Deprecierea leului i-a motivat pe moldoveni să-şi schimbe economiile în valută. În luna februarie, băncile au cumpărat valută străină în sumă de 174,2 mil. dolari SUA şi au vândut populaţiei echivalentul a 154,7 mil. dolari SUA.
Potrivit informaţiilor Băncii Naţionale a Moldovei, în luna februarie s-au evidenţiat două etape în evoluţia pieţei valutare. Astfel, în perioada 2-17 februarie, procurările nete de valută străină în numerar de către băncile locale au înregistrat valori negative, condiţionând deprecierea monedei naţionale în raport cu dolarul SUA cu 9,2 la sută faţă de finele lunii ianuarie.
Iar în a doua jumătate a lunii, pe fundalul deciziilor restrictive de politică monetară şi a intervenţiilor de vânzare realizate de Banca Naţională a Moldovei, procurările nete de valută străină în numerar de către băncile locale au devenit pozitive.
Pe tipuri de valute, cel mai mult, moldovenii au vândut euro, echivalentul a 88,5 mil. dolari SUA, cu 11,3 mil. dolari SUA mai mult decât au cumpărat. Oferta de ruble ruseşti a constituit echivalentul a 28,4 mil. dolari SUA, cu 24,1 mil. dolari SUA mai mult faţă de cumpărări, în timp ce vânzările de dolari SUA au fost cu 11,3 mil. dolari mai mici comparativ cu cumpărările valutei americane, care au însumat 70,6 mil. dolari SUA.
Banca centrală susţine că tendinţa pozitivă de procurare netă a valutei străine în numerar de către băncile comerciale moldoveneşti a continuat şi în luna martie. Potrivit datelor disponibile, în prima jumătate a lunii martie, procurările nete de valută străină în numerar de către băncile autohtone au constituit 54,6 mil. USD şi au suplinit în proporţii excesive (116,0 la sută) cererea netă de valută străină din partea agenţilor economici.
Luând în considerare situaţia lunară per ansamblu, oferta netă de valută străină de la persoanele fizice s-a cifrat, în luna februarie 2015, la 19,5 mil. USD şi a acoperit în proporţie de 12,0 la sută cererea netă de valută străină din partea persoanelor juridice (162,3 mil. USD). Decalajul dintre cerere şi ofertă a fost acoperit, parţial, de Banca Naţională a Moldovei prin intervenţii nete de vânzare a 122,9 mil. dolari SUA pe piaţa locală.
Piaţa valutară în numerar s-a majorat cu circa 13%. Piaţa valutară în cash (tranzacţiile de vânzare-cumpărare a valutei străine contra lei moldoveneşti) a însumat, în luna februarie, 297,4 mil. dolari SUA cu 12,6% mai mult faţă de luna precedentă.
Cumpărarea valutei străine a însumat echivalentul a 158,6 mil. dolari SUA, diminuându-se cu 7,1% faţă de luna precedentă, în timp ce vânzarea de valută străină a avut un avans de 48,6%, însumând 138,8 mil. dolari SUA.
Conform statisticilor BNM, cea mai tranzacţionată valută pe piaţa în numerar a fost euro cu o pondere de 50,6% din total, în scădere cu 1,6 puncte procentuale în raport cu luna ianuarie 2015. Valoarea operaţiunilor de vânzare-cumpărare a euro a constituit echivalentul a 150,4 mil. USD. Moneda americană a fost tranzacţionată în volum de 111,6 mil. USD, iar ponderea acestei valute în totalul tranzacţiilor a crescut cu 5,6 puncte procentuale, până la 37,5% din total.
În februarie, tranzacţiile în ruble ruseşti au însumat echivalentul a 4 mil. USD, în descreştere cu 13,4% faţă de ianuarie, ponderea leului românesc, în totalul tranzacţiilor valutare, s-a comprimat cu 0,2%, iar hrivna ucraineană – cu 0,1%.
Politica monetară restrictivă „suge” leii din piaţă. Ca urmare a politici monetare restrictive, BNM urmăreşte scumpirea leului moldovenesc şi reducerea deprecierii monedei naţionale faţă de dolarul american şi moneda unică europeană. Astfel, efectele politicii monetare restrictive sunt deja vizibile, în condiţiile în care soldul banilor în circulaţie s-a redus cu 825,2 mil. de lei, până la 15,8 miliarde de lei în luna februarie faţă de luna ianuarie.
Soldul depozitelor în monedă naţională s-a micşorat cu 1,6 miliarde de lei şi a constituit 23,3 miliarde de lei, reprezentând o pondere de 46,0 la sută din soldul total al depozitelor, iar cel al depozitelor în valută străină (recalculat în lei) s-a majorat cu 1,5 miliarde de lei şi a crescut până la nivelul de 27,4 miliarde de lei (cu o pondere de 54,0 la sută).
Băncile comerciale au reacţionat la semnalele băncii centrale şi au operat modificări de dobândă pentru plasamentele în lei moldoveneşti. Astfel, în luna februarie 2015, rata medie ponderată la depozitele noi la termen atrase în monedă naţională a constituit 8,88 la sută, majorându-se cu 3,04 puncte procentuale faţă de februarie 2014. Comparativ cu luna ianuarie 2015, rata medie a dobânzii la depozitele atrase la termen în monedă naţională în perioada de raportare a crescut cu 1,96 puncte procentuale. Depunerile cu termen de la 6 până la 12 luni, care au fost atrase la o rată medie a dobânzii de 9,66 la sută, în luna de raportare au rămas cele mai atractive, constituind 38,7 la sută din totalul depozitelor atrase la termen în monedă naţională.
Ponderea depozitelor atrase la termen în monedă naţională de la persoanele fizice a constituit, în perioada respectivă, 66,2 la sută din totalul depozitelor atrase la termen în monedă naţională, majorându-se cu 2,8 puncte procentuale faţă de luna precedentă. Rata medie ponderată a dobânzii aferente acestora a constituit 10,62 la sută. Rata medie la depozitele acordate persoanelor juridice a constituit 5,48 la sută, reflectând o creştere cu 2,31 puncte procentuale comparativ cu luna anterioară.
Rata medie ponderată a dobânzii la depozitele noi la termen atrase în valută străină în perioada de referinţă a constituit 3,37 la sută. Comparativ cu luna ianuarie 2015, rata medie a dobânzii la depozitele în valută străină atrase în luna de raportare s-a diminuat cu 0,55 puncte procentuale. Ponderea maximă (32,6 la sută) din totalul depozitelor atrase la termen în valută străină a fost consemnată, ca şi în perioadele precedente, la depunerile cu termen de la 6 până la 12 luni, atrase cu o rată medie a dobânzii de 3,64 la sută, care s-a diminuat cu 0,54 puncte procentuale faţă de nivelul lunii precedente.
Curios este că, deşi ratele la depozite au fost în ascensiune, dobânzile la creditele în lei s-au redus. Rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în moneda naţională în luna februarie 2015 a constituit 11,94 la sută, diminuându-se cu 0,02 puncte procentuale faţa de perioada respectivă a anului precedent. În acelaşi timp, comparativ cu luna precedentă, rata medie ponderată a dobânzii la creditele acordate în monedă naţională s-a majorat cu 0,34 puncte procentuale. Creditele acordate cu termen de la 2 până la 5 ani au continuat să rămână cele mai atractive, ponderea lor constituind, în februarie 2015, 48,9 la sută din volumul total al creditelor în monedă naţională şi au fost acordate, în medie, cu o rată de 12,64 la sută (în creştere cu 0,68 puncte procentuale faţă de luna anterioară).
Cea mai mare parte a creditelor noi acordate în monedă naţională le-a revenit creditelor acordate cu o rată medie de 11,59 la sută persoanelor juridice, care au deţinut 77,2 la sută din volumul total al creditelor acordate în moneda naţională. În acelaşi timp, persoanelor fizice le-au fost acordate credite în monedă naţională cu o rată medie de 13,12 la sută.
Victor URSU