Republica Moldova a urcat patru poziţii în topul libertăţii economice realizat de institutul canadian Fraser Institute ajungând pe locul 99 în lume, faţă de poziţia 103 pe care a fost plasată în anul 2015.
Cu 6,72 puncte din zece posibile, Moldova şi-a îmbunătăţit performanţa faţă de anul trecut, când a acumulat 6,63 puncte şi devansează în clasament ţări ca Federaţia Rusă, Serbia, Ucraina şi s-a clasat imediat după Trinidad şi Tobago, Slovenia şi Suriname, potrivit studiului „Economic Freedom of the World: 2016 Annual Report”. Republica Moldova a recuperat câteva poziţii după ce, în anul trecut, a coborât cu nouă trepte, ca urmare a unui scor mai scăzut la categoriile reglementarea pieţei forţei de muncă şi reglementarea mediului de afaceri.
Raportul a fost realizat de experţii de la Fraser Institute luând în calcul datele disponibile pentru 2014. De altfel, aceştia obişnuiesc să actualizeze datele şi, din acest motiv, potrivit noului raport, scorul României pe datele disponibile din 2013 apare revizuit la 7,54 de la 7,69 (din 10, unde 1 este indicatorul negativ, iar 10 valoarea maximă a indicatorului pozitiv), cât era în Raportul de anul trecut.
Deşi am evoluat în clasament, suntem departe de performanţa din anul 2005, când Republica Moldova a fost plasată pe locul 75. Lucrurile au degradat pe toate cinci categorii de indicatori luaţi în calcul la estimarea gradului libertăţii economice.
Protejarea drepturilor la proprietate continuă să fie o verigă slabă a economiei moldoveneşti, constată experţii străini.
Interesant este că, odată cu notele foarte slabe înregistrate în domeniul independenţei justiţiei (un scor de 1,59 faţă de 1,99 în urmă cu un an) şi gradul de imparţialitate a instanţelor (2,46 faţă de 3,34 în raportul din anul trecut), a involuat şi protecţia dreptului de proprietate care a obţinut în raportul din 2016 un scor de 3,60 faţă de 3,86 în raportul din 2015. Şi executarea juridică a contractelor a degradat mult, în opinia autorilor raportului, de la 6,07 la 4,45 de puncte, o notă care nu este nici măcar de trecere. Şi chiar dacă costurile de reglementare a tranzacţiilor cu proprietăţi a luat aproape nota maximă (9,60 puncte), sistemul legal privind dreptul la proprietate rămâne şi în coninuare veriga slabă a economiei moldoveneşti.
Potrivit raportului Fraser Institute, statele cu deficienţe majore în ceea ce priveşte sistemul juridic şi protecţia drepturilor de proprietate nu vor putea prospera în pofida evoluţiei celorlalţi indicatori. Ceilalţi patru indicatori analizaţi de Fraser Institute sunt dimensiunea statului, sănătatea sistemului monetar, libertatea comerţului internaţional şi nivelul reglementării creditării, pieţei muncii şi mediului de afaceri.
Republica Moldova are un scor de 7,3 puncte la compartimentul libertatea comerţului internaţional (74) şi 6,5 puncte la capitolul dimensiunea economiei (locul 73). Sănătatea sistemului monetar e mult mai departe de a altor 104 state incluse în top, deşi punctajul este cel mai înalt din cele cinci capitole cu, respectiv, 7,8 puncte.
Potrivit unor experţi, pierderea unui punct în indicele libertăţii economice echivalează cu scăderea ritmului de creştere economic pe termen lung cu 1-1,5 la sută.
Cele mai joase puncte de 5,5 şi, respectiv, 5,9 la capitolul reglementări le-am luat la capitolele reglementarea pieţei muncii şi a afacerilor. La aceste compartimente Republica Moldova a ocupat locurile 115 şi 130.
Şi dacă la iniţierea afacerilor experţii ne-au dat o notă foarte înaltă, 9,76 faţă de 9,58 în raportul din 2015, Republica Moldova continuă să rămână corigentă obţinând o notă de 3,12 (în scădere de la 3,56) la comisioane/şpăgi/favoritism şi una de 3,19 (faţă de 3,22) la cerinţele impuse de administraţie. Cu alte cuvinte, comisia de tăiat hârtii a actualului Guvern are mult de muncă numai pentru a obţine o notă de trecere.
Republica Moldova a luat un punctaj de 9,7 puncte (locul 19 în lume) în domeniul creditării bancare.
Experţii au dat cele mai înalte note (10) la dreptul de proprietate asupra băncilor şi la controlul ratei dobânzii (rate negative ale dobânzii reale). Raportul a fost realizat de experţii de la Fraser Institute luând în calcul datele disponibile pentru 2014. Astfel, cu totul altele ar putea fi datele problemei şi scorul pe care îl va lua Republica Moldova după atacurile raider asupra unor bănci şi “furtul miliardelor”.
Este adevărat că, în schimb, la reglementarea afacerilor şi a pieţei muncii, capitole la care nu am stat bine în 2016, lucrurile ar putea să evolueze în următorii ani, după ultimele decizii ale Guvernului privind reducerea controalelor, anularea multor acte restrictive, modificările în legislaţia muncii, simplificarea procesului de închidere a afacerilor.
Cele mai înalte rezultate în clasamentul Fraser, la fel ca şi în anul 2015, le-au obţinut Hon Kong, Singapore şi Noua Zeelandă, urmate de Elveţia şi Canada.
Printre primele 30 de ţări cu cele mai libere economii se numără Georgia (locul 5), Lituania (15), Armenia (18), Estonia (locul 19), România (22). Ucraina este plasată în subsolul clasamentului (locul 135).
Raportul realizat de Fraser Institute analizează gradul în care politicile şi instituţiile unei ţări susţin libertatea economică prin intermediul a 42 de indicatori care se grupează după cinci domenii majore: mărimea intervenţiei Guvernului în economie (determinată ca nivel al cheltuielilor guvernamentale, al impozitelor şi taxelor, întreprinderi publice), structura sistemului juridic şi protejarea drepturilor de proprietate, stabilitatea monetară, libertatea comerţului internaţional, reglementări în domeniul creditării bancare, al muncii şi mediului de afaceri. Un punctaj mai apropiat de 10 indică un nivel mai ridicat de libertate economică.
Institutul Fraser este o organizaţie publică canadiană independentă de cercetare şi de învăţământ, cu o reţea globală de 86 de filiale.
Vlad Bercu