În cadrul şedinţei din 5 august 2025, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) a adoptat o serie de decizii aferente protecţiei consumatorilor şi pieţei de capital, inter alia:
• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a rezultatelor privind:
– emisiunea suplimentară de acţiuni ale Societăţii pe acţiuni „INCOMLAC”, în sumă de 5 700 000 lei, în număr de 114 000 de acţiuni ordinare nominive, din contul mijloacelor băneşti. Capitalul social al societăţii, după majorare, va constitui 29 595 800 lei, divizat în 591 916 de acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 50 lei.
– emisiunea suplimentară de acţiuni ale Societăţii pe acţiuni „JLC”, în sumă de 4 299 960 lei, în număr de 76 785 de acţiuni ordinare nominative, din contul mijloacelor băneşti. Capitalul social al societăţii, după majorare, va constitui 78 527 960 lei, divizat în 1 402 285 de acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 56 lei.
– restructurarea emisiunilor anterioare de valori mobiliare, plasate de Societatea pe acţiuni „Întreprinderea de expediţie şi transport TRINEX”, prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 10 lei la 300 lei, şi majorarea capitalului social cu 582 900 lei, din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii după restructurare şi majorare va constitui 603 000 lei, divizat în 2010 de acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 300 lei.
– rezultatele emisiunii IV-a de obligaţiuni, din cadrul Programului de ofertă, ale Băncii Comerciale „MOLDOVA-AGROINDBANK” SA, în sumă de 148 900 000 lei, în număr de 7 445 de obligaţiuni nominative de clasa a VI-a, cu valoarea nominală de 20 000 lei per obligaţiune, cu termenul de circulaţie de 3 ani, cu rata dobânzii flotantă, conectată la rata medie ponderată a dobânzilor la depozitele noi atrase total pe sectorul bancar (în monedă naţională), cu termenul de la 6 până la 12 luni, publicată pe pagina web oficială a Băncii Naţionale a Moldovei (www.bnm.md) la data primei zile a perioadei de derulare a ofertei publice (10.07.2025) şi care se modifică, anual, la aceeaşi dată (lună şi zi) + marja fixă de 1,0%, achitată lunar.
• Radierea din Registrul emitenţilor de valori mobiliare, în rezultatul reorganizării prin transformare, a valorilor mobiliare emise anterior de Societatea pe acţiuni „B&M TEST”, în număr de 20 844 941 de acţiuni ordinare nominative.
• Radierea din Registrul emitenţilor de valori mobiliare a valorilor mobiliare emise anterior de unele societăţi pe acţiuni (FIRMA ADV, UNIVERSAL, PERVOMAISCOE-VIN, GURAMI, MOLDAGROMAŞ şi PROGRAMATIC), urmare a radierii acestora din Registrul de stat al persoanelor juridice.
• În cadrul procedurii administrative iniţiate prin petiţia depusă de către un consumator, CNPF a constatat încălcarea de către OCN „IUTE CREDIT” SRL a prevederilor Legii nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori. Printre abaterile constatate se numără: nerespectarea regulilor privind dobândă flotantă, inclusiv, caracterul abuziv al unor clauze contractuale privind penalităţile aplicate debitorului în cazul întârzierii la plata ratelor creditului, precum şi o penalitate de 20 la sută din valoarea creditului în cazul rezoluţiunii anticipate a contractului; clauze abuzive privind riscul valutar, care transferă integral consumatorului efectele negative ale fluctuaţiilor cursului valutar, oferind în acelaşi timp creditorului modificarea unilaterală a graficului de rambursare. Autoritatea de supraveghere urmează să înainteze o acţiune în instanţa de judecată în vederea constatării nulităţii clauzelor abuzive şi a celor care contravin Legii nr. 202/2013.
• În aceeaşi şedinţă, Consiliul de Administraţie a respins Cererea prealabilă, depusă de către SRL „BUSINESS PAY” din 02.07.2025, împotriva Hotărârii CNPF, prin care au fost constatate mai multe abateri de la cadrul legal în domeniul contractelor de credit pentru consumatori, inclusiv caracterul abuziv al unor clauze din contract, urmare a unei petiţii depuse de către un consumator. Cererea prealabilă a fost respinsă din motiv că nu prezintă argumente solide pentru răsturnarea hotărârii emisă de autoritate.
• De asemenea, a fost respinsă Cererea prealabilă depusă de către OCN „EASY CREDIT” SRL împotriva Hotărârii CNPF, prin care a fost constatată încălcarea Legii privind contractele de credit pentru consumatori, precum şi caracterul abuziv al unor clauze contractuale, fiind dispusă iniţierea unei acţiuni în instanţă pentru constatarea nulităţii clauzelor respective. Cererea prealabilă a fost respinsă din cauza că petiţionarul nu a adus argumente care să determine modificarea deciziei autorităţii.
Notă: CNPF sesizează atenţia acţionarilor societăţii pe acţiuni „JLC” (fostă SA „Lapte”) că emisiunea înregistrată de această societate reprezintă o cotă ce depăşeşte 25% din acţiunile în circulaţie, corespunzător, potrivit prevederilor legislaţiei, acţionarii au dreptul de a înainta către această societate o cerere de achiziţionare a acţiunilor ce le aparţin, în condiţiile legii. Despre modalitatea de exercitare a acestui drept, acţionarii au fost informaţi public prin avizul publicat de societatea „JLC” în ziarul „Capital Market” nr. 30 (1107) din 30.07.2025. A se reţine că termenul de depunere de către acţionarii minoritari a cererilor de achiziţionare este limitat şi reprezintă 3 luni de la data înregistrării majorării capitalului social la Agenţia Servicii Publice. Prin urmare, acţionarii care doresc să-şi execite dreptul de a-şi vinde acţiunile deţinute, pot depune, în termenul indicat, o cerere scrisă la adresa „JLC” (fostă SA „Lapte”) (MD-2032, mun. Chişinău, str. Sarmizegetusa 90).
Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF