Enterprise Europe Network – acum şi în Moldova

Extinderea hotarelor Uniunii Europene în 2007, cât şi opţiunea declarată de aderare a altor ţări la UE, au transformat Europa într-o piaţă foarte atractivă, inclusiv şi pentru Republica Moldova. În situaţia în care UE reprezintă o zonă comercială strategică, a devenit absolut necesară studierea şi cunoaşterea complexă a acestei pieţe, indentificarea produselor cu un bun potenţial de export, precum şi elaborarea unor strategii de promovare a acestor produse.

Deşi foarte râvnită de majoritatea statelor lumii, piaţa europeană este un organism complex, ceea ce generează o serie de probleme pentru exportatorii externi, probleme legate de necunoaşterea regulilor care guvernează piaţa europeană. Acest fapt, în fine, blochează accesul la sursele de finanţare şi la programele comunitare din diverse domenii. Anume în scopul facilitării procesului de cunoaştere a pieţei europene şi extinderii relaţiilor comercial-economice ale agenţilor economici din UE şi ale celor din ţările terţe, la începutul anului 2008, a fost lansată reţeaua Enterprise Europe Network (EEN), făcând parte din Programul European de Competitivitate şi Inovare şi aflându-se în gestiunea Agenţiei Europene pentru Competitivitate şi Inovare. Pe moment aceasta reuneşte circa 600 de organizaţii de susţinere a businessului din 49 de ţări şi oferă o gamă variată de servicii de inovare şi internaţionalizare a întreprinderilor mici şi mijlocii. Deşi recent apărută, reţeaua are o ”preistorie” bogată, ea fiind creată în baza Centrelor Euro Info şi a Centrelor Inovaţionale de Suport.

Republica Moldova a devenit partener al EEN în toamna anului 2011, prin crearea unui consorţium format din Camera de Comerţ şi Industrie (CCI), Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (AITT) şi Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM). Aceşti parteneri şi-au propus crearea unui centru, care ar oferi un spectru larg de servicii şi produse utile pentru mediul de afaceri în domeniul accesului la piaţa europeană şi implementării unor tehnologii inovatoare în activitatea operaţională.

”Nou-creatul Centru EEN în Republica Moldova are misiunea de a oferi servicii integrate pentru susţinerea inovaţiilor şi promovarea relaţiilor comercial-economice în cadrul comunităţii de afaceri din ţară. Printre obiectivele specifice, prioritară este sporirea competitivităţii şi capacităţii de inovare a IMM”, a relatat Ludmila Rotaru, şefa secţiei colaborare cu organizaţiile internaţionale a CCI.

Şi pentru că în contextul actualei crize a pieţelor financiare, problemele IMM-urilor au devenit şi mai acute, se cere o reconsiderare a necesităţilor acestora. Serviciile oferite de noua reţea includ trei componente de bază: servicii de informare, cooperare în afaceri şi colaborare internaţională; servicii de inovare şi transfer tehnologic; servicii ce ar încuraja participarea IMM-urilor la programele comunitare pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică.

Deseori, întreprinderile mici, în special cele care abia îşi încep activitatea, nu dispun de resursele necesare pentru a urmări îndeaproape multiplele tipuri de asistenţă pe care le asigură programele UE şi nici nu sunt întotdeauna capabile să exploateze pe deplin potenţialul de inovare de pe piaţă al produselor lor sau să beneficieze de noi oportunităţi de afaceri, pe lângă cele deja cunoscute. Apelând la unul dintre cei trei membri ai consorţiului, CCI, AITT sau ODIM, întreprinderile vor beneficia de informaţii şi consultaţii practice privind oportunităţile pieţei europene, legislaţia europeană de interes pentru companii şi sectoarele economice specifice, privind suportul pentru IMM în identificarea partenerilor de afaceri potriviţi, utilizând bazele de date ale profilurilor de afaceri şi tehnologice, informaţii despre oportunităţile de participare la tenderele internaţionale.

EEN este cea mai largă reţea din Europa care oferă expertiză şi servicii pentru întreprinderi. Acestea sunt disponibile pentru societăţile comerciale de orice dimensiune, indiferent dacă acestea desfăşoară activităţi de producţie sau oferă servicii, deşi sunt orientate în primul rând către IMM-uri, către institute de cercetare, universităţi, centre tehnologice, agenţii de dezvoltare a afacerilor şi inovării. Avantajul EEN constă în faptul că toate serviciile sunt prestate în cadrul unei singure entităţi, absolut gratis, reducându-se birocraţia şi confuzia ce apar atunci când nu se ştie în mod clar, cărei organizaţii să i se adreseze cu o anumită problemă.

Urmează ca Centrul EEN Moldova să desfăşoare o serie de evenimente de brokeraj, matchmaking, seminare informative, ce vor asigura promovarea la nivel naţional a reţelei. Ulterior, există toate şansele ca oficiile din cadrul consorţiumului creat să obţină finanţare petru vizite de studiu, evenimente de matchmaking şi brokeraj, care vor facilita crearea contactelor şi parteneriatelor directe dintre IMM-urile moldoveneşti şi cele europene.

Ana Struţă

Numarul ziarului: 
Nr.01 (421) din 11 ianuarie 2012