„Moldova Agroindbank” a redeschis, după un amplu proces de renovare, filiala nr. 1 a băncii, care este amplasată în sectorul Centru al capitalei pe str. Vasile Alecsandri, 115. Aceasta este prima sucursală din reţeaua MAIB, în care a fost dat startul modernizării. Ceremonia oficială de inaugurare a filialei MAIB, în format nou, a avut loc pe 4 iunie, zi în care este marcată Ziua profesională a lucrătorului bancar.
Schimbarea de look a filialei MAIB a fost realizată cu păstrarea stilului arhitectural general al zonei şi se încadrează în strategia MAIB ce include lansarea unui nou logotip al băncii, schimbarea aspectului exterior şi interior al reţelei, modernizarea proceselor tehnologice şi atingerea unui nou nivel al calităţii. Astfel, sucursala MAIB s-a transformat într-o bancă europeană, cu sediu ultramodern, care pune la dispoziţia clienţilor toate condiţiile necesare pentru o deservire calitativă. Aceasta este dotată cu spaţii dedicate deservirii specializate a persoanelor juridice şi fizice, clienţilor „Premium”, Zonă de autoservire 24 din 24 predestinată deservirii clienţilor fără antrenarea angajaţilor băncii şi echipată cu bancomat Cash in/Cash out, Zonă de recreere, plasme şi alte echipamente high-tech.
„Modernizarea acestei filiale, dar şi a întregii reţele a „Moldova Agroindbank” vizează nu doar reconstrucţia şi echiparea tehnică a tuturor sediilor băncii, ci este vorba de o nouă filosofie de prestare a serviciilor bancare la un nivel mai calitativ, precum şi de o abordare nouă în deservirea clienţilor, net superioară standardelor existente până acum în Chişinău”, a declarat preşedintele Comitetului de Conducere al BC „Moldova Agroindbank” SA, Serghei Cebotari. El a adăugat că procesul de renovare realizat de către echipa managerială a MAIB este bazat pe strategia aprobată de acţionarii băncii.
„Graţie acestor investiţii, dar, în primul rând, profesionalismului echipei şi încrederii clienţilor, putem să răspundem prompt şi chiar să depăşim aşteptările clienţilor, lucru foarte important într-o lume şi într-un mediu plin de schimbări şi de provocări. “Moldova Agroindbank” a fost şi va rămâne promotorul celor mai înalte standarde bancare destinate clienţilor, care sunt foarte preţioşi pentru noi, indiferent de statutul acestora şi filiala MAIB în care se deservesc”, a mai spus Serghei Cebotari.
Filiala nr. 1 Chişinău a BC „Moldova Agroindbank” SA a fost modernizată conform unui proiect de renovare ce a inclus modificări de arhitectură, design şi echipamente, reieşind din rigorile Manualului stilului de arhitectură a MAIB şi tendinţele europene de ultima oră. Conducerea băncii susţine că vor urma şi alte proiecte de modernizare a reţelei de distribuţie a MAIB, inclusiv a canalelor electronice de desevire, de creştere a calităţii produselor şi serviciilor.
„Salutăm şi susţinem acţiunile Executivului şi ale întregii echipe a băncii în eforturile de modernizare şi transformare a băncii, păstrând tradiţiile acumulate timp de aproape un sfert de secol şi, totodată, punând accent pe inovaţii şi cerinţe moderne”, a menţionat Victor Miculeţ, preşedintele Consiliului BC „Moldova Agroindbank” SA. „MAIB oferă încredere clienţilor şi se dezvoltă, în pofida oricăror provocări”, a mai spus Miculeţ.
Arhitectul proiectului, directorul companiei „Gorgona”, Vladimir Prodan, a menţionat că a dorit să imprime sediului filialei mai multă transparenţă şi spirit democratic, de aceea a utilizat predominant sticlă şi culoare albă. „Am adaptat această idee la noul logotip al „Moldova Agroindbank” şi la manualul stilului de firmă al MAIB. Proiectul se înscrie în tendinţele care au loc în lume, Filiala nr. 1 fiind renovată în stilul în care sunt executate cele mai mari şi importante bănci din Uniunea Europeană”, a subliniat Vladimir Prodan.
Clienţii băncii sunt entuziasmaţi de schimbări şi nu ezită să confirme de fiecare dată fidelitatea lor faţă de „Moldova Agroindbank”.
Petru Pripa, directorul Agenţiei Municipale Ipotecare AMIC: „Vreau să vă spun că suntem printre primii care am devenit clienţii băncii, suntem fideli şi lucrul acesta l-aş explica în felul următor: operativitate, profesionalism şi, bineînţeles, relaţiile fructuoase care ne dau posibilitatea să ne dezvoltăm, împreună cu voi. Toate succesele pe care le are Agenţia Municipală de Ipotecă au fost implementate cu ajutorul MAIB”.
Filiala nr. 1 Chişinău a BC „Moldova Agroindbank” SA deserveşte aproximativ 11 mii de clienţi retail, dintre care aproape 700 sunt persoane juridice. La 31 martie 2015, Filiala nr. 1 avea un portofoliu de credite în valoare de peste 90 milioane lei şi un volum de depozite de circa 590 milioane lei.
Lilia Alcază