Businessul din Republica Moldova spune că resursele financiare sunt scumpe şi nu există o diversitate de produse financiare. Unica alternativă rămân băncile, care dictează regulile pe piaţa creditelor şi a plasamentelor bancare. În acest sens, problema scadenţei instrumentelor financiare poate fi divizată în două subiecte separate: lipsa ofertei de instrumente cu scadenţă îndelungată şi cererea redusă din partea populaţiei pentru aceste instrumente. Astfel, deşi avem constrângeri atât din partea ofertei, cât şi a cererii, ambele fiind interconectate, studiul respectiv vine să spargă acest cerc vicios prin identificarea mecanismelor ce pot fi utilizate pentru modernizarea procesului de intermediere financiară pe termen lung, impedimentele ce inhibă dezvoltarea procesului dat, descriind beneficiile acestora pentru economia naţională.
“Republica Moldova, precum şi alte state în curs de dezvoltare, se confruntă cu o scadenţă relativ scurtă a instrumentelor financiare. Scadenţa medie ponderată a valorilor mobiliare de stat aflate în circulaţie, este de doar 6,5 luni. Scadenţa medie ponderată a portofoliului de credite noi acordate pe întreg sectorul bancar în anul 2016 a fost de 29 luni, pe când durata medie a creditelor acordate persoanelor juridice în ţările dezvoltate este de 58 luni. În acelaşi timp, circa 92% din totalul depozitelor noi atrase de băncile locale în anul 2016 au fost cu termen de până la 1 an. Astfel, economia ţării este constrânsă de lipsa instrumentelor de creditare pe termen lung care, de altfel, ar putea permite efectuarea eficientă a investiţiilor de durată: proiecte imobiliare, de infrastructură”, constată economistul Eugen Ghileţchi de la Expert Grup în analiza instrumentelor financiare pe termen lung.
Conform datelor oferite de Banca Naţională a Moldovei, scadenţa medie ponderată a portofoliului de credite noi acordate pe întreg sectorul bancar în anul 2016 se situează la aproximativ 29 luni. Ponderea cea mai mare este constituită de creditele cu scadenţa între 1-5 ani – circa 75%. În acelaşi timp, scadenţa medie ponderată a portofoliului de depozite noi atrase pentru aceeaşi perioadă este de aproximativ 7,5 luni, cu mult sub scadenţa instrumentelor de finanţare din sectorul bancar, ponderea depozitelor noi de până la un an atingând cota de 92% din întreg portofoliul. Scadenţa medie ponderată a portofoliului de credite noi acordate persoanelor juridice în anul 2016 este de 27 luni. Prin urmare, o constrângere majoră a sectorului bancar autohton care împiedică dezvoltarea instrumentelor de creditare pe termen lung (ex: proiecte imobiliare, de infrastructură) ţine de incapacitatea de a atrage depozite/economii pe termen lung.
Problema scadenţei instrumentelor financiare are două faţete: lipsa ofertei de instrumente cu scadenţă îndelungată şi cererea redusă din partea populaţiei pentru aceste instrumente. O precondiţie de bază, fără de care nu este posibilă extinderea scadenţei de finanţare, constă în asigurarea unor condiţii macroeconomice stabile. Pe lângă asigurarea stabilităţii macroeconomice a ţării, statul poate întreprinde un şir de politici direcţionate către extinderea scadenţei instrumentelor financiare, precum: creşterea ponderii VMS-urilor cu scadenţă de 3 ani, cu ulterioara emitere a VMS-urilor cu scadenţă între 5 şi 10 ani, în dependenţă de cererea existentă pe piaţă. Extinderea listei dealerilor primari care au acces la licitaţiile primare ale VMS-urilor şi crearea unei pieţe secundare libere cu acces direct a cumpărătorilor şi vânzătorilor privaţi, inclusiv individuali, care ar asigura deţinătorii de VMS-uri că aceste instrumente sunt lichide şi pot fi vândute în orice moment. Aplicarea politicilor fiscale favorabile dezvoltării pieţei de capital, cel puţin echivalente tratamentului aplicat dobânzilor aferente depozitelor bancare. Crearea cadrului pentru apariţia noilor intermediari de resurse pe termen lung, prin susţinerea fondurilor de pensii private (Pilonul III) şi implementarea graduală a fondurilor de pensii obligatorii (Pilonul II).
“Pentru asigurarea unei creşteri economice calitative şi de durată, sistemul financiar trebuie să aibă capacitatea de a canaliza economiile populaţiei şi ale companiilor în fluxuri financiare cu scadenţă lungă, astfel încât necesităţile economiei reale în materie de investiţii să fie satisfăcute într-o manieră cât mai eficientă. Evidenţa internaţională demonstrează că promovarea şi dezvoltarea instrumentelor financiare cu termen de maturitate îndelungat poate oferi premise necesare dezvoltării mai rapide a unor sectoare ale economiei. Pe de o parte, privite ca şi instrumente de economisire sub formă de fonduri de investiţii sau pensii private, acestea asigură o diversificare mai mare a riscurilor şi suplimentează oferta de produse, care la moment este practic reprezentată doar de depozitele bancare. Pe de altă parte, fiind privite ca şi instrumente de investiţie, acestea creează posibilitatea finanţării mai eficace a proiectelor investiţionale de durată şi cu termen de rambursare mai îndelungat, cum ar fi cele din sectorul construcţiilor şi imobiliar, energiei sau infrastructurii”, este de părere Ghileţchi.
Instrumentele financiare pe termen lung pot contribui la o creştere economică durabilă, ridicarea productivităţii, dar şi a standardelor de viaţă prin cel puţin două căi importante: prin reducerea riscului de refinanţare oferind resurse financiare pe o durată corespunzătoare necesităţilor investiţionale şi asigurând mecanisme eficiente şi rentabile pentru canalizarea resurselor economisite de către populaţie. Responsabilitatea primordială a autorităţilor este urmărirea stabilităţii macroeconomice a ţării cu oferirea unor perspective clare de creştere economică.
Pentru soluţionarea problemei, Ghileţchi recomandă emiterea VMS-urilor pe termen lung. Actualmente, scadenţa medie ponderată a VMS-urilor în circulaţie este de doar 6,5 luni – un indicator extrem de jos. Din cauza instabilităţii economice, dar şi a nivelului înalt al inflaţiei, investitorii s-au concentrat pe instrumente pe termen scurt. Odată cu stabilizarea situaţiei, accentul trebuie să cadă pe extinderea maturităţii VMS-urilor, pentru a asigura rate de referinţă pe termen îndelungat pentru alte instrumente de datorie, sporirea accesului investitorilor privaţi la piaţa VMS-urilor. O bază diversificată a investitorilor poate susţine cererea înaltă şi stabilă a obligaţiunilor de stat.
Există câteva metode care ar putea ajuta autorităţile în atragerea investitorilor pe piaţa respectivă. Eliminarea politicilor de discriminare a pieţei de capital. Piaţa bancară este avantajată prin însăşi dimensiunea şi poziţia sa în societate. Prin urmare, politicile fiscale nu trebuie să urmărească susţinerea adiţională a acestui segment, în detrimentul pieţei de capital. Actualmente, dobânzile la depozitele bancare, dar şi valorile mobiliare corporative sunt scutite de impozitul pe venit până în anul 2020. “Crearea infrastructurii eficiente pentru intermedierea financiară pe piaţa nebancară. Infrastructura pieţei financiare nebancare locale este foarte învechită şi evită să implice cele mai avansate tehnologii informaţionale. Crearea cadrului pentru apariţia noilor intermediari de resurse pe termen lung. Promovarea unor politici inovative şi eficiente din prisma creării vehiculelor investiţionale precum fondurile de pensii, fondurile de investiţii etc. Ţările mici precum Moldova, fără resurse proprii impunătoare şi un sistem financiar lipsit de profunzime, trebuie să recurgă la acţiuni inovative de creare a ofertei de finanţare”, a concluzionat Ghileţchi.
Victor URSU
