CNPF a participat la Conferinţa internaţională dedicată Zilei mondiale a protecţiei consumatorilor

Reprezentanţi ai Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) au participat luni, 15 martie, la Conferinţa internaţională dedicată Zilei mondiale a protecţiei consumatorilor, eveniment organizat de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei cu scopul de a sublinia gradul de conştientizare la nivel mondial a drepturilor şi necesităţilor consumatorilor.

La conferinţă au participat autorităţi naţionale de supraveghere, inclusiv Ministerul Economiei şi Infra­structurii, Serviciul Vamal, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, Autoritatea Aeronautică Civilă, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, Serviciul Vamal etc.

În discursul său de salut, adresându-se către participanţii la eveniment, vicepreşedintele CNPF, dl Iurie Filip, a ţinut să menţioneze că autoritatea de supraveghere acordă o atenţie sporită activităţilor destinate creşterii nivelului de educaţie şi incluziune financiară ca măsură activă de protecţie a consumatorilor de servicii şi de produse financiare nebancare. Având în vedere specificul pieţei financiare nebancare, CNPF pune accent pe conştientizarea drepturilor şi obligaţiilor pe care le au consumatorii în relaţiile cu participanţii pieţei, sporirea culturii financiare a populaţiei şi promovarea încrederii în serviciile, produsele şi instrumentele financiare existente pe această piaţă.

În acest sens, Comisia Naţională a realizat mai multe activităţi de educare a consumatorilor, inclusiv a organizat şi a participat la conferinţe de presă, a desfăşurat o sesiu­ne video de instruire privind reglementările ce vizează activitatea corporativă a societăţilor pe acţiuni şi a promovat mesaje şi campanii de educare financiară prin intermediul paginilor web oficială şi de socializare, iar responsabili din cadrul autorităţii au oferit interviuri şi au participat la emisiuni radio şi TV. Pe pagina oficială web a CNPF toate persoanele interesate pot consulta Ghidul protecţiei consumatorului pentru cele trei pieţe supravegheate de autoritate, precum şi alte materiale informative (infografice, note analitice etc.) cu privire la acţiunile în domeniul protecţiei consumatorilor.

De asemenea, CNPF a elaborat două spoturi video, în limbile română şi rusă, cu privire la constatul amia­bil şi creditarea nebancară, mediatizate pe larg la majoritatea posturilor TV din ţară, prin intermediul cărora şoferii sunt informaţi cum pot în­cheia o înţelegere amiabilă în cazul unui accident auto minor, iar beneficiarii de credite nebancare sunt îndemnaţi să fie mai responsabili în ceea ce priveşte administrarea financiară a resurselor personale.

Vicepreşedintele CNPF a subliniat că prin prisma protecţiei drepturilor consumatorilor aferente sectorului de creditare nebancară, autoritatea de supraveghere a stabilit un set de reglementări specifice care au intrat în vigoare treptat pe parcursul anului 2020. Amendamentele urmăresc introducerea unor norme şi pârghii de atenuare a riscurilor consemnate pe piaţă ce ţin de costurile supradimensionate şi nejustificate ale împrumuturilor, precum şi încurajarea creditării responsabile, a conchis dl Filip.

Serviciul de presă al CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.10 (884) din 17 martie 2021