Un studiu recent clasează Republica Moldova în topul ţărilor cu cea mai mare contribuţie a remitenţelor la creşterea economică, având o pondere la produsul intern brut (PIB) de 23%. În 2012, moldovenii care lucrează peste hotare au trimis acasă circa 1699 mil. dolari şi doar un procent insignifiant din această sumă a fost valorificat în afaceri.
Lipsa oportunităţilor economice, însoţite de un nivel de guvernare sub aşteptările populaţiei sunt unii dintre factorii-cheie care-i forţează pe migranţi să părăsească ţara. Majoritatea dintre aceştia încearcă să scape de şomaj sau sărăcie. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS), în 2012 în căutarea unui loc de muncă sau la muncă peste hotare erau circa 17% din bărbaţii cu vârsta aptă de muncă şi aproximativ 10% din femei. Cifre, care în viziunea experţilor, ar putea avea pe viitor repercusiuni serioase sub aspect economic şi social.
Statistica denotă că începând cu 2003, fluxul de migranţi din zonele rurale a început să crească cu ritmuri mai sporite decât cel din zonele urbane, iar diferenţa a atins circa 4-6 puncte procentuale. Rata mai mare a migraţiei din localităţile rurale (70%) s-a manifestat şi prin cota mai mare a persoanelor care au migrat pentru prima dată. Aceasta înseamnă că numărul de „migranţi noi” este mai mare în sate decât în oraşe.
Principalii factori de atracţie externă sunt oportunităţile individuale şi financiare pe care le oferă ţările de destinaţie pentru emigranţii moldoveni, se arată în studiul elaborat de Centrul analitic independent Expert-Grup. Astfel, în Rusia cererea pentru forţa de muncă în industria construcţiilor rămâne înaltă. În ţările UE moldovenii au mai multe oferte în domeniul serviciilor. „Reţelele şi diasporele moldoveneşti formate în unele ţări de destinaţie, oferă o oarecare siguranţă altor emigranţi şi, respectiv, a catalizat plecarea la muncă şi a copiilor emigranţilor. Explicabil ar fi, că cei din urmă nu văd şansa de a-şi realiza acasă proiectele individuale”, este de părere Adrian Lupuşor, unul dintre autorii studiului. El susţine că doar în Italia sunt peste 3500 de emigranţi moldoveni care au iniţiat afaceri proprii de succes.
Probabil, că remitenţele sunt unica consecinţă pozitivă a migraţiei internaţionale. Acestea sunt definite ca transferuri băneşti efectuate de migranţi spre familiile rămase în ţara de origine. În acelaşi timp, contribuţia remitenţilor în economia naţională sunt văzute de autorităţi ca o recompensă pentru ieşirile de capital uman din ţară.
Actualmente, nu există nici o sursă naţională care să monitorizeze în mod continuu veniturile emigranţilor moldoveni remise în ţară. Totuşi, dinamica unor indicatori din balanţa de plăţi sugerează că aceste venituri au crescut continuu şi au atins cote maxime în 2008, înainte de criza financiară globală şi sunt iarăşi în creştere din 2010. Experţii economici cred că sunt premize ca în 2014-2015 cotele maxime ale remitenţelor din 2008 să fie depăşite.
Lina Patraşcu, reprezentant al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) spune că sursele influxurilor de remitenţe sunt calculate după trei componente: compensarea pentru muncă, transferurile personale şi transferurile emigranţilor. „Problema constă în aceea că cea mai mare parte din aceste transferuri nu reprezintă, de fapt, transferurile emigranţilor, ci plăţi pentru serviciile prestate nerezidenţilor de către persoane fizice din R. Moldova, investiţii ale nerezidenţilor pe piaţa imobiliară şi plăţi cu alte destinaţii. Iar BNM nu dispune de careva estimări concludente pentru a stabili cota reală a remitenţelor în totalul transferurilor de bani”, susţine Patraşcu.
Pe de altă parte, mulţi moldoveni remit bani prin canale neoficiale, sume care nu sunt captate de instituţiile noastre de stat. Estimativ, cam 35-40% din remitenţe sunt transferate pe căi informale. Specialiştii mai spun că este greu să supui contabilităţii remitenţele non-bancare, cum ar fi coletele cu bunuri de consum curent sau bunuri durabile (tehnică de uz casnic, automobile etc.). Însă, valoarea remitenţilor non-bancare n-ar trebui subestimată, cu atât mai mult cu cât un sondaj, efectuat în 2012 de Luecke şi Stoehr, demonstrează că ponderea acestora este de 10% în totalul de remitenţe. Acelaşi sondaj estimează că emigranţii trimit în mediu circa 27 mii lei pe an, în timp ce BNS indică o cifră aproximativă de 29 mii lei anual.
Până acum, remitenţele migranţilor au avut un impact pozitiv, fiind un motor de creştere pentru economia naţională. Concomitent, ele au sporit veniturile gospodăriilor casnice şi veniturile în bugetul public de pe urma taxării indirecte a mărfurilor importate. În anii 2000-2004, anume remitenţele, alături de transferurile guvernamentale, au scăpat o bună parte din populaţie de sărăcie.
Datele BNS arată că în ultimii 12 ani volumul net al remitenţelor a crescut de mai bine de 9 ori, de la 178,6 mil. dolari la 1699 mil. dolari în 2012. În medie, majoritatea emigranţilor (58,7%) transmit lunar sume relativ mici de bani, de până la 500 dolari. Acest lucru s-a observat, mai ales, în cazul celor plecaţi în Rusia. Cei din ţările UE tind să trimită sume mai mari, datorită salarizării mai bune şi a condiţiilor favorabile de muncă.
În 2011, remitenţele au constituit 15,3% din veniturile gospodăriilor casnice, iar în primele trei trimestre ale anului 2012 s-au mărit cu 2 puncte procentuale, fiind pentru jumătate din populaţia ţării una din principalele surse de venit, după salarii şi plăţi de protecţie socială. Astfel, migraţia a scos din sărăcie populaţia expusă riscurilor, dar şi a făcut dependentă de remitenţe cam tot atâta lume, dacă luăm în consideraţie că peste 50% din veniturile moldovenilor sunt acoperite de transferurile celor plecaţi.
Analiştii economici de la Expert-Grup susţin că remitenţele asigură, momentan, circa o pătrime din PIB şi sunt sursa principală de finanţare a contului curent. De facto, remitenţele au o contribuţie economică mai mare decât investiţiile străine directe, transferurile guvernamentale şi împrumuturile, ceea ce înseamnă că ele mai contribuie esenţial şi la menţinerea sustenabilităţii datoriei externe a RM şi a stabilităţii monedei naţionale.
Totuşi, „Un model de creştere economică bazată pe migraţie nu este durabil. Consider că veniturile remise trebuiesc direcţionate mai puţin spre consumul final şi, preponderent, investite în afaceri, ca să rezulte o plus valoare. Acest lucru nu se întâmplă în R. Moldova, doar o mică parte din remitenţe sunt investite, iar piaţa muncii a rămas anemică toţi aceşti ani”, opinează Prohniţchi.
Problema e că nici Guvernul nu a abordat niciodată serios impactul migraţiei şi a remitenţelor asupra economiei naţionale. Unicul program investiţional de stat, PARE 1+1, care ţinteşte direct investirea remitenţelor, nu dispune de o abordare sistematică a fenomenului respectiv. Experţii sugerează autorităţilor noastre să elaboreze politici cuprinzătoare care să permită valorificarea remitenţelor. Pentru ca moldovenii nu doar să consume banii câştigaţi peste hotare, ci să-i investească în afaceri, statul trebuie să le asigure un climat economic favorabil şi să le ofere facilităţi în activitatea de întreprinzători, dar şi să negocieze cu ţările-gazdă acorduri privind protecţia socială a migranţilor.
Lilia Platon
