Curtea de Conturi a aprobat pozitiv Raportul de audit al situaţiilor financiare ale CNPF

Curtea de Conturi a examinat şi aprobat, fără rezerve, Raportul de audit al situaţiilor financiare ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) încheiate la 31 decembrie 2018. Astfel, auditul Curţii de Conturi denotă că managementul CNPF a elaborat şi prezentat rapoartele financiare în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil.

Şeful echipei de audit, Ion Sârbu, a subliniat că “...situaţiile financiare ale CNPF, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine reală şi corectă, potrivit cadrului de raportare financiară aplicabil”.

Raportorul Curţii de Conturi a specificat că “...nu au fost identificate evenimente, condiţii sau aspecte care să indice existenţa unei incertitudini care ar putea pune la îndoială în mod semnificativ capacitatea entităţii de a-şi continua activitatea conform principiului continuităţii activităţii”.

De asemenea, şeful misiunii de audit a ţinut să remarce că cerinţele şi recomandările anterioare ale Curţii de Conturi au fost rea­lizate integral.

Preşedintele CNPF, Valeriu Chiţan, a exprimat gratitudine Curţii de Conturi, în general, şi echipei de audit, în particular, pentru comunicarea şi conlucrarea corespunzătoare şi eficientă, aria de audit fiind una cuprinzătoare şi consistentă, iar abordările – obiective şi relevante. În consecinţă, s-a reuşit pe parcursul auditului conformarea de rigoare şi, respectiv, remedierea abaterilor identificate.

“Vă mărturisesc – apreciind modul de interacţiune cu auditorii, că ne dorim să devenim instituţia care poate servi drept exemplu de management financiar-contabil şi gestiune economică pentru alte autorităţi din cadrul administraţiei publice centrale”, a conchis preşedintele CNPF.

În încheiere, preşedintele Curţii de Conturi, Marian Lupu, a menţionat că Raportul de audit al situaţiilor financiare ale CNPF “...este unul din puţinele, care a fost aprobat fără rezerve de către Instituţia Supremă de Audit”.

Serviciul de presă al CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.21 (795) din 29 mai 2019