Specificarea dobânzii anuale efective în contractele de credit sau împrumut este o prevedere importantă a proiectului de Lege privind contractele de credit pentru consumatori, modificare care va avea impact atât asupra debitorului, cât şi asupra creditorului. Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) a fost una dintre instituţiile care a participat la elaborarea acestui proiect. Iurie Filip, membru al Consiliului de administraţie CNPF, a explicat unele detalii ce ţin de implementarea acestei legi.
– Stimate dle Iurie Filip, care este importanţa unei astfel de legi pentru instituţiile financiare care prestează servicii de creditare şi, nemijlocit, pentru clienţii acestora?
– Sunt identificate un şir de probleme în domeniul creditelor bancare şi nebancare pentru consumatori şi modul de prestare de către băncile comerciale şi sectorul nebancar a acestui tip de servicii financiare datorită carenţei legislative, deoarece până acum în Republica Moldova nu a existat o lege care să reglementeze în mod special creditele de consum. Problemele se referă, în primul rând, la formele diferite şi neunificate de informare a consumatorului despre condiţiile contractuale şi lipsa unor reguli transparente şi comparabile referitor la modul de calcul al dobânzii.
Dacă legea va fi adoptată de Parlament, aceasta va impune instituţiilor financiare bancare şi nebancare mai multă transparenţă în activitatea lor de creditare, iar clienţilor – o mai mare protecţie. Cu alte cuvinte, va suplini golul, stabilind cerinţe clare, univoce şi echitabile care să reflecte şi să asigure protecţia consumatorului la contractarea împrumuturilor şi a creditelor de consum.
Elaborarea unui astfel de proeict de lege, a avut la bază doi factori. Pe de o parte, sunt realităţile care se manifestă pe piaţa serviciilor financiare, atât bancare cât şi nebancare, iar pe de altă parte – anumite necesităţi care vin din politica generală de încadrare în spaţiul comunitar în ceea ce priveşte legislaţia şi calitatea serviciilor financiare. De altfel, proiectul a fost inspirat de practicile europene şi armonizat cu directivele europene în acest domeniu.
– Din ce cauză apare problema consumatorilor de credite şi împrumuturi? Să fie oare la mijloc proasta lor informare sau ar fi şi alte motive?
– În ultima perioadăe, populaţia apelează tot mai des la credatare cu surse financiare pentru a-şi rezolva problemele de consum curent sau cele investiţionale. Acest semn de activism financiar bucură. Dar odată cu creşterea volumului de finanţări, se înmulţesc şi unele probleme. În primul rând, acestea apar din cauza că populaţia are o experienţă şi o pregătire financiară destul de aproximativă, ca să n-o numim altfel. În aceste condiţii, prestatorii de servicii financiare sunt tentaţi să folosească situaţia în beneficiul lor ca să obţină un profit suplimentar sau îşi permit un comportament nu tocmai loial faţă de clienţi. Un exemplu în acest sens sunt textele contractelor, a ofertelor de credite şi împrumuturi, care se fac într-un astfel de mod încât unui om nepregătit îi este greu să înţeleagă care vor fi costurile totale ale produsului financiar de care are nevoie. Respectiv, există riscul ca el să se supraîndatoreze fără ca să-şi dea seama. În plus, nu poate compara ofertele instituţiilor.
Comparaţia este foarte importantă, mai ales că ne-am obişnuit deja să analizăm şi să comparăm ofertele, atunci când vrem să procurăm un anumit serviciu sau o anumită marfă. În cazul serviciilor financiare însă, situaţia este mult mai complicată. Clientul, în majoritatea cazurilor se orientează după rata la dobândă pentru credit sau împrumut. Acesta însă nu e costul final, deoarece până la urmă apar şi alte comisioane şi plăţi aferente creditului, penalităţi etc. Deseori clientul, se pomeneşte că a semnat contractul fără a intra în esenţa lui şi trebuie să plătească dublu decât îşi imagina. Astfel, clientul este lipsit de posibilitatea de a face comparaţie între oferte, dacă îi este mai convenabil să ia un credit bancar sau un împrumut la organizaţiile de microfinanţare, spre exemplu.
– Aţi pomenit despre costul real al împrumutului sau creditului. Ştiu că proiectul acestei legi prevede şi introducerea în contractele de consum a dobânzii efective. Cum poate afecta acest lucru prestatorii de servicii financiare?
– Într-adevăr, dobânda anuală efectivă va permite clienţilor să ştie cât exact vor avea de plătit la sfârşit sau care este costul total al împrumutului şi dacă are posibilitatea să achite suma. Vreau să atenţionez asupra unui detaliu important – legea nu-şi propune, nici într-un caz, să plafoneze dobânda creditului. Or asta contravine spiritului economiei de piaţă, aşa cum nimeni nu impune un preţ-limită pentru o altă marfă sau serviciu. Se doreşte doar ca potenţialul client să deţină posibilitatea de a compara ofertele. De aceea, se propune să fie un algoritm unic, comun tuturor creditorilor de calculare a dobânzii efective, şi să existe o procedură precontractuală cât mai accesibilă. Consider că această măsura va face activitatea instituţiilor financiare mult mai transparentă şi va stabili o concurenţă loială, fiind viabile acele instrumente de marketing financiar care vor fi plasate la vedere. Odată cu implementarea, se va stabili o concurenţă a dobânzilor, dar nu a practicilor de camuflare a comisioanelor, plăţilor şi costurilor aferente acestora.
Nu considerăm că acest proiect de lege va avea un impact complicat sau va solicita de la participanţii pieţei eforturi financiare suplimentare. Atâta doar că ei vor fi puşi în situaţia de a-şi schimba modul de organizare a lucrului cu clienţii, în special.
– Dacă legea va fi adoptată, care este probabilitatea că aspectele problematice ale consumatorilor de credite şi împrumuturi vor fi în totalitate excluse?
– Principiile economiei de piaţă dictează că nu poţi să inventezi nişte reglementări care să-ţi garanteze sută la sută că cineva nu va încerca să recurgă la nişte înşelăciuni. Acum vorbim despre anumite tendinţe pe piaţa de creditare şi scopul acestei legi este să creeze un cadru care va permite cu o probabilitate sporită de a omogeniza situaţia. Şi ne dorim să se întâmple ca situaţiile de nereguli să fie doar excepţii.
Pentru ca legea să funcţioneze eficient, trebuie să existe şi instituţii care să supravegheze aplicarea ei. Căror instituţii le vor fi atribuite aceste funcţii?
Dacă în cazul sectorului bancar e clar că instituţia care se va ocupa cu monitorizarea şi controlul respectării legii este BNM, atunci pentru sectorul financiar nebancar situaţia e mai complicată. E din simplul considerent că activitatea sectorului de creditare nebancară nu e supravegheată nici măcar de CNPF, deşi acesta face parte din piaţa financiară nebancară, aşa cum e stipulat în Legea 35 din martie 2011 prin care a fost aprobată Strategia de dezvoltare a pieţei financiare nebancare. Astfel, CNPF are doar competenţa de monitorizare a sistemului de creditare nebancar respectiv, dar în acest caz nu a întregului sector. Să nu uităm că din sector mai fac parte organizaţiile de microfinanţare şi companiile de leasing. Ultimele nu sunt reglementate sau monitorizate de vreo anumită instituţie de stat. Iar proiectul Legii privind contractele de credit pentru consumatori face referinţă şi la serviciile acordate de companiile de leasing.
În condiţiile în care CNPF va fi numită responsabilă de respectarea acestei legi de către instituţiile sectorului financiar nebancar, va fi firesc să aibă şi anumite pârghii de influenţare, pe care nu le are pe moment. Acest lucru urma să fie realizat dacă se adopta Legea cu privire la organizaţiile financiare nebancare, lansat acum un an şi jumătate, care rezolva şi problema companiilor de leasing pentru că este introdus şi acest gen de activitate şi, pe de altă parte, ar fi creat acest instrumentariu prin care CNPF ar fi putut cumva influenţa situaţia pe piaţa. Acum, legea dată se află încă din februarie 2012 spre examinare în Parlament.
– Ce se va întâmpla în cazul în care Legea privind contractele de credit pentru consumatori va intra în vigoare înaintea Legii cu privire la organizaţiile financiare nebancare?
– E simplu: CNPF nu va avea eficienţa necesară, iar capacitatea ei organizatorică va fi minimă în ceea ce priveşte implementarea şi supravegherea aplicării respectivei legi. Efortul instituţional al statului în cazul dat este foarte mare, adică a organelor care vor fi împuternicite cu funcţii de control. În plus, dacă CNPF va deţine funcţia de control a respectării acestei legi de către sectorul financiar nebancar, va fi nevoie de o implicare majoră, ceea ce presupune efort logistic, regulamente, examinări de contracte etc. CNPF, la moment, nu are prevăzute astfel de cheltuieli fiind o instituţie la autogestiune, iar agenţii economici ai sectorului respectiv nu contribuie la formarea bugetului Comisiei, adică nu contribuie cu taxe regulatorii fiindcă ei sunt doar monitorizaţi.
În Legea cu privire la CNPF urma să fie introdusă o taxă de reglementare în cazul în care ar fi existat Legea cu privire la organizaţiile financiare nebancare, prin care se instaura regimul de supraveghere cu o formă de autorizare a activităţii. În prezent, activitatea acestor organizaţii nu e licenţiată sau autorizată. Orice SRL care introduce în statutul său acest gen de activitate poate opera cu împrumuturile, cu obligativitatea de a informa CNPF şi de a prezenta anual raportul statistic. Legea nouă presupune o formă de autorizare prealabilă şi sunt impuse cerinţe faţă de capitalul propriu al acestor organizaţii.
Pericolul pe care îl văd eu este că acest proiect de lege poate fi votat aşa cum este, în care responsabilitatea implementării pentru sectorul nebancar îi revine CNPF, dar în condiţiile în care nu vor fi adoptate celelalte două legi, CNPF nu va avea capacităţi de influenţare şi vom intra într-un impas nedorit şi periculos pentru că o lege arhi-importantă şi arhi-necesară va fi implementată într-un sector (bancar), iar în altul nu (nebancar).
Consider că, concomitent cu votarea Legii privind contractele de credit pentru consumatori, trebuie să fie acordate împuternicirile respective organului care trebuie să fie responsabil de respectarea legii, în acest caz CNPF. Dacă eventual, statul îşi schimbă politica şi încredinţează aceste atribuţii, spre exemplu, Agenţiei Naţionale de Protecţia Consumatorului, toate legile care au tangenţă vor trebui schimbate, să nu se întâmple aşa că toţi răspund de acest lucru şi până la urmă nimeni. În prezent, avem în lege scris că CNPF monitorizează acest sector, petiţiile vin la noi, dar nu avem instrument de a influenţa situaţia şi doar cu constatarea faptelor nu se rezolvă nimic. BNM, spre exemplu, are pârghii asupra sectorului bancar, poate sustrage licenţa în cazul neregulilor. Dacă se ajunge la astfel de cazuri, CNPF poate doar atenţiona organele de anchetă.
Lilia Platon
Am încercat să aflăm care este părerea jucătorilor de pe piaţa financiară nebancară, dar şi a unui expert independent în ceea ce priveşte implementarea Legii creditelor de consum care prevede, printre altele, indicarea ratei efective a dobânzii.
Serghei Gangan, director comercial, Express Leasing&Microcredit:
“Actualmente, în contractele companiei noastre, de altfel ca la majoritatea instituţiilor de finanţare, este indicată rata nominală, care se calculează din soldul împrumutului. Rata efectivă a dobânzii însă poate fi alta decât îşi permite clientul, de aceea este bine ca el să ştie de la bun început acest lucru şi să nu se supraîndatoreze.
Dacă va exista o formulă unică de calcul a ratei efective a dobânzii pentru toate instituţiile de creditare, va fi mai simplu şi pentru potenţialii clienţi, căci vor putea face comparaţie între produsele ofertanţilor de pe piaţă.
Nu cred că acum, cineva din jucătorii pieţei de microfinanţare îşi permite să opereze cu comisioane ascunse, mai ales că piaţa este una foarte restrânsă şi acest lucru s-ar afla imediat şi compania ar dispărea, pur şi simplu. Mai curând, clienţii care s-au supraîndatorat sau nu reuşesc să-şi achite ratele la împrumuturi, încearcă să găsească pe undeva şmecherii sau comisioane ascunse. Doar există toată informaţia în contract, poate nu în acea formă care ar fi explicită pentru ei, or această lege va obliga creditorii să adopte un contract tipizat ca clienţii să se orienteze mai uşor”.
Vasile Donică, director general, BT Leasing:
“Evident că e o iniţiativă reuşită, prin care potenţialul client este mai bine protejat, deoarece cunoaşte înainte de semnarea contractului cât îl va costa creditul sau împrumutul. Totuşi, pentru început ar fi bine ca legea să fie implementată de sistemul bancar, apoi de instituţiile financiare nebancare.
E greu să atribui leasingul la un contract de consum. În plus, activitatea companiilor de leasing încă nu este reglementată nici de o instituţie de stat şi asta tot creează anumite dificultăţi pe piaţă. Consider că mai întâi trebuie făcută ordine pe piaţa nebancară şi apoi implementată respectiva lege”.
Alexandru Fala, expert economic:
“Cel mai important e că se va arăta dobânda efectivă şi clienţii vor şti clar la ce să se aştepte. Până acum erau cazuri de asimetrie a informaţiei, când lucrătorii bancari, spre exemplu, deţineau toată informaţia şi nu le explicau clienţilor toate detaliile. Pe de altă parte, clienţii necunoscând detaliile de creditare, semnau contracte care îi defavorizau. Reglementarea vine să înlăture asimetria informaţiei şi la iniţierea tranzacţiei, ambele părţi vor şti toate detaliile.
Această reglementare, în viziunea mea, nu va influenţa esenţial dobânzile la credit în sens de majorare. Sunt alţi factori care au o influenţă mai mare asupra ratelor dobânzii, cum ar fi inflaţia, nivelul incertitudinii economice care constrânge băncile să obţină rate ale dobânzilor relativ înalte. Pentru ca băncile să opereze o majorare a ratelor dobânzilor trebuie să aibă costuri mult mai semnificative, prin care să urmărească nu doar acoperirea lor, ci şi obţinerea unui profit”.
