Cu ajutorul donatorilor, în Moldova sunt implementate proiecte în sumă de peste 1 mld. USD

Cu ajutorul donatorilor, în Moldova sunt implementate proiecte în sumă de peste 1 mld. USD

Subiectul a fost discutat la şedinţa Comitetului interministerial pentru planificare strategică, care a fost condusă de prim-ministrul Vladimir Filat.

Ruslan Codreanu, şeful Direcţiei generale coordonarea politicilor, asistenţei externe şi reforma administraţiei publice centrale din cadrul Cancelariei de Stat a comunicat că la 1 octombrie 2012 cele mai multe proiecte implementate cu suportul donatorilor erau în sectorul agricol, valoarea totală a acestora fiind de peste 341 milioane dolari SUA.

Consolidării administraţiei publice şi societăţii civile îi reveneau proiecte în derulare în valoare de 217,4 milioane dolari SUA, infrastructurii sociale şi serviciilor – peste 192,4 milioane dolari SUA, iar transporturilor şi depozitării – aproape 191 milioane dolari SUA.
La 1 octombrie 2012, cei mai importanţi donatori ai R. Moldova erau Uniunea Europeană, care avea proiecte în derulare în sumă de peste 336 milioane dolari, BERD/BEI – 327,5 milioane dolari, SUA – 253,3 milioane dolari, Banca Mondială – 173,9 milioane dolari, România – 101,7 milioane dolari, ONU – 64,7 milioane dolari. Conform informaţiei prezentate, 62% din finanţarea destinată proiectelor sunt sub formă de grant. În total, din granturi sunt implementate 189 de proiecte, iar din credite – 25 de proiecte.
Un subiect al discuţiei a vizat priorităţile Guvernului R. Moldova privind gestionarea eficientă a asistenţei externe şi nemijlocit carenţele care există în valorificarea resurselor financiare. În context, premierul Vlad Filat a solicitat responsabilitate maximă în gestionarea şi valorificarea resurselor financiare şi stabilirea concretă a obiectivelor ce trebuie atinse la finalizarea implementării proiectelor. Premierul a solicitat, de asemenea, o mai bună informare a societăţii vizavi de resursele financiare de care beneficiază ţara noastră şi modul în care acestea sunt valorificate. Cancelaria de Stat urmează să vină cu propuneri în acest sens.
InfoMarket
Numarul ziarului: 
Nr.01 (472) din 11 ianuarie 2013