Republica Moldova continuă modernizarea sectorului financiar cu suportul Uniunii Europene

Uniunea Europeană a lansat un proiect major de Twinning pentru a consolida supravegherea, guvernanţa corporativă şi gestionarea riscurilor în sectorul financiar al Republicii Moldova.

Banca Naţională a Moldovei (BNM) şi Comisia Naţională a Pieţei Financia­re (CNPF) vor beneficia în următorii doi ani de sprijinul acordat de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea şi reformarea în continuare a sectorului financiar al Republicii Moldova.

Instituţiile partenere ale UE, care vor oferi sprijin BNM şi CNPF în cadrul proiectului Twinning, sunt Banca Naţională a României, Banca Centrală a Regatului Ţărilor de Jos şi Banca Centrală a Lituaniei, în colaborare cu Autoritatea de Supraveghere Financiară din România şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor din România.

„Twinning este un instrument excelent de asistenţă pentru dezvoltarea capacităţilor instituţionale şi un sprijin important în procesul de avansare a reformelor. Pot să afirm acest lucru, deoarece proiectul Twinning anterior, de consolidare a capacităţii BNM în domeniul reglementării şi supravegherii bancare, a fost un proiect de succes... De data aceasta, asistenţa Twinning nu se va limita doar la sistemul bancar, dar va include şi alte domenii-cheie cu impact pozitiv asupra economiei şi a populaţiei în general”, a evidenţiat în discursul său de deschidere, guvernatorul BNM, Octavian Armaşu.

La rândul său, preşedintele parlamentului, Igor Grosu, a declarat: „Un sistem financiar sigur, stabil, dezvoltat şi transparent, supravegheat calitativ este absolut indispensabil pentru o economie sănătoasă şi orice decizie luată aici, la BNM, sau la CNPF, are repercusiuni directe asupra tuturor antreprenorilor şi cetăţenilor. Din partea noastră, a Parlamentului Republicii Moldova, vă asigurăm că acum în Moldova există voinţă politică pentru reforme necesare, în beneficiul cetăţenilor şi al antreprenorilor... Vă asigur de angajamentul nostru ferm, şi al meu personal, în promovarea reformelor mult necesare şi mult aşteptate din sectorul financiar”.

Proiectul Twinning prevede, între altele, fortificarea şi diversificarea instrumentelor de supraveghere macroprudenţială, îmbunătăţirea reglementării şi supravegherii serviciilor de plată şi a infrastructurilor pieţei financiare, precum şi asigurarea condiţiilor necesare pentru aderarea Republicii Moldova la Zona unică de plăţi în euro (SEPA).

„Uniunea Europeană se angajează să susţină reformele structurale care aduc beneficii de impact pentru Republica Moldova, cetăţenii săi şi comunităţile de afaceri. Sectorul financiar al ţării a fost afectat semnificativ de frauda bancară din 2014. Acest lucru a fost cauzat de un cadru legal şi de guvernanţă insuficient de puternic al sectorului, corupţie la nivel înalt şi interese personale. Cu sprijinul acestui proiect de înfrăţire al UE, instituţiile partenere din Republica Moldova vor primi asistenţă pentru gestionarea adecvată a aspectelor din sectorul financiar, inclusiv evaluarea riscurilor financiare, combaterea spălării banilor şi, de asemenea, luarea de măsuri pentru aderarea la SEPA. Acest lucru va avea un impact pozitiv semnificativ asupra dezvoltării economice a ţării”, a menţionat ambasadorul Jānis Mažeiks, şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova.

„Actualul proiect de Twinning are o sferă largă de cuprindere, nu doar pentru sectorul bancar, ci şi pentru piaţa financiară din Republica Moldova. Acesta vizează beneficii atât pentru Banca Naţională a Moldovei, cât şi pentru Comisia Naţională a Pieţei Financiare din Republica Moldova, prin consolidarea capacităţilor instituţionale şi a guvernanţei, precum şi prin dezvoltarea cadrului de reglementare, de supraveghere a cadrului operaţional pentru funcţionalitate sporită. Cu acest prilej, aduc deplină recunoştinţă partenerilor noştri – De Nederlandsche Bank, Lietuvos Bankas, precum şi Autorităţii de Supraveghere Financiară din România şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor din România”, a subliniat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

În discursul său, preşedintele băncii centrale a Regatului Ţărilor de Jos, Klaas Knot, a spus: „Scopul intermediar al proiectului este consolidarea capacităţilor Băncii Naţionale a Moldovei şi a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, şi alinierea funcţiilor şi operaţiunilor acestora la reglementările UE şi standardele internaţionale. Bineînţeles, obiectivul final depăşeşte acest domeniu, vizând îmbunătăţirea stabilităţii, funcţionării şi încrederii în sistemul financiar. În acest fel, cetăţenii Republicii Moldova vor putea să-şi construiască viitorul, ştiind că banii lor sunt în siguranţă, vor putea efectua plăţi fără probleme şi vor putea obţine credite pentru a-şi procura o locuinţă sau a începe o afacere”.

În acelaşi timp, preşedintele consiliului Băncii Centrale a Lituaniei, Gediminas Šimkus, a remarcat că „împreună cu experţi din cadrul băncilor centrale din România şi Regatul Ţărilor de Jos, vom sprijini Banca Naţională a Moldovei şi Comisia Naţională a Pieţei Financiare din Republica Moldova în alinierea structurii şi supravegherii sectorului financiar la standardele Uniunii Europene şi, astfel, să accelereze integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, precum şi să atingă o creştere economică durabilă pe termen lung”.

Asistenţa proiectului va fi acordată şi pentru consolidarea capacităţii organizaţiilor de asigurări şi de creditare nebancare prin alinierea cadrului de reglementare naţional la cel aplicabil în Uniunea Europeană.

Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al CNPF, Vitalie Lemne, a afirmat că „pe durata implementării proiectului, partenerii europeni şi cei moldoveni, cu sprijinul UE, vor lucra împreună pentru a dezvolta un cadru eficient de reglementare şi supraveghere a pieţei financiare în conformitate cu acquis-ul şi cele mai bune practici ale Uniunii Europene pentru a asigura aplicarea legislaţiei aferente în mod corespunzător în scopul monitorizării şi supravegherii prudenţiale a instituţiilor financiare nebancare şi menţinerii stabilităţii financiare”.

Potrivit estimărilor echipei de proiect, realizarea cu succes a proiectului va oferi investitorilor locali şi celor din străinătate oportunităţi de a participa la dezvoltarea durabilă a pieţei financiare locale, cu un nivel înalt de siguranţă, cu produse şi servicii financiare calitative, care să răspundă cât mai bine necesităţilor actuale ale diverselor categorii de consumatori şi clienţi.

Proiectul Twinning „Consolidarea supravegherii, guvernanţei corporative şi gestionării riscurilor în sectorul financiar”, finanţat de Uniunea Europeană, a fost lansat pentru o perioadă de doi ani.

Notă:

Twinning este un instrument al UE de cooperare instituţională între autorităţile statelor membre ale UE şi autorităţile ţărilor beneficiare. Proiectele Twinning urmăresc scopul de a dezvolta capacităţile instituţionale ale autorităţilor beneficiare. În cadrul acestor proiecte, experţi din sectorul public din UE sunt detaşaţi pentru a oferi asistenţă autorităţilor beneficiare în vederea atingerii unor obiective specifice. Mai multe informaţii privind instrumentul de asistenţă Twinning sunt disponibile pe pagina web a Comisiei Europene.

Anterior, în perioada 2015-2017, BNM a beneficiat de un proiect Twinning pentru consolidarea capacităţii sale în domeniul reglementării şi supravegherii bancare în contextul cerinţelor UE, iar CNPF a beneficiat de un proiect Twinning pentru dezvoltarea şi consolidarea capacităţilor sale operaţionale şi instituţio­nale în domeniul reglementării şi supravegherii prudenţiale a pieţei de capital, a fondurilor de investiţii, a companiilor de asigurări, a asocia­ţiilor de economii şi împrumut şi a fondurilor de pensii.

Numarul ziarului: 
Nr.02 (926) din 19 ianuarie 2022