Parlamentul a adoptat, în lectura a treia, legea privind bugetul de stat pentru 2016

Din 1 iulie 2016 Moldova are buget de stat pentru anul curent. Parlamentul a adoptat în lectură finală proiectul legii privind bugetul de stat pentru anul 2016.

Potrivit agenţiei “INFOTAG”, veniturile bugetului de stat în anul curent vor însuma 39,6 mlrd. lei, cheltuielile – 35,5 mlrd. lei, iar deficitul bugetului – 4,1 mlrd. lei.

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, Ştefan Creangă, a spus că bugetul statului este coordonat cu Strategia “Moldova-2020”. Parlamentarul a atras atenţia deputaţilor că în a treia lectură a proiectului legii s-a ţinut cont doar de modificările care au fost avizate pozitiv în Guvern.

Speakerul Parlamentului, Andrian Candu, a amintit că, potrivit Constituţiei Republicii Moldova, Guvernul este principalul organ în stat care răspunde de executarea bugetului. Astfel speakerul a dat de înţeles că Parlamentul nu poate, contrar voinţei Guvernului, să modifice cifrele indicative ale bugetului, coordonate cu Executivul, deoarece acest fapt va fi contestat de Curtea Constituţională.

Pentru adoptarea proiectului legii bugetului pentru 2016, din 83 de deputaţi prezenţi la şedinţa Parlamentului, “pro” au votat 51 de deputaţi.

În aceeaşi zi, Parlamentul a votat şi pentru proiectele legilor privind operarea modificărilor la legea achiziţiilor publice, aviaţiei civile, Codul familiei, în lectura a doua. În prima lectură, cu majoritatea voturilor, a fost adoptat proiectul legii privind procuraturile speciale.

În două lecturi, prima şi a doua, deputaţii au adoptat acordul de credit cu Asociaţia Internaţională de Dezvoltare pentru 57 mil. drepturi speciale de împrumut, ceea ce constituie circa 80 mil. USD, bani destinaţi pentru reparaţia a 300 km de drum local şi îmbunătăţirea accesului populaţiei la instituţiile sociale.

Creditul dat este acordat în condiţii preferenţiale (0,71%) pe un termen de 20 ani, cu o vacanţă de cinci ani. Acordurile prevăd că plăţile de restituire a creditului şi dobânzii vor fi efectuate de două ori pe an – la 15 februarie şi 15 august.

Infotag

Numarul ziarului: 
Nr.27 (648) din 6 iulie 2016