Companiile de asigurări din R. Moldova au încasat în anul 2015 prime de asigurare în volum de 1,228 mlrd de lei, în creştere cu 2,1% faţă de anul 2014. În acelaşi timp, volumul despăgubirilor achitate de asigurători a scăzut cu 25% şi a însumat 386,5 mln de lei, conform datelor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF). Însă, în monedă europeană, subscrierile companiilor au însumat 58,78 mln de euro, fiind în scădere cu 9%, ca urmare a deprecierii monedei naţionale faţa de euro. În perioada analizată, pe segmentul asigurărilor şi-au desfăşurat activitatea 15 companii.
Directorul Direcţiei generale supraveghere asigurări în cadrul CNPF, Svetlana Lupaşcu, a precizat că asigurările generale au cumulat 93% din totalul pieţei de asigurări, iar 7% au revenit asigurărilor de viaţă. În acelaşi timp, în perioada analizată, asigurările auto au continuat să predomine în portofoliul companiilor de asigurări, înregistrând o creştere până la nivelul de 62,4%, dintre care 22,1% au revenit asigurărilor de Carte Verde, 20,4% – asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) şi 19,6% – asigurărilor CASCO.
Neînţelegerile care au existat pe parcursul anului trecut pe segmentul de Carte Verde, când R. Moldova a fost la un pas de a fi suspendată din sistemul internaţional de Carte Verde, nu au influenţat negativ vânzarea poliţelor de CV, astfel că acestea au consemnat un spor de 3,3% faţă de anul precedent.
În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, pe acest segment au continuat să activeze două companii – Grawe Carat Asigurări şi Sigur-Asigur, care au subscris prime de asigurare în mărime de 97,5 mln lei, în creştere cu 7,5 mln lei faţă de anul 2014.
Anul trecut au intervenit schimbări în topul companiilor de asigurări. Astfel, printre cei cinci lideri ai pieţei nu se mai regăseşte compania ASITO, care a coborât de pe locul 2 pe poziţia cu numărul 8, după ce cota de piaţă a acesteia a scăzut de la 15,48% în anul 2014 până la 5,3% în anul 2015.
Primele cinci companii de asigurări după volumul de prime brute subscrise au fost: Moldasig, cu o cotă de piaţă de 17,7%, urmată de Grawe Carat Asigurări (14,6%), Donaris Vienna Insurance Group (13,5%), Alliance Insurance Group (11,72%) şi Klassika Asigurări (7,75%). În totalul subscrierilor pe piaţă, aceste cinci companii deţin o cotă de 65,3%.
În ceea ce priveşte diminuarea bruscă de anul trecut a despăgubirilor per total pe piaţă cu 25%, reprezentantul CNPF a explicat că o pondere înaltă în volumul acestora a revenit companiei Moldasig, care a avut de achitat sume importante pentru daunele pe riscurile financiare. Astfel, volumul despăgubirilor a descrescut semnificativ odată cu scăderea daunelor achitate.
Începând cu acest an, autoritatea de supraveghere a făcut publică analiza petiţiilor parvenite la Comisie ce vizează activitatea companiilor de asigurare. În total, CNPF a înregistrat anul trecut 783 de petiţii, dintre care 543 sunt pe segmentul de asigurare obligatorie RCA (69,3%), subiectul de bază fiind neachitarea în termen a despăgubirii şi dezacordul cu privire la suma despăgubirii.
Svetlana Lupaşcu a menţionat că toate petiţiile depuse sunt examinate de CNPF, după care sunt expediate scrisori către petiţionari şi către asigurători. „Tematica petiţiilor este variată, astfel sunt cazuri cum ar fi neachitarea despăgubirii de asigurare pe motiv că nu este încheiat un contract de asigurare de către posesorul autovehiculelor (unităţile de transport sunt transmise în locaţiune, sunt acordate drepturi de posesie pe bază de procuri altor persoane, ultimii neonorându-şi obligaţiile de asigurare). La fel, au fost înregistrate situaţii în care asigurătorii nu au respectat procedura legală de constatare a daunelor sau, contrar legii, au evaluat de sine stătător daunele păgubitului, nu au achitat în termen despăgubirile de asigurare sau au achitat daune în cuantum micşorat”, a afirmat directorul Direcţiei generale supraveghere asigurări.
Astfel, 688 de reclamaţii au fost înregistrate pe numele companiei de asigurări Asito, acestea vizând asigurarea RCA, neachitarea pe accidente, CASCO şi asigurări de bunuri, asigurări de viaţă şi pensii suplimentare. Au mai fost înregistrate plângeri pe companiile de asigurări – Asterra-Grup, Moldasig şi Moldcargo, fiecare cu câte 17 petiţii, care au reclamat neachitarea sau dezacordul privind cuantumul despăgubirii pe asigurarea obligatorie RCA.
Sursa citată a subliniat că CNPF verifică respectarea procedurii la instrumentarea unui dosar de daună şi dacă constată nerespectarea acesteia, prescrie asigurătorului să întreprindă măsurile necesare de înlăturare a încălcărilor depistate. „Este dificil de a spune câte din numărul de reclamaţii au fost soluţionate definitiv, însă este cert că o parte dintre acestea au fost deja achitate”, a menţionat directorul Direcţiei generale supraveghere asigurări.
Totodată, responsabila din cadrul autorităţii de supraveghere a regretat că asigurătorii nu întotdeauna ţin cont de decizia Comisiei. „Anul trecut, de exemplu, unui asigurător, care a fost supus controalelor în partea ce ţine de protecţia consumatorului, i-a fost aplicată o amendă usturătoare pentru neexaminarea repetată şi neluarea în calcul a solicitărilor CNPF cu privire la soluţionarea dosarelor de daună”, a spus Lupaşcu.
În ceea ce priveşte activitatea brokerilor de asigurare, Svetlana Lupaşcu a spus că cele mai multe plângeri vin din partea asigurătorilor, motivul principal fiind „transferarea întârziată a primelor de asigurare colectate de brokeri către companiile de asigurări”.
„În anul 2016 aşteptăm creşteri pe segmentul de asigurări obligatorii, inclusiv ca urmare a noii metodologii de calculare a tarifelor pentru primele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă şi externă, pusă în aplicare de la 1 ianuarie 2016. Rezultatele pentru primul trimestru deja atestă o creştere cu aproape 30% pe aceste segmente, deşi numărul de contracte se menţine la acelaşi nivel”, a menţionat directorul din cadrul CNPF.
Aceeaşi sursă a afirmat că indicatorii economico-financiari raportaţi de companii pentru anul 2015 indică faptul că toate societăţile de asigurare sunt solvabile.
Totodată, autoritatea de supraveghere urmează să efectueze o analiză detaliată a tuturor activelor raportate de companii pentru a se documenta cu evaluările reale şi a constata că pe acestea nu au fost supuse interdicţii sau sechestre şi că asigurătorii sunt liberi să-şi onoreze angajamentele pe contractele de asigurare, a subliniat Svetlana Lupaşcu.
De menţionat că, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor operate la Legea cu privire la asigurări, au fost fortificate instrumentele de supraveghere ale autorităţii de reglementare. Astfel, CNPF va avea mai multe pârghii de supraveghere, inclusiv dreptul de a aplica măsuri mai loiale, cât şi acţiuni mai aspre, cum ar fi remedierea financiară, administrarea specială, în cazul companiilor care înregistrează în activitatea sa indicatori financiari sub limitele stabilite de legislaţie sau nu îşi onorează pe deplin obligaţiile pe contractele de asigurare.
Lilia Alcază