La Chişinău va avea loc forumul de stimulare a dezvoltării relaţiilor comercial-economice cu ţările Europei Centrale – CEFTA Week 2015

Forumul va avea loc în perioada 24-25 noiembrie, în contextul deţinerii Moldovei în acest an a preşedinţiei CEFTA. Scopul evenimentului este dezvoltarea şi promovarea cooperării economice din regiune. Forumul este organizat de Ministerul Economiei al Republicii Moldova, cu susţinerea Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională USAID, prin intermediul programului Comerţ, Investiţii şi Reglementarea activităţii de întreprinzător (BRITE).

În cadrul evenimentului va avea loc şedinţa comitetului CEFTA privind facilitarea comerţului, dar şi următoarea rundă de negocieri privind liberalizarea comerţului cu servicii în cadrul CEFTA.
De asemenea, va fi organizat Forumul Camerelor de Comerţ, la care vor fi discutate rezultatele activităţii grupurilor de lucru din diferite domenii privind măsurile sanitare şi fitosanitare, barierele tehnice, administrarea vamală şi simplificarea comerţului.
În cadrul CEFTA Week 2015 va avea loc, pe 26 noiembrie, întâlnirea comitetului mixt al miniştrilor Economiei din ţările CEFTA, unde statele-membre vor evalua implementarea Acordului, problemele care încetinesc implementarea lui şi măsurile de depăşire a acestora.
Miniştrii vor mai discuta măsurile necesare de stimulare a relaţiilor comercial-economice dintre ţările participante şi accelerarea integrării regiunii CEFTA în economia europeană şi globală, stabilind priorităţile şi planul de acţiuni CEFTA pentru viitor.
Deschiderea oficială a forumului va avea loc pe 24 noiembrie la hotelul Raddison Blu Leogrand. Acordul privind cooperarea comercial-economică în ţările din Europa Centrală şi de Est (CEFTA) a fost încheiat în 1992 de Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia. În prezent, membri ai CEFTA sunt: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Serbia şi Kosovo.
Potrivit datelor Ministerului Economiei din Moldova, volumul vânzărilor cu ţările CEFTA a fost, în prima jumătate a anului 2015, de 9 mil. 951 mii USD sau cu 9,2% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2014. Exportul mărfurilor din Moldova în regiunea CEFTA a alcătuit 1 mil. 972 mii USD sau cu 48% mai mult decât în aceeaşi perioadă din anul trecut. Importul de mărfuri din ţările CEFTA a însumat, în perioada respectivă, 7 mil. 979 mii USD sau cu 2,6% mai mult decât în prima jumătate a anului trecut.

InfoMarket

Numarul ziarului: 
Nr.45 (615) din 18 noiembrie 2015