Evoluţia sectorului de creditare nebancară în primul semestru 2022

În primul semestru al anului curent, soldul creditelor nebancare şi leasingului financiar al Organizaţiilor de Creditare Nebancară (OCN) şi Asociaţiilor de Economii şi Împrumut (AEÎ), a constituit circa 13,7 mlrd. lei, dintre care 12,6 mlrd. lei au fost oferite de sectorul OCN şi aproximativ 1,1 mlrd. lei – de către AEÎ. În comparaţie cu primul semestru 2021, portofoliul de credite nebancare şi leasing financiar a înregistrat o creştere cu 20,1% (aproximativ 2,3 mlrd. lei).

Valoarea totală a activelor deţinute de întreg sectorul de creditare nebancară (OCN şi AEÎ) a înregistrat o creştere cu 2,4 mlrd. lei faţă de trimestrul II 2021 şi a atins nivelul de 14,8 mlrd. lei, la situaţia din 30 iunie 2022. Astfel, activele deţinute de OCN au înregistrat 13,6 mlrd. lei (în creştere cu 21,3% faţă de 30.06.2021), iar volumul consolidat al activelor sectorului AEÎ a alcătuit peste 1,2 mlrd. lei (cu 3,2% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului precedent).

La aceeaşi dată, capitalul propriu al OCN a constituit peste 4,6 mlrd. lei, înregistrând, timp de un an, o majorare cu 12,5%, iar capitalul propriu acumulat de AEÎ a însumat peste 415,4 mil. lei, fiind în creştere cu 8%, comparativ cu 30.06.2021.

Rata creditelor neperformante (mai mari de 90 de zile) per sector (OCN şi AEÎ) a înregistrat nivelul de 12,3%, faţă de 13,7%, indice înregistrat în primul semestru 2021.

La 1 iulie 2022, în Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate erau înregistrate 136 OCN cu dreptul de a desfăşura activitate de creditare nebancară şi 29 OCN care au adoptat decizii de radiere a entităţilor şi/sau de suspendare a activităţii. În acelaşi timp, licenţe pentru desfăşurarea activităţii profesioniste deţineau 225 de asociaţii de economii şi împrumut, dintre care 161 – licenţă de categoria A, 63 – licenţă de categoria B, iar o asociaţie deţine licenţa asociaţiei naţionale centrale.

Serviciul de presă al CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.37 (961) din 21 septembrie 2022