Moldova are nevoie de reformă fiscală radicală

– Domnule Prisăcaru, cum apreciaţi proiectele politicii bugetar-fiscale şi bugetului de stat pentru anul 2016?

– Este inutil de a discuta politica bugetar-fiscală, deoarece din an în an la aceasta se fac doar mici schimbări. Ele sunt precum reparaţia cosmetică a clădirii care necesită de urgenţă reconstrucţie capitală, de altfel, în orice moment se poate prăbuşi tavanul.

– Impozitul „pe lux” nu este o inovaţie?

– Ba da, dar autorii proiectului nu au luat în consideraţie cât va costa bugetul administrarea acestuia. Înainte să introduci acest impozit trebuie să dispui de baza corespunzătoare de evaluare a locuinţelor. În prezent aceasta lipseşte, astfel că statul trebuie de urgenţă să actualizeze baza de evaluare care, apropo, este demult depăşită.

Pentru a obţine asemenea bază sunt necesare cheltuieli bugetare considerabile. Fiind directorul companiei Ecofin-Consult-Evaluare, care ani la rând a efectuat evaluarea diferitor imobile, pot afirma că ştiu ce spun. Spre exemplu, preţul mediu al unui apartament cu trei odăi în Chişinău este de 350 lei. Preţul unei case în mediul rural (suprafaţa de 180 m2) – tot atât. Totodată, resurse pentru aceste scopuri la capitolul cheltuieli ale bugetului de stat din 2016 nu sunt prevăzute.

– Statul ar putea obliga proprietarii imobilelor de locuit să evalueze, în termen scurt, bunurile din cont propriu?

– Nu poate. În primul rând, în termen scurt aceasta este imposibil. Volumul de lucru care urmează a fi efectuat, este prea mare. În al doilea rând, nu este stabilit cine trebuie să o facă: experţii independenţi sau reprezentanţii Cadastrului. În al treilea rând, este inadmisibil constituţional ca impozitele achitate de persoanele fizice să fie însoţite şi de alte cheltuieli. Dacă statul doreşte să impună acest tip de impozit, atunci tot el trebuie să asigure formarea bazei necesare pentru calcularea impozitului, oferind societăţii mecanismul de administrare a acestuia. În legătură cu cele spuse mai sus, putem considera că impozitul „pe lux” poate fi din start eşuat.

– Dacă evaluarea obiectelor impozabile lipseşte, cum atunci sunt calculate impozitele pe bunurile imobiliare pentru persoanele fizice?

– Este utilizată vechea bază de date care, contrar normelor legislaţiei în vigoare, nu s-a actualizat demult. Fiind şef al IFPS nu o dată am informat oficial conducerea Ministerului Finanţelor despre aceasta.

– Şi atât?

– Ce îmi rămânea să fac? Serviciul Fiscal de Stat (SFS) nu administrează impozitul pe bunurile persoanelor fizice. Pentru gestionarea acestuia, în fiecare Primărie există perceptori, care nu fac parte din personalul SFS. Din acest motiv, despre problemele existente am informat conducerea Ministerului, care este responsabilă de elaborarea şi promovarea politicii fiscale.

De altfel, drept argument am exemplificat prin impozitul pe lux în alt sens: dacă statul poate găsi careva rezerve financia­re, oare n-ar fi mai raţional să le folosească pentru elaborarea noilor instrumente automatizate pentru administrarea impozitelor existente, care în totalitatea lor au mai mare importanţă în veniturile bugetului şi unde sunt rezerve considerabile la achitarea acestora? Or, dacă în statele Europei de Vest şi în America de Nord evaziunea fiscală, conform estimărilor experţilor internaţionali, constituie circa 10%, atunci în Moldova acest indice depăşeşte 45%.

Politica fiscală extensivă, spre diferenţă de cea intensivă, este ceva depăşit, iar implementarea acestor instrumente ar contribui la extinderea bazei impozabile a tuturor impozitelor şi sporirea eficienţei administrării fiscale per ansamblu, în primul rând, a taxei la valoarea adăugată (TVA). Aceasta, la rândul său, ar fi dus la majorarea încasărilor fiscale la Bugetul public naţional din impozitele actuale.

Referitor la evaluarea calităţii proiectului legii privind bugetul de stat pentru anul 2016, aici este dificil de a comenta ceva, deoarece marea parte a deficitului bugetului (peste 4 mlrd. lei) urmează a fi achitată din contul asistenţei partenerilor externi de dezvoltare. Însă care va fi aceasta – deocamdată nu se ştie. Vom vedea concluzia Misiunii Fondului Monetar Internaţional.

De asemenea, legea bugetului de stat, ca şi în anii precedenţi, este folosită pentru aprobarea unor anumite norme ale politicii fiscale, ceea ce este inadmisibil. Un exemplu elocvent este aprobarea prin aceasta a elementelor impozitului privat (obiectului, subiectului, ratelor, termenelor de achitare, preferinţelor – „I”), deşi în legea bugetului ar trebui indicate doar sursele de venit şi repartizarea acestora, iar nuanţele fiscale trebuie să fie reflectate în Codul fiscal (CF).

O situaţie similară avem şi cu bugetul asigurărilor sociale de stat, însă aceasta se complică, deoarece la moment lipseşte actul legislativ care reglementează procedura încasărilor la fondul social. Nici în viitorul apropiat nu se prevede adoptarea acestuia.

– Totul este atât de grav?

– Cu părere de rău – da. Şi aceasta durează deja de zeci de ani. Consider că astăzi s-a creat un moment favorabil pentru ca membrii Guvernului să-şi asume responsabilitatea pentru aprobarea unor măsuri de stat nepopulare, dar necesare, pentru a înlătura aceste lacune şi ar contribui la realizarea unor reforme fiscale radicale. În primul rând, este vorba de revizui­rea structurii impozitelor actuale şi preferinţelor fiscale, precum şi finalizarea reformei Serviciului fiscal.

– Câte impozite astăzi trebuie achitate?

– Dacă am analiza clasificarea bugetară, atunci ne putem convinge că numărul diferitor impozite, taxe şi altor plăţi depăşeşte cifra de o sută. Multe dintre acestea, în prezent, sunt aplicate ilegal, deoarece lipseşte baza legislativă de rigoare. Pentru a le conferi valoare legislativă, acestea sunt promovate anual prin legile bugetului de stat sau prin acte legislative de sector, dar nu sunt introduse prin Codul fiscal.

Lista diferitor plăţi este vastă. Suma totală a acestora abia de trece de zeci de mii de lei, atunci când administrarea acestora costă mult mai mult. Adică, nu te costă pielea cât dubala! Referitor la reforma administrării fiscale, consider că comentariile sunt de prisos. Moldova, probabil, este unicul stat din lume care întreţine o structură atât de ineficientă şi de depăşită.

– Din ce se formează cheltuielile de administrare a reformei fiscale?

– Din cheltuielile de elaborare a programelor pentru administrarea lor, de întocmire a formelor declaraţiilor, a salariului angajaţilor implicaţi în procedura de evidenţă şi administrare a plăţilor. Ţin să menţionez că majoritatea covârşitoare a impozitelor şi plăţilor sunt incluse în cheltuielile întreprinderii, astfel micşorând baza impozabilă pentru calcularea impozitului pe venit.

Demult s-a calculat că din toate încasările la bugetul public, peste 90% sunt obţinute din contul a nouă impozite şi plăţi mari. Concomitent, este necesar de a revizui spre diminuare şi numărul de taxe locale.

O altă problemă care necesită a fi soluţionată este conferirea contribuţiilor obligatorii (plăţile la fondul social şi fondul de asigurare medicală – „I”) a statutului de impozite. Şi nu doar să fie redenumite, ci să fie elaborate şi aprobate actele normative de rigoare, care să conţină aspecte ale politicii fiscale, precum şi de administrare a acestora. Acestea sunt necesare cel puţin pentru ca agenţii economici să-şi poată planifica în perspectivă activitatea, reieşind din prevederile metodologice, nu din bugetele anuale. Businessmenii nu ştiu care vor fi ratele contribuţiilor în anul curent, deoarece nu au fost adoptate bugetele corespunzătoare, atunci când planificarea activităţii întreprinderilor este necesară cel puţin pentru câţiva ani înainte. Cum să procedeze în astfel de situaţie agenţii economici?

– Să se conducă de legile din anul precedent, cum se spune în art. 131 din Constituţia Republicii Moldova.

– Nu te poţi ghida la toate aspectele. Spre exemplu, deoarece în acest articol lipseşte sintagma de „asigurare medicală”. Respectiv, în 2016 nu te poţi conduce de legea asigurărilor medicale pentru anul 2015, deoarece este NECONSTITUŢIONAL! Care sunt garanţiile că Curtea Constituţională nu se va preocupa de ignorarea atât de evidentă a postulatului constitu­ţio­nal!

Pentru ca pe viitor să evităm acţiunile ilegale, este necesar de a ado­pta de urgenţă noi acte legislative, care ar reglementa politica statului pe aceste segmente bugetare. Iar din moment ce controlul calculării şi achitării la termen a contribuţiilor la Fondul asigurării sociale şi la Fondul de asigurare medicală ţine de obligaţia Serviciului fiscal, atunci ar fi mai raţional ca acestea să devină parte componentă a Codului fiscal. Acest lucru ar face claritate şi pentru investitorii străini, care nu înţeleg de ce unele contribuţii obligatorii, care nu sunt impozite, sunt calculate drept povară fiscală?

Avem nevoie şi de reforma descentralizării sistemului finan­ciar. Totodată, descentralizarea nu trebuie percepută ca instituirea unor noi structuri administrative teritoriale. Altfel vorbind, aceasta nu înseamnă fragmentarea administraţiei fiscale, susţinând, în paralel, la nivel central – SFS, iar la cel local – structuri suplimentare: de colectare a impozitelor locale. În opinia mea, descentralizarea sistemului financiar, dimpotrivă, înseamnă reducerea organelor publice centralizate ale puterii şi renunţarea la formarea unităţilor noi în teritoriu. Astăzi, spre exemplu, plăţile la fondul social sunt administrate de două structuri de stat: Casa Naţională de Asigurări Sociale şi SFS. Astfel, în noua lege privind impozitele sociale, pentru a evita dublarea funcţiilor, trebuie puse toate punctele pe „i”.

Dacă SFS este apt să asigure colectările la bugetul de stat, la bugetele unităţilor teritoriale – fondurile de asigurare socială şi medicală, atunci el poate administra taxele şi la nivel de primării, prin structurile existente, folosind eficient sistemul informaţional al SFS.

Astăzi, la necesitate, putem obţine raportul privind impozitele şi taxele încasate la fiecare primărie a satului sau municipiului, la fiecare pretură a Chişinăului. Vreau să spun că în ţară au fost create premise reale pentru ca de administrarea impozitelor şi taxelor încasate la bugetele de toate nivelele să se ocupe un singur organ de stat.

Dar, cu regret, în prezent în mediul rural şi urban, de colectarea a doar două tipuri de impozite – funciar şi de venit, se ocupă practic tot atâţia perceptori, cât şi angajaţi ai SFS. Totodată, colectorii funcţionează primitiv, continuând să completeze manual evidenţa contribuabililor şi plăţilor, deoarece lipseşte o bază automatizată. Totodată, pentru confiscarea bunurilor în contul neachitării impozitelor, precum şi pentru explicaţii metodologice, sunt implicate organele fiscale teritoriale.

Actualele posibilităţi informaţionale ale SFS permit reducerea cifrei perceptorilor. Aceasta ar putea deveni un aport financiar real la presupusa reformă a sistemului organelor publice. Datorită reducerii de personal s-ar putea fortifica SFS: în plan uman, material-tehnic şi salarial. Ultimul aspect este deosebit de actual. SFS este unicul serviciu, de eficienţa activităţii căruia depinde starea financiară a ţării, a ministerelor şi altor instituţii bugetare. Astfel, este necesar de a lua de urgenţă decizia de atestare a angajaţilor SFS, oferindu-le un nivel adecvat de remunerare. În acest mod vor apărea oportunităţi reale pentru a invita la muncă în organul fiscal specialişti calificaţi şi, în primul rând, contabili capabili de a spori eficienţa activităţii Serviciului fiscal, asigurând astfel majorarea încasărilor la buget.