Moldova în 2012: aşteptări şi prognoze privind evoluţia economiei

Comentariul economic al Agenţiei Informaţionale de Stat MOLDPRES

Capital MarketPrognoze mai puţin optimiste pentru 2012: economia moldovenească se va menţine pe creştere, dar îşi va încetini viteza, după un an în care a atins cel mai mare avans economic din 42 de ţări din Europa analizate într-un raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI). Există însă mari aşteptări legate de apropierea de piaţa Uniunii Europene (UE).

Opinia experţilor nu este univocă. Unii sunt de părere că, din punct de vedere economic, anul 2012 va fi un an bun, care va consolida tendinţele de creştere din 2011 şi va pune începutul unor reforme dictate inclusiv de începerea negocierilor privind Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană. Optimiştii sunt contrazişi însă de pesimişti, care spun că ar putea fi un an greu pentru Republica Moldova în cazul agravării crizei datoriilor suverane şi recesiunii cu care se confruntă unele ţări din UE şi că, deşi economia se menţine pe creştere, cetăţeanul de rând nu resimte această creştere. BNM anticipează deja temperarea consumului şi a presiunilor inflaţioniste pentru 2012, ca urmare a crizei datoriilor suverane din zona euro şi a instabilităţii principalelor monede internaţionale.

Şi aşteptările populaţiei şi ale oamenilor de afaceri sunt diferite, arată Indicele de Confidenţă al Consumatorului şi Indicele de Confidenţă al Businessului, aceste sondaje fiind realizate în noiembrie 2011 de compania sociologică XPLAN la comanda Centrului Analitic Independent “Expert Grup”. Astfel, fiecare al treilea respondent crede că situaţia familiei sale se va îmbunătăţi în urmatoarele 12 luni, în timp ce numărul antreprenorilor care se aşteaptă ca situaţia economică în sectorul în care îşi desfăşoară activitatea compania va evolua spre bine este mai mic decât al celor care cred că va fi mai rău. Însă, chiar dacă par a fi pesimişti, peste o treime din oamenii de afaceri anticipează creşterea vânzărilor, a investiţiilor şi angajărilor.

Creşterea economiei moldoveneşti ar putea încetini în 2012 până la 4%, după ce în nouă luni ale anului trecut s-a înregistrat un avans de 6,7%, prognozează Ministerul Economiei al R. Moldova. Există însă multe riscuri şi pericole ce nu pot fi ignorate. Prognoza de creştere economică pentru acest an ar putea fi afectată de turbulenţele şi nesiguranţa existente în economiile europene şi în lume. Republica Moldova este o ţară expusă oricărui tip de recesiune economică din Uniunea Europeană şi din ţările CSI, dar oficialităţile afirmă că nu se va repeta situaţia din 2009, când a avut loc o scădere economică drastică, o comprimare foarte mare a consumului, o încetinire dură şi rapidă a creditării economiei.

Ministerul Economiei previzionează o rată a inflaţiei de 6,5% la sfârşit de an şi un curs de 11,8 lei pentru un dolar. O reducere a inflaţiei ar însemna şi o posibilă ieftinire a creditelor, rata cărora a atins în 2011 minime istorice. Sunt aşteptări mult mai mici pe domeniul comerţului exterior, o creştere cu 10% a exporturilor şi cu 9% a importurilor, faţă de estimările pentru anul 2011 de 47% şi, respectiv, 33%. Investiţiile în active materiale pe termen lung se prognozează să crească cu 7,5%, iar industria şi agricultura – cu 6,5% şi, respectiv, 3%. Salariul mediu pe economie se va ridica la 3 950 de lei, comparativ cu 3 550 de lei în anul 2011.

Şi FMI prognozează o creştere a economiei moldoveneşti cu 4% în 2012. Republica Moldova va coborî pe poziţia a treia ca ritm de creştere economică în Europa, fiind devansată de Ucraina şi Kosovo, potrivit raportului Fondului, făcut public în octombrie. Autorii raportului constată că în 2012, la fel ca şi în 2011, ascensiunea economiei va fi generată, în fond, de creşterea consumului privat, care va avea una dintre cele mai mari creşteri din regiune.

Centrul Analitic Independent “Expert Grup” nu exclude o încetinire a creşterii economice “din cauza crizei care se abate asupra Europei”. “Dacă, în condiţii normale, ne-am fi aşteptat la o rată de creştere a PIB-ului de 5,6%, în condiţiile actuale, evoluţia situaţiei pe pieţele externe, precum şi metodele prin care se vor soluţiona problemele existente, vor determina magnitudinea impactului asupra Republicii Moldova. Ar trebui să luăm în calcul şi un scenariu mai prost decât creşterea de 4% aşteptată de Ministerul Economiei”, atenţionează experţii Centrului.

Sănătatea financiară pare să fie mai bună în acest an. Ministerul Finanţelor se aşteaptă la o reducere a deficitul bugetar de la 1,9% din Produsul Intern Brut, în anul 2011, la 0,9% în 2012. Şi asta în condiţiile în care ţările din Europa se confruntă cu deficite de buget fără precedent, de până la 10 la sută din Produsul Intern Brut, fiind împovărate şi de gradul înalt de îndatorare, care uneori ajunge la peste 100 de procente. Republica Moldova are un grad de îndatorare de stat de 24 la sută, iar în 2012 se va reduce cu 1,5 puncte procentuale.

La 1 ianuarie au intrat în vigoare mai multe modificări la politica fiscală. Astfel, a fost reintrodus impozitul pe profitul corporativ, în marime de 12%. De asemenea, va fi aplicată metoda indirectă de evaluare a veniturilor persoanelor fizice cu cheltuieli anuale mai mari de 300 mii de lei sau achiziţii de imobile în valoare de peste 1 milion de lei, în vederea impozitării veniturilor. Accizele la ţigari au crescut de 1 la ianuarie 2012 la 20 de lei, plus valoarea de pe raft, de 24 la sută. Accizele la benzină şi motorină au fost majorate cu 6,9%. Potrivit politicii fiscale pentru anul 2012, adoptată la sfârşitul anului trecut, accizele pentru automobilele importate sunt mai mari cu aproape şapte la sută. Pe de altă parte, de la 1 ianuarie au fost anulate accizele la vinurile din struguri.

Principala provocare a autorităţilor pe dimensiunea economică o vor constitui negocierile privind Acordul de Comerţ Liber Aprofundat şi Comprehensiv cu UE şi realizarea reformelor determinate de crearea unui spaţiu de comerţ liber cu o piaţă spre care de câţiva ani sunt orientate jumătate din exporturile moldoveneşti.

După criza prin care a trecut în 2009-2010 şi după revenirea uşoară în a doua jumătate a anului 2011, când rata şomajului a scăzut, rămâne de văzut cum va evolua piaţa muncii şi în ce măsură creşterile economiei se vor reflecta în creşteri de salarii şi pensii, în îmbunătăţirea altor indicatori sociali.

Numarul ziarului: 
Nr.01 (421) din 11 ianuarie 2012