Moldova şi Ucraina sunt în pragul unui nou litigiu comercial

Moldova şi Ucraina sunt în pragul unui nou litigiu comercial

Un nou litigiu comercial se poate isca între Moldova şi Ucraina: Chişinăul este deranjat de cerinţa Kievului formulată întreprinderilor ucrainene să producă divin, din aprilie 2013, folosind cel puţin 25% de materii prime autohtone.

Agenţia “INFOTAG” transmite cu referire la “Kommersant – Ucraina” că şi companiile moldoveneşti din Ucraina dezaprobă această regulă, pentru că nu au reuşit să acumuleze o cantitate mare de alcooluri maturate şi sunt nevoite să le achiziţioneze de peste hotare. Produsele care conţin mai puţin de 25% de alcool pentru divin ucrainean nu poate fi denumită divin, iar fabricile vor putea să o vândă doar ca brandy.
Viceprim-ministrul, ministrul Economiei al Moldovei, Valeriu Lazăr, încă la începutul lunii septembrie i-a trimis ministrului ucrainean al Economiei, Piotr Poroşenko, o scrisoare în care s-a arătat îngrijorat de inovaţia care urmăreşte protecţionismul asupra industriei divinului Ucrainei. În anul 2011, Ucraina a importat alcool şi distilate din struguri moldoveneşti în valoare de $10,2 mil. astfel, restricţiile pe care le impune Kievul vor da o lovitură intereselor importatorilor de materii prime şi ale Chişinăului.
În scrisoare se estima că această normă poate avea ca finalitate reducerea considerabilă a livrărilor de alcool pentru divin în cadrul contractelor pe termen lung, încheiate anterior de companii moldoveneşti şi ucrainene; pierderi considerabile la întreprinderi, suspendarea producţiei şi desfiinţarea locurilor de muncă. Totodată, în opinia părţii moldoveneşti, norma contravine punctelor 1,4 şi 5 din articolul III al acordului general privind tarifele şi comerţul al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, dar şi subpunctului “a” din p. 1 al listei ilustrative – anexa la acordul privind măsurile de investiţii aferente comerţului.
“Aceasta este o lege provocatoare care i-a împărţit pe producători în două tabere. Fabricile care îşi trag istoricul din perioada sovietică o susţin, în timp ce companiile tinere nu au reuşit încă să acumuleze alcool de maturare înaltă şi se tem că vor fi nevoite să părăsească piaţa”, a estimat directorul companiei “Distileria Galiţia”, Vladimir Tatarinov.
“Kommersant – Ucraina” mai aminteşte că dacă Moldova va face ca acest litigiu să ajungă în autorităţile OMC, numărul total de conflicte comerciale între cele două state se va ridica la trei. În februarie, 2011, Ucraina solicitase consultări oficiale asupra taxei ecologice instituite de Moldova pentru importatori, asupra ambalajelor de mărfuri din plastic şi Tea Pak. În martie, Chişinăul s-a adresat şi el către OMC, acuzând Ucraina de discriminarea importurilor de brandy.
Piotr Poroşenko declarase mai înainte că problemele vor fi rezolvate până pe 15 octombrie, dar în contextul alegerilor în Rada Supremă, care vor avea loc în curând, este puţin probabil ca legislativul ucrainean să studieze problema în perioada imediat următoare.

Numarul ziarului: 
Nr.41 (461) din 17 octombrie 2012