Deosebirea între ce a fost şi ce avem e că vaccinul anti-Covid-19 merge mult peste linia domeniului medical şi capătă încărcătură economică reală. Pentru că, aşa cum am fost lămuriţi şi aşa cum sperăm noi, vaccinul este cel care va redeschide uşile, cel care va redeschide hotarele şi care ne va permite să redăm îmbrăţişării doar sentimentul de apropiere, nu şi cel de frică.
E de recunoscut că scepticismul care marchează o parte a lumii nu este singura şi cea mai acută problemă cu care se confruntă procesul de vaccinare. La ora actuală nu poate fi vorba despre un calendar mondial al vaccinării populaţiei, iar calendarele pe care le afişează fiecare stat aparte sunt mult diferite. Depinde de gradul de mobilizare a guvernelor, de capacitatea de plată a ţărilor şi, mai greu de acceptat, de doza de politică cu care unele state diluează cele câteva picături pe care le absoarbe seringa din fiolă.
În acest moment în Uniunea Europeană sunt aprobate trei vaccinuri: după cele dezvoltate de BioNTech/Pfizer şi Moderna, şi serul creat de AstraZeneca a fost aprobat pentru adulţii din UE, fără limită de vârstă. Se vorbeşte şi despre Sputnik, dar asupra lui sunt impuse unele neclarităţi.
BioNTech vrea să extindă în trimestrul care urmează livrările vaccinului său anti-COVID-19 în Uniunea Europeană. “În al doilea trimestru vor putea fi livrate UE cu până la 75 de milioane de doze în plus. Pentru a acoperi cererea globală sporită, avem în plan în 2021 producerea a două miliarde de doze din vaccinul nostru anti-COVID-19. Astfel, vom creşte cu peste 50 la sută producţia planificată iniţial la 1,3 miliarde de doze”, a anunţat directorul financiar al BioNTech, Sierk Poetting.
Şi AstraZeneca ţinteşte creşterea livrărilor de vaccinuri anti-coronavirus către UE. Concernul planifica livrarea a 40 de milioane de doze în primul trimestru al anului, potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile de la Bruxelles, depăşind cu nouă milioane de doze cantitatea stabilită iniţial. Deşi creşterea pare a fi impresionantă, ea totuşi nu acoperă cifra cu care se opera încă la începuturi, atunci când se insista pe angajamentul de a livra 80 de milioane de doze.
Acum toată lumea vorbeşte sau cel puţin presupune că administrarea vaccinului îl va costa pe cetăţean nişte bani. Înainte de a scoate banul din buzunare, trăim cu convingerea că producătorii, aşa cum sunt ei puţini, vor aduna în conturi multe miliarde de dolari.
Până la urmă, însă, toată matematica începe cu nişte cifre care reflectă investiţiile făcute de producători. Caracterul agresiv şi natura nedesluşită a virusului au cerut găsirea unui vaccin care să lupte împotriva Covid-19 şi să ne aducă la normalitate. Au fost găsite suficiente argumente care au determinat guverne şi donatori să investească miliarde de euro, dolari şi lire sterline pentru ca vaccinurile să fie puse pe masă, iar drumul de la identificare până la o ultimă testare să fie parcurs cât mai repede.
Guvernelor li s-au alăturat organizaţii filantropice precum Fundaţia Gates, dar şi persoane publice, cum ar fi fondatorul Alibaba, Jack Ma sau vedeta muzicii country, Dolly, fiecare dintre care însemnând o importantă implicare financiară în vederea producerii vaccinului.
Ceva timp în urmă BBC tiraja concluziile care decurgeau dintr-o analiză de Airfinity în care se spunea că pentru identificarea vaccinului guvernele ţărilor au alocat până la 6,5 miliarde de lire sterline, iar organizaţiile non-profit aproape 1,5 miliarde de lire sterline. Doar 2,6 miliarde de lire sterline au provenit din investiţiile proprii ale companiilor care produc vaccinuri.
Dat fiind că virusul nu ţine cont de cum arată Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, că trece de la om la om fără să-l intereseze ce are el în cont, rata infecţiilor avansează fulgerător inclusiv în ţările sărace, ţări care nu au nici capacitatea de a achita preţuri ridicate pentru vaccin. Din acest considerent, recuperarea investiţiilor devine îndoielnică. Mai mult decât atât, aşa cum ştim deja, vaccinurile anti-Covid trebuie administrate doar o dată sau de două ori, spre deosebire de cele împotriva gripei sau a altor boli. Piaţa vaccinurilor antigripale, care valorează miliarde de dolari pe an, sugerează că, dacă Covid-19 va reprezenta o problemă constantă, la fel ca gripa, atunci ar putea fi profitabil pentru firmele care produc cele mai rentabile şi mai eficiente vaccinuri. În caz contrar, vaccinarea majorităţii populaţiei la scară globală, va dicta o cerere extrem de redusă a acestui produs, punând sub semnul întrebării logica unor investiţii de durată.
Şi totuşi, vaccinul are un preţ al său, iar producătorii sunt solicitaţi să-l afişeze. Atât marele producător de medicamente din SUA, Johnson & Johnson, cât şi AstraZeneca s-au angajat să vândă vaccinul la un preţ care doar să le acopere costurile de producţie. Cel mai ieftin vaccin pare a fi cel cu care operează în prezent AstraZeneca – de 4 dolari pe doză.
Spre deosebire de AstraZeneca şi Johnson & Johnson, compania Moderna are preţuri mut mai mari, de până la 37 de dolari pe doză. Scopul său este acela de a obţine un anumit profit pentru acţionarii firmelor, deşi o mare parte din preţul cerut pe vaccin va acoperi şi costurile transportului vaccinurilor la temperaturi foarte scăzute.
În calitatea noastră de ţară cu posibilităţi limitate ne bucură să aflăm că preţurile nu rămân fixe. De obicei, companiile farmaceutice percep diferite sume de bani pentru diferite ţări, în funcţie de cât îşi pot permite guvernele.
Promisiunea AstraZeneca de a menţine preţurile scăzute pentru vaccinul său se extinde doar pentru „durata pandemiei”, ceea ce înseamnă că ar putea să perceapă preţuri mai mari începând însă de anul viitor, în funcţie de evoluţia virusului.
Deşi vorbim despre un element cu evidente caracteristici de natură medicală şi, deci, uşor de trecut în categoria socială, cu un mic efort recunoaştem că acesta are toate calităţile unui atribut de natură economică. Anume acest aspect ne-a făcut să abordăm astăzi acest subiect. Ceea ce bucură, însă, e că fenomenul nu este unul care ar fi avut manifestări în alţi ani şi nu e nevoie să comparăm o situaţie cu altă situaţie, un an cu un alt an.
Constantin Olteanu
