Preţurile la apartamente pe piaţa imobiliară secundară s-au menţinut în primul semestru la o medie de 598-604 pe fondul unei înviorări a pieţei în iarnă, în special în ianuarie şi februarie, urmată de o cădere a vânzărilor în primăvară, transmite MOLDPRES cu referire la o analiză a Bursei Imobiliare LARA.
Situaţia pieţei imobiliare nu se deosebeşte de tendinţele înregistrate în perioada similară a anului precedent, în primele şase luni ale anului 2012 nu s-au produs mari schimbări ale cererii şi ofertei, precum şi în ceea ce priveşte politica de preţuri, constată experţi imobiliari.
Aceste tendinţe vor persista pe piaţă până la sfârşitul anului 2012, preţurile vor fi stabile, cu mici fluctuaţii. Piaţa se va înviora, în cazul în care criza economică şi politică nu se va agrava, însă, dacă prognozele privind adâncirea crizei se vor confirma, scăderea preţurilor va continua. Experţii sunt de părere însă că nu se va produce o cădere a preţurilor la imobil. Referindu-se la căderea vânzărilor pe piaţa secundară în primăvară, aceştia explică declinul prin incertitudinea din zona euro şi moneda unică europeană, încetinirea creşterii economice, precauţia cumpărătorilor şi reducerea transferurilor băneşti prin sistemul bancar efectuate de moldovenii care muncesc peste hotare.
Şi evoluţia pieţei imobiliare primare în prima jumătate a acestui an diferă puţin de perioada anterioară. Totuşi, ritmul de vânzare-cumpărare a apartamentelor se menţine la nivelul anului trecut. Recuperarea poziţiilor pierdute de către domeniul construcţiilor în perioada de criză şi realizarea unor noi proiecte decurg încet.
Preţul la apartamente pe piaţa imobiliară primară variază în medie între 500 şi 650 de euro pe metru pătrat, ceea ce, în opinia experţilor, face piaţa de apartamente noi mai atractivă în comparaţie cu piaţa secundară.
Potrivit analizei evoluţiei chiriilor, preţurile de închiriere a apartamentelor din capitală în primul semestru au rămas practic la nivelul ultimelor şase luni ale anului 2011. Chiria apartamentelor cu o cameră a fost de 150-200 euro, două camere – 150-220 euro, iar la locuinţele cu trei camere – 220-250 euro, notează MOLDPRES.