnizate populaţiei rurale (construcţia şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare), dar şi iniţierea afacerilor în domeniile non-agricole. Proiectul urmăreşte crearea anual a cel puţin 50 de proiecte de îmbunătăţire şi dezvoltare a infrastructurii publice, asigurarea serviciilor de calitate pentru circa 250 000 de beneficiari anual şi dezvoltarea a cel puţin 30 de afaceri noi în fiecare an, care vor genera peste 130 de locuri de muncă. Implementarea proiectului prevede alocarea anuală de până la 15% din mijloacele financiare ale Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural (FNDAMR).
Astfel, autorităţile au stabilit trei domenii, care ar urma să fie finanţate. Este vorba de îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale, renovarea şi dezvoltarea localităţii rurale şi diversificarea economiei rurale prin activităţi non-agricole. Pentru fiecare dintre cele trei măsuri, alocaţia financiară anuală din FNDAMR va constitui un cuantum de până la 5%, ceea ce reprezintă circa 45 milioane de lei, în conformitate cu sursele alocate Fondului în Legea bugetului de stat pentru anul 2019. Beneficiarii primelor două domenii sunt unităţile administrativ-teritoriale de nivelul întâi (sate şi comune, inclusiv oraşe cu o populaţie de până la 10 000 de locuitori cu statut de rezident, conform recensământului populaţiei şi al locuinţelor din 2014), iar pentru al treilea domeniu sunt persoanele juridice (întreprinderile micro şi mici) şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător sau profesională, sunt înregistrate într-o localitate rurală şi creează sau dezvoltă activităţi non-agricole.
Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale reprezintă cofinanţarea proiectelor investiţionale ce au ca scop îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii publice rurale şi diminuarea tendinţelor de declin social şi economic în zonele rurale. Tipuri de investiţii eligibile în cadrul măsurii date sunt proiectele implementate în domeniul construcţiei, reconstrucţiei şi reabilitării drumurilor publice locale, comunale şi străzilor în zonele rurale, construcţia şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, a infrastructurii aferente, precum staţiile de pompare, staţiile de tratare a apei, staţiile de epurare. Pentru renovarea şi dezvoltarea localităţii rurale subvenţia în avans se acordă pentru investiţii destinate să faciliteze şi să sporească condiţiile de trai ale populaţiei din mediul rural.
Tipuri de investiţii eligibile în cadrul acestei măsuri sunt proiectele investiţionale în renovarea sau reabilitarea clădirilor publice, a zonelor pentru organizarea pieţelor, târgurilor, expoziţiilor, reabilitarea străzilor pietonale locale, instalarea iluminatului public, crearea şi dotarea centrelor de îngrijire pentru copii, bătrâni şi persoane cu nevoi speciale, crearea centrelor pentru vizitatori în zonele protejate şi traseele turistice, conservarea şi restaurarea patrimoniului imobil istoric-cultural şi de peisaj natural rural. Costul total al proiectului nu va depăşi 3 milioane de lei cu o valoare a subvenţiei de 80%, iar 20% este contribuţia solicitantului.
Deşi autorităţile încearcă pe hârtie să dezvolte zonele rurale, populaţia e la limita subzistenţei. Ultimul sondaj realizat de CBC AXA arată că salariul este cel mai importat detaliu pentru un trai decent. Astfel, salariul mediu pentru care un cetăţean ar rămâne în ţară să muncească ar fi de 12.600 de lei. În 2019, salariul mediu acceptat este cu 2700 de lei mai mare faţă de anul trecut, când acesta era de 9.900 de lei. Acesta este de fapt şi pragul sărăciei în Republica Moldova. Or, în condiţiile în care câştigul salarial mediu constituie 6900 lei, peste jumătate din populaţia angajată din Republica Moldova este la limita subzistenţei.
Un indicator al limitei sărăciei arată şi direcţionarea celei mai mari părţi a cheltuielilor: pentru mâncare – 43%, 18% – pentru întreţinerea locuinţei şi aproape 11% pentru îmbrăcăminte. Acestea fiind de fapt cheltuielile prioritare spre care direcţionează moldovenii banii.
Limita subzistenţei moldovenilor este confirmată şi de sursa veniturilor. Aproape 44% din venituri provin din salarii, iar o sursă importantă rămân remitenţele a căror pondere e de aproape 15%. Acest lucru arată că dacă cetăţenii nu ar fi beneficiat de venituri de peste hotare, rata sărăciei absolute la nivel naţional ar fi fost de 30,2%, faţă de cea înregistrată de 12,7%. Totodată, la sate s-ar fi constatat un nivel al sărăciei de 40%, comparativ cu rata existentă de 18,8%, iar la oraşe nivelul sărăciei ar fi fost de 17,2%, comparativ cu nivelul actual de 4,6%. Astfel, bunăstarea cetăţenilor din Republica Moldova este dependentă în mare măsură de transferurile emigranţilor de peste hotare.
Cetăţenii din mediul urban dispun de venituri de 1,5 ori mai mari decât locuitorii din sate. Veniturile populaţiei din mediul urban sunt în medie cu 773,1 lei sau de 1,4 ori mai mari comparativ cu veniturile populaţiei din mediul rural. Totodată, populaţia din mediul urban dispune de venituri preponderent din salarii (54%) şi prestaţii sociale (19%), iar pentru populaţia din mediul rural veniturile salariale constituie doar 28,3%, ceea ce vorbeşte despre lipsa locurilor de muncă în localităţile rurale şi despre salariile mici plătite. Celelalte venituri sunt formate din prestaţii sociale (21%), transferuri de peste hotare (23%) şi activităţi individuale agricole (17,8%).
Ultimele date ale Băncii Mondiale arată că nivelul sărăciei s-a redus. Rata sărăciei absolute constituie 12,7%. Transferurile remise de emigranţi, creşterea veniturilor din agricultură, salariile şi prestaţiile sociale au fost factori importanţi care au determinat reducerea sărăciei. Totodată, programele sociale promovate de către Guvern, în special, ajutorul social alocat după o formulă mult mai precisă şi echitabilă, a demonstrat un impact major asupra reducerii inegalităţii veniturilor şi a incidenţei sărăciei.
Nivelul sărăciei este caracterizat şi prin PIB-ul pe cap de locuitor. Astfel, Republica Moldova rămâne ţara cu cel mai mic PIB per capita printre statele europene şi devansează doar Kârgâzstanul şi Tadjikistanul în rândul ţărilor CSI. Totuşi, Republica Moldova mai are mult până la alinierea la nivelul statelor UE, PIB-ul per capita fiind de 8 ori mai mic comparativ cu media pe ţările Uniunii Europene şi de 4 ori mai mic comparativ cu ţara vecină România. În comparaţie cu ţările CSI, Republica Moldova se clasează pe locul 8, fiind înaintea Kârgâzstanului şi Tadjikistanului şi în urma celorlalte state. Astfel, în Moldova PIB-ul pe cap de locuitor este de 1,5 ori mai mic decât în Georgia, de 1,9 ori mai mic decât în Ucraina, de aproximativ 4 ori mai mic faţă de Azerbaidjan şi Belarus şi de 5 ori – faţă de Kazahstan şi Rusia.
Victor Ursu
