Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare iniţiază operaţiuni cu valori mobiliare corporative

În 2018 a avut loc un eveniment care poate avea un impact determinant în dezvoltarea pieţei financiare din Republica Moldova – crearea Depozitarului Central Unic al Valorilor Mobiliare. Apariţia şi demararea activităţii noii instituţii este considerată una din reformele-cheie ale pieţei financiare din Republica Moldova, realizată de Banca Naţională a Moldovei, în cadrul programului încheiat cu Fondul Monetar Internaţional, cu suportul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

Depozitarul Central Unic va cumula funcţiile de evidenţă a valorilor mobilare, deţinute în prezent de socie­tăţile de registru, şi funcţiile de decontare a valorilor mobiliare. Activităţile Depozitarul Central Unic vor acoperi toate categoriile de instrumente financiare – cele emise de autorităţi publice, dar şi cele ale instituţii­lor private.

Până în prezent, Depozitarul Central Unic a desfăşurat atât activităţi cu valori mobiliare de stat, emise de Ministerul Finanţelor, cât şi cu creanţele emise de Banca Naţională a Moldovei. Depozitarul Central Unic asigură întreaga gamă de operaţiuni cu aceste instrumente, începând cu decontarea operaţiunilor rezultate din licitaţiile de plasare şi până la operaţiunile pe piaţa secundară şi evidenţa drepturilor asupra instrumentelor.

Din data de 2 mai 2019, Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare (DCU) va iniţia operaţiuni cu valori mobiliare corporative. Până la această data, societăţile de registru au transmis Depozitarului registrele deţinătorilor de valori mobiliare ale băncilor şi societăţilor de asigurare. Astfel, începând cu luna mai, Depozitarul Central Unic va ţine evidenţa valorilor mobiliare emise de bănci şi societăţile de asigurare şi va efectua decontarea tuturor tranzacţiilor încheiate la Bursa de Valori a Moldovei.

Evidenţa valorilor mobiliare emise de alte societăţi pe acţiuni, cu excepţia băncilor şi societăţilor de asigurare, va fi dusă în continuare de către societăţile de registru. Totuşi, până la finele acestui an, societăţile de registru vor transmite Depozitarului Central Unic registrele deţinătorilor de valori mobiliare ale tuturor societăţilor pe acţiuni admise spre tranzacţionare la Bursa de Valori a Moldovei. Iar pe parcursul anului 2020, Depozitarul Central Unic va prelua integral datele şi informaţiile pentru celelalte societăţi pe acţiuni.

Depozitarul Central Unic are în prezent 13 participanţi, inclusiv Banca Naţională a Moldovei şi 11 bănci, care deţine conexiuni la sistemele informaţionale ale Depozitarului şi care nemijlocit efectuează operaţiuni cu instrumente financiare. Este de aşteptat că numărul acestora va creşte odată cu lansarea activităţilor cu valori mobiliare corporative, când brokerii nebancari vor obţine acces la sistemele Depozitarului.

Alexandru Savva, director al Depozitarului Central Unic: „Depozitarul Central Unic are un scop foarte ambiţios şi responsabil. Dorim să crem o infrastructură modernă, care va da un imbold simţitor în dezvoltarea pieţei financiare. Ne propunem să oferim servicii calitative şi sigure, atât instituţiilor financiare, cât şi emitenţilor şi deţinătorilor de valori mobiliare. Depozitarul Central Unic va asigura un grad înalt de protecţie a drepturilor deţinătorilor de valori mobiliare. În acelaşi timp, vom optimiza procedurile pe care le aplicăm în aşa mod, încât să asigurăm o maximă eficienţă şi operativitate la realizarea operaţiunilor cu valori mobiliare”.

CM

Numarul ziarului: 
Nr.17 (791) din 1 mai 2019