Decizii ale Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

În cadrul şedinţei din 11 octombrie 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit obiectivelor de bază şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieţei financiare nebancare, inter alia:

I. Reglementare

Proiectul Regulamentului privind activitatea de depozitare a activelor fondului de pensii facultative, elaborat în scopul punerii în aplicare a Legii nr. 198/2020 privind fondurile de pensii facultative. Regulamentul este divizat în 4 capitole şi stabileşte reglementări cu privire la conţinutul minim al contractului de depozitare încheiat între administrator şi depozitar, condiţiile şi termenele de transmitere către CNPF a informaţiilor şi raportărilor aferente activelor fondurilor de pensii păstrate în depozitare, procedura de avizare în cazul înlocuirii depozitarului şi modul de transmitere a activelor către un alt depozitar. Regulamentul urmează să fie supus înregistrării de stat.

II. Autorizare

Radierea agentului bancassurance OCN „LIDER LEASING” SRL din Registrul agenţilor de asigurare şi agenţilor banc­assurance, în baza deciziei asociatului unic al organizaţiei.
Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale Societăţii pe acţiuni „ENERGOCOM”.

Autorizarea reorganizării Societăţii pe acţiuni „COMBINATUL AUTO NR. 5” prin transformare în societate cu răspundere limitată.

Retragerea autorizaţiei deţinută de Societatea de registru „REGISTRU-IND”, urmare a depunerii benevole a acesteia.

Aprobarea preţului de vânzare, conform actelor de reevaluare a valorilor mobiliare deţinute de administratorii fiduciari „BV Fiduciar Invest” SA, „Econ-Renaştere” SA şi „Compania Fiduciară a Feroviarilor” SA, care se expun la vânzare în modul stabilit de legislaţie.

III. Supraveghere

Suspendarea activităţii de creditare nebancară a OCN „NEWINVESTPROJECT” SRL, pe un termen de doi ani, conform deciziei asociatului unic al organizaţiei. Pe durata suspendării se interzice încheierea a noi contracte de acordare a creditelor şi/sau leasing financiar.

Suspendarea activităţii de creditare nebancară a OCN „SE FINANCE” SRL din Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate, conform procesului verbal al adunării generale anuale a asociaţilor organizaţiei respective. Totodată, este interzisă încheierea a noi contracte de acordare a creditelor şi/sau leasing financiar, cu excepţia deservirii contractelor încheiate anterior datei de suspendare a activităţii.

Serviciul de presă al CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.41 (965) din 19 octombrie 2022