În perioada 2008-2012, au fost realizate pe teritoriul R. Moldova lucrări de construcţie de 27,995 milioane lei sau 20528 apartamente care au în total 2,229 mii metri pătraţi. Reprezentanţii sectorului construcţiilor care este “motorul” economiei s-au întrunit şi au prezentat realizările, au discutat problemele şi chiar s-au revoltat faţă de unele aspecte care le pun piedici în activitatea cotidiană.
Reprezentanţi a circa 80 companii de construcţii au participat la Adunarea Generală a Federaţiei Patronale a Constructorilor, Drumarilor şi a Producătorilor Materialelor de Construcţie (FPCDPMC) „CONDRUMAT”. Or, experienţa ţărilor cu o economie avansată dovedeşte faptul că succesele reformelor depind de consolidarea societăţii, de dialogul social, unde un rol foarte însemnat îi revine mişcării patronale.
Participanţii au ţinut cont de acest fapt, dar şi de prezenţa reprezentanţilor Administraţiei Publice Centrale, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan, Viceministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Sergiu Sainciuc, şeful Direcţiei învăţământ profesional din cadrul Ministerului Educaţiei, Octavian Vasilachi, şef al Inspecţiei de Stat în Construcţii, Vasile Radu. Din partea Administraţie Publice Locale, a participat Nistor Grozavu, viceprimar al Municipiului Chişinău. Reprezentanţii companiilor au recunoscut că sunt foarte multe probleme în domeniu care necesită a fi soluţionate, însă nu individual, ci fiind uniţi.
Directorul companiei RECONSCIVIL, Valeriu Sufrai a declarat că este revoltat de faptul că companiile de construcţii din Republica Moldova trebuie să dea în exploatare blocurile cu apartamente la cheie la pachet cu contractele de conectare la energie electrică şi gaze, “adică le dăm celor două companii clienţi cu contractele gata, lucru pe care acestea nu-l apreciază şi nu-l stimulează deloc. Or, eu în calitate de angajator sunt nevoit să am un angajat care să se ocupe de aceste contracte, unul care să se ocupe de lucrul pe care trebuie să-l facă cadastrul. Astfel că la ora actuală eu şi angajaţii mei ne ocupăm mai mult de probleme birocratice decât de construcţie”, susţine Valeriu Sufrai.
Potrivit lui, o altă problemă este cea a impozitelor pe care le achită angajatorul pentru fiecare angajat, dar şi salariatul. “Se creează impresia că în această ţară este binecuvântată munca la negru. Dacă lucrezi “la negru” şi demonstrezi că nu ai un loc de muncă poţi procura poliţa de asigurare obligatorie medicală la jumătate de preţ. Însă cei care au un salariu de 10 mii lei, cât achită pentru această poliţă? Pleacă oamenii din companie având un salariu de 16 mii lei. Când îi întreb de ce, îmi răspund că nu doresc să-mi îmbogăţească statul. Din această cauză, fluctuaţia de personal din cadrul companiei este foarte mare. Pe parcursul anului 2012 au fost angajate 97 persoane şi s-au eliberat 74 persoane”, susţine Valeriu Sufrai.
Acesta este de părere că constructorii trebuie să aibă un lobby puternic, jurişti angajaţi care să le apere interesele în caz de necesitate.
Cei prezenţi au mai menţionat că este necesară instituirea unei structuri care s-ar ocupa de cercetarea şi dezvoltarea noilor tehnologii în construcţii or, la ora actuală, în Moldova încă se construieşte conform standardelor sovietice.
Directorul general al companiei “Interactiv”, Alexandru Covalenco susţine că reevaluarea bunurilor imobiliare a mărit costul de impozitare a imobilelor de la 0,01% la 0,1 începând cu 2012.
“Când aducem tehnică de peste hotare, la vamă suntem impuşi să achităm taxele de devamare de trei ori mai mari decât dacă ar ţine cont de cecurile pe care le avem de la procurarea utilajului în cauză”, susţine Covalenco.
Sursa citată a mai propus ca terenurile alocate de primăria Chişinău şi pe care nu s-a construit nimic să fie redistribuite.
Alexandru Stepanenco, preşedinte al companiei “Agregat” s-a arătat indignat de faptul că reprezentanţii companiilor de construcţii sunt nevoiţi să aştepte perioade foarte îndelungate procesarea actelor de către diverse instituţii. Uneori procesul de la depunerea cererii până la obţinerea autorizaţiei durează mai mult decât edificarea blocului.
“Trebuie să ne consolidăm poziţiile pentru a putea fi reprezentaţi de o structură solidă în spatele căreia să stăm cu toţii. Doar aşa vom putea soluţiona problemele pe o cale civilizată şi corectă, dar nu să mergem fiecare individual să ne soluţionăm problemele aşa cum credem fiecare că e mai bine. Or aceasta nu mai poate fi numită mită, dar reîmpărţire a veniturilor. Însă, în curând vom avea reîmpărţirea pierderilor”, a opinat Stepanenco.
Pe parcursul desfăşurării Adunării Generale a FPCDPMC, cei prezenţi au subliniat în repetate rânduri necesitatea unei consolidări mai eficiente în cadrul Federaţiei Patronale „CONDRUMAT”.
Acelaşi lucru l-au sugerat şi cei invitaţi. Nistor Grozavu, viceprimarul capitalei, a menţionat că domeniul construcţiilor este răzleţit şi acesta trebuie să se consolideze, or, actuala situaţie face ca fiecare dintre companiile de construcţii să meargă individual la instituţiile abilitate pentru a-şi soluţiona anumite probleme şi face uz de cea mai scurtă cale – taxele neoficiale, or acestea până la urmă sunt puse pe seama viitorului proprietar.
“Vă asigur că voi propune colegilor mei de la primărie dar şi responsabililor de la “Apă Canal” ca la finalizarea lucrărilor de construcţie apa să fie livrată cu tarif ca pentru consumatorii casnici”, a declarat Grozavu.
Nistor Grozavu a ţinut să amintească că la ora actuală nu există nici un program de dezvoltare a sectorului de construcţii, nu există nici un dialog între proiectanţi şi beneficiarul final. “Ţin să infirm informaţiile potrivit cărora eliberarea unor acte ar dura ani. De exemplu certificatul de urbanism este eliberat în decursul a 15 zile. Sigur, dacă sunt anumite interdicţii pentru construcţii, eliberarea actelor necesare durează mai mult”, a declarat Grozavu.
Marcel Răducan, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, a comunicat că ministerul susţine prin proiecte de legi constructorii din ţară şi tinde să îmbunătăţească situaţia din domeniu, specificând iniţiativele de armonizare a actelor legislative şi normative existenţe cu cerinţele actuale ale economiei naţionale, precum şi a dat un sfat constructorilor să se concentreze asupra proiectelor care urmează să fie promovate.
Totodată, ministrul a subliniat că atât dezbaterile cât şi analizele critice şi propunerile din cadrul întrunirilor identifică, de obicei, realizări importante în viitorul cel mai apropiat.
În pofida neajunsurilor menţionate, cei prezenţi au recunoscut şi declarat în repetate rânduri că Federaţia Patronală „CONDRUMAT” este una de pionierat în multe lucruri pe care le realizează şi este un exemplu pe care îl urmează mai multe patronate. Or, în raportul privind activitatea Federaţiei pentru perioada aprilie 2008 – aprilie 2013 prezentat de Pavel Caba, Preşedintele Federaţiei, au fost menţionate realizările Confederaţiei pentru această perioadă.
Pavel Caba a menţionat că toate activităţile realizate în acest interval de timp au ţinut cont de scopul prioritar al Federaţiei în a asista membrii în calitatea lor de patroni prin acordarea de servicii şi consultaţii, protecţia drepturilor şi reprezentarea intereselor membrilor în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele, precum şi cu orice alte organizaţii neguvernamentale pe plan naţional şi internaţional, în conformitate cu prevederile legale.
Pe agenda evenimentului au mai fost incluse şi alte subiecte: aprobarea bugetului pentru anul 2013; alegerea organelor de conducere (Preşedintele Federaţiei, membrii Consiliului de Administrare, membrii comisiei de control şi cenzori) ş.a.
Pavel Caba a fost propus de către Ion Stihii, membru al Consiliului de Administrare să fie reales în calitate de Preşedinte al Federaţiei pentru o perioadă de 5 ani. Propunerea a fost acceptată de către toţi cei prezenţi.
Toţi constructorii au fost îndemnaţi să se consolideze pentru un dialog constructiv.
Capital Market informează: Federaţia Patronală a Constructorilor, Drumarilor şi a Producătorilor de Materiale de Construcţie “Condrumat” (FPCDPMC) a fost înregistrată la 22 aprilie 2008. FPCDPMC „Condrumat” este o organizaţie patronală, profesionistă, necomercială, independentă, neguvernamentală şi apolitică constituită prin liberul consimţământ al membrilor săi, care a obţinut personalitate juridică în conformitate cu legislaţia în vigoare.
FPCDPMC “CONDRUMAT” include trei asociaţii patronale, o asociaţie profesională şi membri neasociaţi:
– Asociaţia Patronală din Construcţii-Montaj (APCM);
– Asociaţia Patronală a Producătorilor de Materiale de Construcţie (APPMC);
– Asociaţia Patronală Cadastru, Geodezie şi Protecţia Solurilor – AS GEOCARD;
– Uniunea Arhitecţilor din Republica Moldova.
Tina Solomon