Soldul creditelor şi împrumuturilor, inclusiv leasingul financiar, înregistrat de organizaţiile de creditare nebancară (OCN) şi asociaţiile de economii şi împrumut (AEÎ), în nouă luni ale anului trecut, a însumat 12,0 mlrd. lei (+1,6 mlrd. lei), având un ritm constant de creştere, faţă de anul 2020, care a fost afectat semnificativ de pandemie. În structura portofoliului de credite, 10,9 mlrd. lei au fost oferite de sectorul OCN şi peste 1 mlrd. lei – de către AEÎ.
Valoarea totală a activelor deţinute de întreg sectorul de creditare nebancară (OCN şi AEÎ) a înregistrat o creştere cu 1,4 mlrd. lei, constituind aproximativ 13 mlrd. lei, la situaţia din 30 septembrie 2021. Astfel, activele deţinute de OCN au depăşit suma de 11,7 mlrd. lei (+12,35%), iar volumul consolidat al activelor sectorului AEÎ a alcătuit peste 1,2 mlrd. lei (+10,41%).
La aceeaşi dată, capitalul propriu al OCN a constituit peste 4,2 mlrd. lei, fiind în creştere cu 14,81%, iar capitalul propriu acumulat de AEÎ a însumat peste 397 mil. lei, majorându-se cu 10,88%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Rata creditelor neperformante în sectorul OCN, la situaţia din 30.09.2021, a înregistrat o diminuare calitativă până la 14,1% faţă de 14,9%, nivel înregistrat la aceeaşi dată a anului precedent. Tendinţa similară de revigorare se atestă şi în sectorul AEÎ, unde rata creditelor neperformante (mai mari de 90 zile) a constituit 6,6% la situaţia din trimestrul III 2021.
La 1 octombrie 2021, în Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate erau incluse 143 de entităţi cu dreptul de a desfăşura activitate de creditare nebancară, în descreştere cu 23 OCN. La aceeaşi dată, licenţe pentru desfăşurarea activităţii profesioniste deţineau 226 de asociaţii, dintre care 162 – licenţă de categoria A, 64 – licenţă de categoria B, iar o asociaţie deţine licenţa asociaţiei naţionale centrale.
Numărul beneficiarilor de credite nebancare (OCN şi AEÎ) a depăşit cifra de 468 mii de persoane, iar mărimea medie a unui împrumut a constituit aproximativ 25 mii lei.
Serviciul de presă al CNPF