“Purtăm negocieri cu o companie din Franţa, care este principalul consumator şi producători de uleiuri eterice. Compania despre care vorbim se află în Provenţa. Aceasta produce anual 350 tone de uleiuri eterice şi este interesată de cooperare eficientă cu Moldova”, a spus agenţiei INFOTAG viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Gheorghe Gaberi.
El a atras atenţia asupra experienţei istorice vaste a Moldovei în privinţa culturilor etero-oleaginoase. “Anterior în ţară activau 11 fabrici de producere a uleiurilor eterice. În partea centrală şi de sud a Republicii Moldova funcţionau zeci de gospodării, ce produceau volume mari de materie primă, iar în rezultat în buget ajungeau surse băneşti colosale”, a spus el.
La Ministerul Agriculturii s-a menţionat că după vin şi struguri, uleiurile eterice sunt cel mai avantajos domeniu din agricultură. “Spre deosebire de alte mărfuri, de exemplu, fructe sau vin, în acest domeniu nu există o concurenţă atât de dură. Planificăm să lansăm proiectul până la finele anului 2014, oferind ramurii o nouă şansă”, a menţionat Gaberi.
Specialiştii spun că la etapa actuală Moldova poate folosi doar 5-10 mii ha pentru culturile etero-oleaginoase. La capitolul nivelul de rentabilitate, aceste culturi depăşesc substanţial culturile cerealiere. “În vară se aşteaptă venirea reprezentanţilor companiei din Provenţa şi sperăm că în 2015 proiectul va funcţiona în totalitate”, a spus Gaberi.
La moment, RM cooperează cu compania Herbopol (Polonia), ce produce uleiuri eterice şi materie primă pentru industria parfumurilor şi farmaceutică. Compania polonă este interesată de mentă, melisă şi chimen.
INFOTAG precizează: În Moldova cresc peste 10 soiuri de levănţică care, conform diferitor indici, depăşesc analoagele străine. RM are baza necesară, oameni de ştiinţă, tehnologii de extragere a uleiului cu cheltuieli minime.