Interviu acordat ziarului Capital Market de Iulia Iabanji, director general al Organizaţiei pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM)
– Organizaţia pe care o conduceţi, are misiunea de a contribui la dezvoltarea sectorului IMM din ţară. Care este specificul suportului oferit de ODIMM micilor antreprenori? În actualele condiţii economice dificile, există interes pentru derularea unor afaceri în R. Moldova?
– ODIMM este organizaţia care din start a fost creată cu misiunea de a ajuta întreprinderile mici şi mijlocii din RM să devină competitive. Creată acum 8 ani, echipa ODIMM permanent elaborează proiecte, scheme şi instrumente de suport pentru IMM-uri, care le implementează cu susţinerea financiară a Guvernului RM, Ministerului Economiei şi a organizaţiilor donatoare.
Astfel, eforturile depuse de ODIMM pentru dezvoltarea sectorului IMM sunt realizate prin intermediul programelor de suport antreprenorial, care oferă întreprinzătorilor atât consultanţă, instruire, mentorat, cât şi susţinere financiară.
Un proiect important de susţinere a iniţiativelor tinerilor este Programul de Abilitare Economică al Tinerilor (PNAET), lansat în anul 2008, în cadrul căruia antreprenorii cu vârsta de până la 30 ani pot accesa credite preferenţiale, cu valoarea maximă de 300 mii de lei, 40 la sută constituind porţiunea de grant. De asemenea, în cadrul acestui program tinerii au posibilitatea să obţină cunoştinţe, abilităţi şi competenţe în domeniul antreprenorial, participând la Componenta “Instruire”. Pe parcursul anilor 2008-2014 au fost instruiţi peste 4000 de tineri, inclusiv 1700 femei.
Un alt Program, lansat în 2010 şi care a devenit unul din cele mai solicitate, este Programul de Atragere a Remitenţelor în Economie „PARE 1+1”, în cadrul căruia sunt oferite granturi pentru iniţierea şi dezvoltarea afacerilor, create de lucrătorii migranţi moldoveni sau rudele acestora. Este de menţionat că, prin intermediul acestui Program, 581 de familii ale migranţilor moldoveni au avut posibilitate să lanseze sau să-şi extindă afacerile. Suma granturilor acordate în cadrul Programului se estimează la 91,1 mil. lei, iar investiţiile efectuate în economie constituie mai mult de 214 mil. lei.
De asemenea, un instrument eficient şi modern, care facilitează accesul la finanţare pentru IMM este Fondul de Garantare a Creditelor (FGC), gestionat de ODIMM. Obiectivul Fondului este de a îmbunătăţi accesul la credite pentru antreprenorii cu idei de afaceri viabile, care nu dispun de suficient gaj, prin oferirea garanţiilor financiare. FGC oferă câteva produse de garantare: pentru start-up-uri, întreprinderi active şi pentru întreprinderile exportatoare. La moment, colaborăm cu 8 bănci comerciale. Pentru a beneficia de această garanţie financiară, companiile se adresează la instituţia bancară, care examinează dosarul şi viabilitatea afacerii, iar în caz de insuficienţă de gaj, solicită Fondului acordarea garanţiei parţiale la creditul în cauză.
De asemenea, prin intermediul Programului de subvenţionare a participării întreprinderilor micro şi mici la târguri şi expoziţii naţionale, oferim companiilor subvenţii în mărime de 50 la sută la închirierea spaţiului expoziţional, plata maximă constituind 2 mii lei.
Vreau să menţionez şi utilitatea programelor de instruire în domeniul antreprenorial realizate de ODIMM: PNAET, GEA şi altele, care au scopul de a dezvolta abilităţile şi competenţele antreprenoriale atât ale tinerilor, care doresc să lanseze un business, cât şi ale antreprenorilor activi, care ţintesc să-şi extindă afacerea.
Un alt Program de instruire continuă, “Gestiunea Eficientă a Afacerii” (GEA), are drept obiectiv sporirea cunoştinţelor antreprenorilor în domeniul gestionării eficiente a afacerii şi a resurselor financiare, ceea ce asigură acestora o mai bună planificare şi administrare a companiei. De asemenea, importante sunt programele de instruire antreprenorială pentru migranţi şi rudele acestora, componenta de instruire fiind obligatorie în programul PARE.
Este de menţionat că interesul sporit faţă de programele naţionale şi cele donatoare de suport antreprenorial este demonstrat de numărul mare de persoane care aplică la Programele ODIMM şi alte programe de suport în afaceri. În martie curent am fost nevoiţi să sistăm recepţionarea cererilor de finanţare în cadrul programului PARE, pentru că deja acumulasem numărul necesar de cereri pentru finanţare, raportat la mijloacele financiare alocate pentru anul curent. O situaţie similară se atestă şi la programul PNAET.
– Lipsa surselor financiare reprezintă cea mai mare problemă menţionată de antreprenori. Ce susţinere, în acest sens, le oferă ODIMM? Câte afaceri au fost puse pe picioare până acum cu suportul Organizaţiei?
– Într-adevăr, IMM-urile din Republica Moldova, deşi prezintă un rol incontestabil în dezvoltarea economiei per ansamblu, se confruntă cu multiple probleme, cea mai stringentă dintre care este accesul la finanţare.
Dacă e să vorbim în termeni teoretici, compania poate sa-şi rezolve problema finanţării prin mai multe căi: banii familiei, prietenilor sau apelarea la un împrumut bancar. În cazul solicitării unui credit, cea mai mare problemă este insuficienţa gajului.
Fondul de Stat de Garantare a Creditelor (FGC) gestionat de ODIMM, despre care am vorbit mai sus, este unul dintre principalele instrumente financiare destinat susţinerii IMM-urilor, care întâmpină dificultăţi la accesarea unui credit.
Până în prezent, întru facilitarea accesului la creditele acordate de băncile comerciale micilor antreprenori, din cadrul Fondului de Stat de Garantare a Creditelor au fost eliberate cumulativ 226 de garanţii financiare, care au permis debursarea împrumuturilor în sumă de aproximativ 124,3 mil. de lei şi, respectiv, implementarea proiectelor investiţionale în valoare cumulativă de 200,9 mil. de lei. Creditele garantate de ODIMM au contribuit la îmbunătăţirea capacităţilor de producere în agricultură, zootehnie, industria alimentară, industria de prelucrare, servicii, construcţii, turism etc.
– Statisticile oficiale relevă că în ultimii opt ani, numărul întreprinderilor noi înregistrate în Republica Moldova este în continuă descreştere. Credeţi că sunt justificate afirmaţiile precum că această scădere este cauzată de insuficienţa de instrumente financiare şi legislaţia imperfectă? Sau poate, o explicaţie ar fi că oamenii nu doresc să iniţieze afaceri pentru că sunt demotivaţi de mediul economic nefavorabil?
– Nu pot să fiu de acord cu această constatare, deoarece, începând cu anul 2006, din momentul adoptării Legii nr. 206 din 07.07.2006 privind susţinerea sectorului IMM, constatăm din an în an o creştere a numărului de IMM create. De exemplu, din anul 2009 până în anul 2013, sectorul IMM din R. Moldova a crescut de la 43,7 mii companii până la 50,9 mii companii. Analiza denotă că pe parcursul ultimilor ani creşterea anuală a sectorului IMM a constituit aproximativ 2 mii de companii.
Însă, trebuie să precizez că deşi avem o creştere anuală a IMM-urilor, numărul total pe ţară al acestora, raportat la 1000 de locuitori, constituie doar 14 companii, un indicator care este extrem de mic, comparativ cu ţările europene.
Într-adevăr, insuficienţa de instrumente financiare destinate susţinerii lansărilor de afaceri reprezintă o problemă, dar mediul economic nefavorabil este totuşi cauza de bază care frânează lansarea noilor afaceri.
– În opinia Dvs, care sunt provocările specifice cu care se confruntă întreprinderile mici nou-create şi cele existente în R. Moldova?
– Pentru start-up-uri, provocarea cea mai mare este ca în primii 2-3 ani de activitate să nu falimenteze, să-şi consolideze segmentul de piaţă şi să dispună de o strategie de dezvoltare a companiei pe termen mediu.
Una din funcţiile de bază ale ODIMM constituie menţinerea dialogului cu mediul de afaceri din RM, analiza constrângerilor în calea dezvoltării acestuia şi identificarea soluţiilor. În acest sens, ODIMM organizează permanent sondaje de opinie în rândul IMM-urilor, în baza cărora elaborează şi dezvoltă mecanisme şi instrumente necesare de suport antreprenorial.
Desigur, mediul de afaceri din Republica Moldova nu este perfect, există încă o multitudine de constrângeri şi provocări, care constituie impedimente reale pentru afacerile autohtone. Printre principalele probleme specifice elucidate de antreprenori se numără: accesul limitat la resursele financiare ieftine, cunoştinţele reduse în vânzări şi promovare, posibilităţi modeste de implementare a inovaţiilor, forţa de muncă slab calificată, infrastructura subdezvoltată, legislaţia imperfectă, nivelul ridicat al impozitelor, accesul dificil la pieţele de desfacere externe etc.
– Sunteţi de acord că o constrângere mare pentru întreprinderile mici nou-create este nivelul de pregătire nesatisfăcător şi calitatea forţei umane, inclusiv a managerilor?
– Da, desigur. Această constrângere influenţează semnificativ activitatea companiei. Totodată, ţin să menţionez că, în ultimii ani, urmărim o cerere în creştere la serviciile de instruire în domeniul antreprenorial. Aceasta denotă faptul că unii antreprenori conştientizează necesitatea dezvoltării personale continue şi a angajaţilor săi, participând activ la programele de instruire oferite de ODIMM. Spre exemplu, anul trecut doar prin programul Gestiunea Eficientă a Afacerii au fost instruiţi peste 2700 de antreprenori.
– Care sunt „ingredientele” principale necesare unei afaceri mici şi cât de uşor este să o lansezi şi să o dezvolţi în R. Moldova? Ce le-aţi sugera celor care vor să iniţieze o afacere?
– Actualmente procedura de lansare a unei afaceri în R. Moldova este mai uşoară, fapt care îl confirmă şi avansarea ţării noastre pe locul 67 în anul 2015 în clasamentul prezentat de raportul Doing Business, faţă de 83 în anul 2014.
Însă mult mai dificil este să dezvolţi şi să menţii o tendinţă stabilă de creştere a companiei. De aceea, întreprinzătorii au nevoie de un spectru variat de abilităţi şi competenţe, care le-ar permite să implementeze strategii, prin care şi-ar asigura durabilitatea afacerii. Printre acestea am putea evidenţia: pasiunea faţă de activitatea desfăşurată, dezvoltarea continuă a cunoştinţelor şi competenţelor, răbdare, perseverenţă şi deschidere spre implementarea tehnologiilor noi şi inovaţiilor.
– Ce puteţi spune despre accesul la informaţia cu privire la proiectele de susţinere financiară a micului business? Este suficient de bine diseminată aceasta în rândul populaţiei? În acest sens, cum sunt informaţi potenţialii clienţi despre activităţile derulate de ODIMM?
– Oportunităţile de suport pentru dezvoltarea afacerilor sunt mediatizate de ODIMM prin multiple instrumente, cum ar fi: site-ul organizaţiei – www.odimm.md, business-portalul – www.businessportal.md, broşuri şi pliante informative, prin intermediul secţiilor economie ale administraţiilor publice locale, meselor rotunde, forumurilor, conferinţelor şi în cadrul instruirilor pe care le organizăm.
De asemenea, în cadrul organizaţiei activează Centrul de Consultanţă în Afaceri, care lunar este vizitat de sute de antreprenori din toate raioanele ţării, ce oferă suport consultativ şi informativ cu privire la deschiderea afacerii, selectarea partenerului de afaceri, oportunităţile de a obţine finanţare nerambursabilă, cadrul fiscal etc.
– Ce activităţi de susţinere a micului business vă propuneţi să desfăşuraţi în perioada următoare?
– Echipa ODIMM este permanent în căutare de noi instrumente şi oportunităţi de suport în afaceri şi, desigur, de surse financiare pentru lansarea acestora.
În conformitate cu Planul de activitate al ODIMM pentru anul 2015 suntem în proces de elaborare a mai multor iniţiative de suport pentru diferite categorii de IMM-uri: tineri, femei, migranţi.
În mod special, sunt analizate constrângerile întâmpinate de femei în zona rurală în procesul de creare sau extindere a propriilor afaceri. Din acest considerent, ne propunem să identificăm resurse financiare şi să dezvoltăm o serie de programe de suport pentru femei de diferite vârste: de instruire, finanţare, mentorat şi stagii profesionale.
O altă iniţiativă de consolidare a potenţialului femeilor şi de susţinere a acestora de a lansa un business vizează lansarea Platformei Naţionale a Femeilor din Moldova (PNFM). Platforma are drept scop încurajarea femeilor şi creşterea încrederii lor în forţele proprii în obţinerea unei surse de existenţă, încurajarea cu exemple de succes ale altor femei şi implicarea acestora în viaţa social-economică la nivel local.
– Vă mulţimesc pentru interviu.
A discutat Lilia Alcază